Adesea, susținătorii avortului afirmă că bărbații nu au niciun cuvânt de spus în privința avortului. Că ar trebui să păstrăm tăcerea. Eu nu sunt de acord. Cred că, în calitate de ființă umană, este de datoria mea să vorbesc și să spun adevărul. Pentru binele femeilor, al copiilor și al societății.
Avortul ne privește pe toți, întrucât copilul este „unul dintre noi“, iar bărbații și femeile sunt uniți inseparabil în toate aspectele vieții, și mai ales în cel mai mare: dragostea și darul vieții. Noi toți, bărbați și femei, avem responsabilitatea morală de a aborda acest flagel devastator.
Până în prezent, s-au făcut peste un miliard de avorturi în întreaga lume. În fiecare an, avortul pune capăt unei treimi din sarcinile din Europa, cu 4,5 milioane de avorturi față de 8,5 milioane de nașteri (în țările Consiliului Europei). Având în vedere amploarea fenomenului, cauzele și consecințele sale, avortul este o problemă socială majoră de sănătate publică la care societatea poate și trebuie să răspundă. Trebuie menționat de la bun început că principala cauză a avortului nu este sarcina în sine, ci contextul în care aceasta are loc. O femeie recurge la avort nu din cauza sarcinii – care este doar un factor declanșator –, ci din cauza unor circumstanțe particulare, iar aceeași femeie, plasată în alte circumstanțe, nu ar recurge neapărat la avort. Astfel, avortul este rezultatul unei combinații de circumstanțe pentru care societatea este parțial responsabilă. De fapt, 75% dintre femeile care au recurs la avort indică faptul că au fost împinse să facă acest lucru de constrângeri sociale sau economice.
Decizia de a avorta este adesea rezultatul unei constrângeri care poate lua diverse forme: există constrângeri și presiuni sociale și medicale, presiunile și iresponsabilitatea tatălui, presiunile exercitate de familie, în special asupra fetelor minore; există, de asemenea, presiunile angajatorului și toate presiunile materiale. Aceste constrângeri apasă direct asupra libertății femeilor și a cuplurilor.
A pretinde, ca pe un adevăr oficial, că avortul este o libertate individuală este o eroare ideologică. Ea separă problema de cauzele sale reale și, în cele din urmă, duce la culpabilizarea femeii, deoarece această violență rezultă aparent din propria ei voință, din propria ei libertate.
Dacă avortul nu este decât o libertate, o alegere individuală, atunci femeia este pe deplin responsabilă. Aceasta înseamnă să o lăsăm singură în fața unei violențe: vinovată și victimă în același timp, într-o situație psihologică inextricabilă, în condițiile în care această violență este în mare parte generată, structural, de societate. Nu trebuie să ne mirăm că avortul provoacă atât de multe tulburări psihologice, depresii și idei suicidale, în special în rândul tinerelor. 42% dintre femeile care au făcut avort înainte de vârsta de 25 de ani suferă de depresie. Jumătate dintre femeile minore care au făcut avort suferă de gânduri suicidale. Femeile care au făcut avort au de trei ori mai multe șanse de a suferi violență fizică, psihică sau sexuală decât femeile care și-au dus sarcina la termen. 89% dintre franțuzoaice recunosc că „avortul lasă cicatrici psihologice cu care femeilor le este deosebit de greu să trăiască”, iar 72% dintre ele consideră că „societatea ar trebui să facă mai mult pentru a ajuta femeile să evite avortul“.
Vedem că avortul doare, nu este un concept și nici o libertate abstractă, ci o realitate sângeroasă și dură, și este absurd să pretindem că este un „drept fundamental al omului“; avortul nu va fi niciodată un adevărat drept al omului, ci doar o încălcare sau o derogare de la dreptul la viață, pentru că nu poate exista niciun drept asupra existenței unei ființe umane nevinovate, fie că o numim potențială sau nu. Mai mult decât atât, și mai simplu spus, dacă avortul ar fi un adevărat „drept al omului“, acesta ar da bucurie, și nu ar provoca suferințe, și am putea arăta cu mândrie spre un avort.
De asemenea, faptul că o proporție semnificativă și în creștere a medicilor refuză în mod conștient să practice avortul demonstrează că această practică este în general imorală.
Și aici, la Strasbourg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat în mod repetat și foarte clar că Convenția Europeană a Drepturilor Omului „nu poate fi interpretată drept conținând un drept la avort“. Același lucru este valabil și în cazul Organizației Națiunilor Unite, unde diverse comitete privesc avortul ca pe o excepție de la dreptul la viață și nu au recunoscut niciodată vreun drept la avort „la cerere“. CEDO declară, de asemenea, că un stat poate, citez, „alege în mod legitim să considere copilul nenăscut ca fiind o persoană și să-i protejeze viața“[1].
Deci, ce ar trebui să facem? Care este calea de urmat?
Pe de o parte, trebuie să luptăm și să apărăm societatea împotriva lobby-ului necruțător al industriei avortului, care face presiuni pentru tot mai multe avorturi.
Pe de altă parte, trebuie să promovăm politici publice menite să prevină avortul. Trebuie să le facem pe amândouă.
În primul rând, să apărăm societatea împotriva industriei avortului.
Industria avortului și lobby-ul pentru acesta au miliarde de dolari și sunt profund infiltrate în instituțiile internaționale, inclusiv în acest parlament, dar și în OMS, sau în ONU, sau chiar în CEDO. Ca o ilustrare, industria avortului și lobby-ul pentru acesta finanțează masiv divizia OMS însărcinată cu controlul populației, și angajează și finanțează mai mulți experți ONU. Expertul ONU privind dreptul la sănătate este un militant profesionist și un practicant al avortului care descrie avortul ca fiind „un act radical de iubire de sine“. Această persoană a fost numită în această funcție oficială de top a ONU datorită angajamentului său în favoarea avortului.
Industria avortului are o agendă foarte simplă: întotdeauna mai multe avorturi și mai multe fonduri publice. Susținătorii lui fac presiuni pentru avort fără limite și pentru orice motiv, oriunde, oricând, chiar și în timpul nașterii. În ceea ce privește banii, țineți cont de faptul că industria avortului este plătită pentru fiecare avort pe care îl face și că deține brevete pentru multe pilule și dispozitive abortive și contraceptive. Este o afacere uriașă, pe lângă faptul că este o problemă uriașă în ceea ce privește controlul demografic al țărilor sărace.
Ei nu sunt democrați, nici liberali.
Ei nu sunt democrați: Ei nu permit dezbateri pe tema avortului și adesea folosesc intimidarea, violența verbală și fizică pentru a reduce la tăcere pe oricine dorește să apere victimele avortului. Avortul a fost legalizat, în multe țări, nu prin intermediul parlamentelor, ci prin activism judiciar, în general împotriva voinței majorității. Acesta este motivul pentru care decizia Curții Supreme a SUA în cazul Dobbs este excelentă: trimite această problemă înapoi la Popor.
Promotorii avortului nu sunt nici liberali: ei fac presiuni pentru a-i priva pe medicii practicieni de libertatea de conștiință, pentru a-i priva pe părinți de responsabilitățile și drepturile lor, fac presiuni pentru a suprima libertatea de exprimare împotriva avortului, fac presiuni pentru a interzice centrele de ajutor pentru sarcină, deschid litigii în instanțe în sprijinul avorturilor rasiste, sexiste și eugenice, precum și pentru a susține avortul prin avortul parțial la naștere și infanticidul neonatal. Ei nu sunt doar împotriva vieții, ci și împotriva libertăților.
Ei nu sunt democrați, nici liberali, pentru că știu că avortul la cerere este intrinsec imoral și nu poate fi apărat. De aceea, ei vor să facă din acest lucru o „dogmă“ prin înscrierea sa în Carta UE și în constituțiile naționale. Cu toate acestea, acest lucru nu va schimba însăși realitatea avortului. Acesta este pozitivism juridic pur.
Așadar, împotriva industriei avortului trebuie să apărăm adevăratele drepturi ale omului și justiția în tribunale și parlamente, pe toate fronturile.
Pe de altă parte, așa cum am spus, trebuie să promovăm politici publice menite să prevină avortul.
Trebuie să înțelegem că avortul nu este o fatalitate; mai multe țări au reușit să reducă recurgerea la el prin politici de prevenire. În Italia, de exemplu, numărul de avorturi a scăzut cu 56% în ultimii treizeci de ani, ajungând la 100 000, adică mai puțin de jumătate din numărul din Franța. În Statele Unite, rata sarcinilor la adolescente a fost redusă la jumătate între 1990 și 2010. Același lucru este valabil și pentru alte țări. În prezent, politica socială și pro-familie pusă în aplicare în Ungaria arată că acest lucru este posibil. Doar în primii cinci ani de aplicare a acestei politici, între 2010 și 2015, numărul de avorturi în Ungaria a scăzut cu 23%. Între timp, există de două ori mai multe căsătorii și mai multe nașteri. Acest progres a fost atins fără a modifica legea privind avortul.
Reducerea recurgerii la avort nu este doar o datorie pentru binele femeilor, al copiilor și al societății în ansamblu, ci și o obligație legală asumată în temeiul dreptului internațional. Guvernele s-au angajat să ofere o „protecție și o asistență cât mai largă” familiei „atâta timp cât aceasta are responsabilitatea de a întreține și educa copiii aflați în grija sa“. Astfel, statele au obligația de a oferi sprijin femeilor și cuplurilor care nu se simt capabile să primească un copil.
Statele s-au angajat, de asemenea, să protejeze maternitatea, înainte și după naștere. Astfel, de exemplu, prin ratificarea Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, statele recunosc că „O protecție specială ar trebui acordată mamelor pe parcursul unei perioade rezonabile înainte și după naștere“ (art. 10). De asemenea, statele au recunoscut, prin intermediul Declarației și în Convenția privind drepturile copilului, că „copilul, din cauza imaturității sale fizice și mentale, are nevoie de protecție și îngrijire specială, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte, cât și după naștere“.
Într-o manieră mai precisă, statele și-au asumat angajamentul de a reduce recurgerea la avort. În acest sens, în cadrul Conferinței internaționale privind populația și dezvoltarea din 1994, de la Cairo, guvernele s-au angajat, citez, „să reducă recurgerea la avort“ și să „ia măsurile adecvate pentru a ajuta femeile să evite avortul”. De asemenea, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a solicitat statelor europene să „ofere consiliere concretă pentru a ajuta femeile care solicită un avort din cauza presiunilor familiale sau financiare“ (APCE, 2008).
O politică de prevenire a avortului trebuie să răspundă cauzelor sociale și economice datorită cărora o sarcină ajunge să fie numită „nedorită“: imaturitatea afectivă, fragilitatea familiilor, precaritatea economică, locuința neîncăpătoare, dificultățile și constrângerile profesionale și așa mai departe. La majoritatea acestor cauze ar trebui, în mod normal, să răspundă diferitele „drepturi sociale“ pe care statele s-au angajat să le garanteze. Într-adevăr, Carta Socială Europeană garantează în special dreptul la o locuință, protecția familiei, protecția maternității, protecția vieții înainte de naștere sau chiar concilierea vieții de familie cu viața profesională și așa mai departe.
Așadar, în timp ce industria pro-avort continuă să facă presiuni pentru tot mai multe avorturi și pentru mai mulți bani, există, pe de altă parte, o mulțime de lucruri bune care pot fi făcute pentru a preveni avortul și pentru a ajuta și sprijini femeile și familiile. Prin urmare, sunt convins că reducerea avortului va fi benefică pentru noi toți.
Vă mulțumesc.
–
[1] CEDO, A. B. C., v. Ireland, GC, nr. 25579/05, 16 decembrie 2010, § 222, care confirmă Vo v. France, GC, nr. 53924/00, 8 iulie 2004.
