Cel mai probabil, dacă vă regăsiți în categoria persoanelor care nu au împlinit vârsta de cincizeci de ani, în trei sau patru decenii veți fi martori ai unei situații nemaiîntâlnite vreodată de ființele umane în ultimii 60.000 de ani, și anume cu un declin de durată al populației umane. Iar acest declin demografic nu va fi cauzat de o epidemie sau de schimbările climatice, ci, mai degrabă, de reducerea drastică a fertilității la nivel mondial.
Pentru o imagine asupra viitorului demografic al umanității, ne putem uita la situația din Coreea de Sud. În 1960, în Coreea de Sud s-au născut 1.080.535 de persoane. La momentul respectiv, populația Coreei de Sud era de 25.012.374 de persoane. Cu toate acestea, în 2020, în Coreea de Sud s-au înregistrat numai 272.410 de nașteri, în condițiile în care populația țării număra 51.829.023 de persoane.
Cu alte cuvinte, în Coreea de Sud, rata natalității a scăzut de la 43,2 la mia de locuitori în 1960 la 5,3 la mia de locuitori în 2020. Într-o perioadă de șaizeci de ani, rata natalității în Republica Coreea a scăzut cu 88 la sută.
Statisticile aferente Coreei de Sud nu pot fi puse pe seama pandemiei de COVID-19. Și aceasta pentru că pandemia a devenit o problemă majoră pentru Coreea abia la sfârșitul lunii februarie 2020. Și dacă avem în vedere că durata sarcinii la specia umană este de aproximativ 40 de săptămâni, nu este posibil ca toate nașterile survenite înainte de începutul lunii decembrie 2020 să fi fost influențate de izbucnirea epidemiei de COVID-19. Adevăratele efecte cauzate de pandemia de COVID-19 asupra ratei natalității, oricare ar fi ele, nu se vor manifesta în mod vizibil decât după sfârșitul anului 2021.
Totodată, legislația în materie de avort aplicabilă în Republica Coreea înainte de anul 2021 a fost extrem de restrictivă, neexistând niciun indiciu în sensul că femeile au apelat în mai mare măsură la practica avortului ilegal în 2020 comparativ cu anii precedenți. Cifrele care reflectă numărul nașterilor în 2020 sunt în concordanță cu declinul de durată înregistrat în Coreea de Sud în ceea ce privește rata natalității.
La ce se poate aștepta Coreea de Sud?
Pentru a înțelege viitorul preconizat pentru evoluția demografică a Coreei de Sud, putem aplica „Regula vârstei de 85 de ani”. Această regulă se bazează pe faptul că speranța de viață în cele mai avansate țări este de aproximativ 85 de ani. Dacă în țara A se nasc anual 1.000 de persoane și acest număr rămâne constant, atunci populației acestei țări pe termen lung va fi 85 x 1.000 (unde 85 reprezintă durata de viață medie la 1.000 de noi persoane, anual). Și acum să aplicăm „Regula vârstei de 85 de ani” la situația din Coreea de Sud: 85 x 272.410 (numărul de nașteri în anul 2020) = 23.154.850.
„Regula vârstei de 85 de ani” ne oferă o aproximare brută, însă utilă. Regula supraestimează populația în cazul în care rata de fertilitate (numărul mediu de copii pe femeie) este sub 2,1 și anume raportul aproximativ dintre rata de fertilitate și rata de înlocuire (numărul reflectând mortalitatea infantilă). Având în vedere că se nasc mai mulți băieți decât fete (raportul natural, fără avorturi selective în funcție de sex, este de aproximativ 105 de băieți la 100 de fete), din 1.000 de copii născuți, numai 485 vor fi fete. Aceste fete, atunci când devin mature, dacă au în medie mai puțin de 2,1 copii fiecare, vor fi mamele unui număr mai mic de 1.000 de persoane. Așadar, pe termen lung, populația va cuprinde mai puțin de 85.000 de persoane. De cealaltă parte, „Regula vârstei de 85 de ani” subestimează populația pe termen lung atunci când rata de fertilitate este mai mare decât 2,1.
În cazul Coreei de Sud, rata de fertilitate înregistrată în anul 2020 a fost de 0,84 – cu mult sub rata de înlocuire. În consecință, peste câteva decenii, populația Coreei de Sud (fără a lua în considerare imigrația, dezastrele naturale etc.) se va situa cu mult sub predicția noastră de 23 de milioane de persoane. La rata actuală a natalității, numărul populației se va apropia mai degrabă de 12 milioane.
Prefer, din multe motive, să folosesc Coreea de Sud drept exemplu.
În primul rând, pentru că atunci când folosesc Statele Unite ale Americii, China sau alte țări drept exemplu de scădere a fertilității, cititorii au tendința să reacționeze în baza unor prejudecăți ideologice („Președintele este de vină!”). Sau, de altă parte, au tendința de a se împotmoli în chestiuni care, la o examinare mai atentă, nu sunt la fel de importante ca fertilitatea deși ar putea să pară astfel (șomajul în rândul tinerilor din Europa, moștenirea politicii „un singur copil per familie” din China etc.). Majoritatea occidentalilor înțeleg la modul superficial politica și cultura Coreei de Sud (Știți cine este președintele Coreei de Sud?; Partidul de guvernământ este de stânga sau de dreapta?), acesta fiind motivul pentru care Coreea de Sud este țara perfectă pentru a exemplifica ce anume se întâmplă din perspectivă demografică.
În al doilea rând, pentru că, puțin forțat, Coreea de Sud este reprezentativă pentru ceea ce se întâmplă în multe alte țări. Atunci când discutăm despre rata natalității, țara care ne vine în mine de obicei este, bineînțeles, China. În 1990, la zece ani de la introducerea politicii „un singur copil pe familie”, China a înregistrat 23.910.000 de nașteri (ceea ce înseamnă o rată aproximativă a natalității de 21,06 la 1.000 de persoane). În 2020, după eliminarea tuturor restricțiilor în materie de natalitate, s-au născut 12.050.000 de persoane (ceea ce înseamnă o rată aproximativă a natalității de 8,54 la 1.000 de persoane).
Autoritățile chineze ne spun că în 2020 au murit aproximativ 10.010.000 de persoane (cel mai probabil această cifră este subestimată, însă să lucrăm cu ceea ce avem). Datele ne prezintă un spor natural al populației de 2 milioane, un număr care ar putea să pară extrem de mare dacă nu am vorbi despre China, o țară cu o populație totală de 1,4 miliarde de persoane. Și în acest caz, folosind „Regula vârstei de 85 de ani”, vedem că în condițiile numărului actual al nașterilor, în câteva decenii, populația Chinei ar urma să înregistreze o scădere de 27 la sută, ajungând la 1,02 miliarde. De fapt, dacă avem în vedere că rata natalității în China este de 1,3 copii pe femeie, populația Chinei ar putea să scadă la aproximativ 700 de milioane.
Cei doi coloși asiatici
Celălalt colos asiatic, și anume India, are o rată a natalității mai mare decât cea a Chinei, înregistrând aproximativ 27 de milioane de nașteri în 2019 și o rată de fertilitate aproximativ egală cu rata de înlocuire. În acest caz, în urma aplicării „Regulii vârstei de 85 de ani”, se estimează că pe termen lung populația Indiei va ajunge la aproximativ 2,2 miliarde de persoane. În baza cifrelor actuale, conform estimărilor pe termen lung, populația Indiei (2,2 miliarde) va fi de trei ori mai mare decât populația Chinei (700 milioane). Iar o astfel de situație ar atrage după sine o schimbare de proporții de ordin geostrategic.
În acest caz, estimările obținute prin „Regula vârstei de 85 de ani” sunt cel mai probabil exagerate, întrucât speranța de viață în India este scăzută. Eu anticipez că în următorii zece ani India se va confrunta, de asemenea, cu o scădere majoră în ceea ce privește numărul nașterilor. Există deja state din India care adoptă politici sociale favorabile educației și drepturilor femeilor, cum ar fi statul Kerala, unde rata de fertilitate înregistrează de mulți ani niveluri cu mult sub 2,1. Experiența ne arată că în regiunile nedezvoltate se manifestă tendința de a adopta rate ale natalității înregistrate de statele mai dezvoltate. Să luăm Turcia drept exemplu: în perioada anilor 1980 și 1990, rata fertilității a scăzut numai în Istanbul și în provinciile din extremitatea vestică. Însă, în 2020, această tendință a fost înregistrată și în provinciile estice ale Turciei, ceea ce a dus la o rată a natalității la nivel național de 1,76.
Anticipez, pe baza cercetărilor recente, că rata globală de fertilitate va atinge pragul-cheie de 2,1 în jurul anului 2030. Aceasta înseamnă că populația mondială va atinge un vârf de creștere între 2050 și 2060 și va începe apoi să scadă.
La fel se va întâmpla și în cele două Americi. Deja în America Latină și în zona Caraibilor, per ansamblu, ratele de fertilitate sunt sub 2,1. Conform tendințelor actuale, este posibil ca în aproximativ zece ani să înceapă o scădere a populației în Argentina, Chile și Brazilia. Mexic și Columbia vor avea aceeași soartă în aproximativ douăzeci de ani. Situația este și mai gravă în America de Nord (Statele Unite, Canada și Bermuda), unde media ponderată a ratei de fertilitate este 1,68, cu mult sub rata de înlocuire.
Se pare că există o excepție notabilă de la această tendință mondială de scădere a fertilității: Africa. Deși chiar și în Africa, pe măsură creșterii nivelului de trai și de salarizare, rata natalității scade. Maroc și Tunisia au deja o rată de fertilitate de aproximativ 2,1. Schimbările demografice încep să își facă simțită prezența și în tarile subsahariene. Cabo Verde, de exemplu, deși este o țară mică, a depășit deja pragul de 2,1. Iar această tendință va fi urmată de multe alte țări în câțiva ani.
Cu toate acestea, chiar dacă Africa menține o rată ridicată a natalității de câteva decenii, acest lucru nu va fi suficient pentru modifica efectul cumulat la nivel global al numărului scăzut de nașteri. Conform Băncii Mondiale, rata de fertilitate la nivel mondial în 2019 era 2,403. Anticipez, pe baza cercetărilor recente, că rata de fertilitate la nivel mondial va atinge pragul-cheie de 2,1 în jurul anului 2030.
Aceasta înseamnă că populația mondială va atinge un vârf de creștere între 2050 și 2060 și va începe apoi să scadă.
Este declinul demografic inevitabil?
Predicțiile mele nu sunt infailibile. Există multe aspecte pe care nici cele mai sofisticate calcule matematice nu le pot anticipa sau măsura. Componența populației mondiale poate suferi modificări semnificative în următoarele decenii.
În urmă cu cincizeci de ani nu existau diferențe notabile între ratele natalității înregistrate în rândul americanilor care raportau că participă la slujbe religioase cel puțin o dată pe săptămână („credincioșii”) și în rândul celor care nu procedau în acest mod („ateii”). În prezent, aceste diferențe sunt mult mai pronunțate. Deși fertilitatea a scăzut în cazul ambelor grupuri, rata natalității în cazul „ateilor” a scăzut de la aproximativ 2,8 la 1,5 în timp ce rata natalității în cazul „credincioșilor” a scăzut de la 3 la 2,2. Însă, și mai surprinzător, „credincioșii”, în medie, au venituri mai mici decât „ateii”.
Există o multitudine de dovezi concrete cu privire la decalajul dintre credincioși și atei. Mergeți la orice parohie catolică tradițională și veți vedea legiuni întregi de copii care ies din microbuzele Ford Transit. În timp ce orice parc din apropierea comunității hasidice freamătă de copii care se joacă, într-un parc din Greenwich Village nu veți găsi decât oameni în vârstă de treizeci de ani care practică yoga.
În Israel, rata de fertilitate ridicată înregistrată în rândul populației arabe și al evreilor ultraortodocși a condus la schimbări în structura politică și bugetară a țării. În India, motivul pentru care rata de fertilitate a scăzut mai lent este legat de ratele mai ridicate ale natalității înregistrate în rândul populației musulmane. Prin urmare, ponderea populației musulmane din India a crescut de la 10 la sută în 1947, la 15 la sută în prezent.
Al doilea motiv pentru care este posibil ca predicția mea să nu se adeverească este faptul că guvernele reacționează deja la această reducere a fertilității. Multe țări europene au început deja să pună în aplicare programe menite să sporească rata de fertilitate. În anumite cazuri, de exemplu în Republica Cehă, există unele dovezi care arată că politicile guvernamentale au contribuit la o creștere a ratei natalității. În 2020, rata de fertilitate în Cehia era 1,71, față de 1,132 în 1999.
Inclusiv guvernul chinez, cu mâna sa de fier binecunoscută, a pus în aplicare mai multe politici menite să crească ratele natalității. Până în prezent, Partidul Comunist Chinez a adoptat politici care vizează reducerea costului educației, a încurajat cuplurile să facă mai mulți copii, a „invitat” industria filmului și a televiziunii să promoveze valorile familiei tradiționale și a limitat în mod semnificativ efectuarea de avorturi la cerere.
Al treilea factor necunoscut care îmi poate afecta predicția este mortalitatea. După cum am menționat anterior, populația unei țări depinde de numărul de nașteri și de speranța de viață. Va crește speranța de viață în anii următori? Va scădea? Nu știe nimeni. Există elemente care arată că speranța de viață în cele mai bogate țări din Europa ajunsese la un platou în jurul anului 2014, cu mult înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19. Acest platou ar putea fi atribuit lipsei inovațiilor medicale care pot prelungi viața pentru că, de exemplu, noile tratamente pentru cancer contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacienților, însă oferă foarte puțin în sensul speranței de viață.
Este posibil ca inovațiile în materie de prelungire a speranței de viață să fi fost anulate din cauza amplificării obiceiurilor care reduc speranța de viață (de exemplu, consumul de droguri, singurătatea, depresia, etc.). Va aduce tehnologia mRNA o revoluție medicală în cazul unei multitudini de boli, așa cum a pretins unul dintre fondatorii Moderna cu ocazia unei reuniuni recente? Nu vă pot răspunde. Sănătatea publică nu este printre domeniile mele de expertiză.
Fertilitatea nu numai că scade, însă scăderea este mai rapidă decât aș fi anticipat cu zece ani în urmă.
În cele din urmă, țările se confruntă, una după alta, cu un factor demografic suplimentar: emigrația. Deși numărul deceselor a depășit numărul nașterilor în 2020, populația Coreei de Sud a continuat să crească datorită imigrației. În ceea ce privește imigrația, trebuie să ne amintim că planeta are imigrație zero (cel puțin în acest moment!), pentru că migranții trebuie să plece dintr-o țară pentru a ajunge în altă țară. La urma urmei, predicția mea vizează declinul demografic global.
Nu îmi vine în minte nicio țară care să poate atrage un flux de migrație suficient pentru a stopa scăderea propriei populații. După cum am calculat mai sus, în ritmul actual, populația Coreei de Sud va scădea de la 53 de milioane la 12 milioane în câteva decenii. Dacă dorește să își mențină populația, Coreea de Sud va trebui să aducă în țară 39 de milioane de străini (în principal din țări non-asiatice, pentru că situația populațiilor vecinilor direcți nu este nici ea prea bună). În cazul în care Coreea de Sud reușește că atragă o migrație în masă, coreenii nativi ar reprezenta numai 25 la sută din populația țării. Se ridică întrebarea: Credeți că alegătorii coreeni vor fi de acord să devină o minoritate în propria lor țară? Rețineți că nu emit niciun fel de judecată privind caracterul pozitiv sau negativ al unor astfel de decizii: decizia cu privire la propriul destin trebuie luată de coreeni, nu de mine. Însă este greu de crezut că o schimbare demografică atât de profundă va fi acceptată pe scară largă.
În încheiere, sper că v-am putut convinge că viitorul demografic al lumii este cel puțin neobișnuit. Fertilitatea nu numai că scade, însă scăderea este mai rapidă decât aș fi anticipat cu zece ani în urmă. Nu mi-am imaginat niciodată că Tailanda poate avea un spor natural negativ în 2021 sau că rata de fertilitate în Arabia Saudită poate scădea sub nivelul ratei de înlocuire. Deși realizarea unei analize complete a acestui fenomen nu se încadrează în sfera de cuprindere a prezentului articol, un lucru este cert: consecințele de ordin politic, social și economic ale unui astfel de colaps demografic vor fi extraordinare.
– va urma –
