Marșul pentru viață este cel mai mare eveniment pro-viață din lume. Tema marșului de anul acesta este „Unic din prima zi: Pro-viață înseamnă pro-știință”. Când am auzit prima oară tema, m-am gândit imediat: „era și timpul”.
Date fiind evenimentele din ultimii ani, inclusiv alte demonstrații publice precum Marșul pentru Știință și Marșul Femeilor, nu se putea găsi un moment mai bun pentru a puncta ceea ce este evident: a fi pro-viață înseamnă atât a fi pentru știință cât și pentru femei. Este remarcabil cât de mult din domeniul științei se pierde din cauza emoțiilor puternice evocate de dezbaterea pe tema avortului. Principala linie de demarcație dintre pro-viață și pro-alegere nu este dată de cărei părți îi pasă mai mult de femei, familii și libertățile lor fundamentale. Mai degrabă, principala diferență ține de modul în care fiecare grup aplică faptele științifice pentru a stabili ce înseamnă drepturile femeilor.
Celulele umane, organismele umane și ființele umane
Întrebarea științifică privitor la momentul în care începe viața ființei umane se pierde sau se confundă deseori cu întrebările filosofice sau juridice cu privire la ce reprezintă o persoană umană și care dintre persoanele umane beneficiază de protecție egală în fața legii.
Bazându-ne pe definiția biologică a vieții la nivelul celular, știința afirmă univoc faptul că un embrion uman proaspăt fertilizat reprezintă un organism viu. Spermatozoidul bărbatului și ovulul femeii sunt, ambele, celule umane iar fuziunea dintre spermatozoid și ovul unește cele două celule umane reproducătoare vii pentru a forma un singur embrion uman viu și distinct. Embrionul uman proaspăt format are codul genetic complet necesar dezvoltării atributelor care fac din el un organism viu — atribute precum activități autonome, creștere, menținerea homeostazei și reproducerea.
Cu alte cuvinte, fătul în proces de dezvoltare, a cărui origine poate fi urmărită embriologic pornind de la embrionul unicelular, nu a fost niciodată o entitate non-vie. În plus, dat fiind că întreg conținutul genomic este prezent încă de la momentul conceperii embrionului, iar conținutul genomic cuprinde toate instrucțiunile necesare fiecărei funcții a individului în curs de dezvoltare pe parcursul tuturor etapelor vieții, embrionul este dotat încă de la început cu atributele biologice ale unui organism.
Descoperirile legate de înțelegerea noastră științifică cu privire la primele faze ale dezvoltării umane continuă să susțină acest concept al embrionului uman ca organism viu. De exemplu, oamenii de știință au descoperit mai multe elemente legate de modul în care se realizează transferul ADN-ului fetal către sistemul circulator al mamei, ceea ce ne-a ajutat să înțelegem că fătul aflat în proces de dezvoltare nu doar primește de la mamă ci, de asemenea, îi comunică înapoi. Alte studii recente au furnizat dovezi care indică faptul că embrionii își pot dirija propria lor dezvoltare timpurie în absența țesutului matern, ceea ce indică de asemenea proprietăți distincte ale celor două organisme. Oamenii de știință sunt nerăbdători să aplice aceste cunoștințe privitoare la organismul uman timpuriu pentru a salva și ameliora viețile bebelușilor născuți foarte prematur, principala cauză a mortalității infantile. Ipoteza de bază de la care pornește această cercetare are în vedere două aspecte: că fătul este un organism distinct încă de la început și că dezvoltarea umană are loc în mod continuu.
În aceste condiții, în ce moment devine embrionul uman viu (care începe ca organism unicelular și se dezvoltă rapid urmând o traiectorie de creștere embrionică multicelulară și din ce în ce mai complexă) o persoană umană purtătoare de drepturi?
Știință, filosofie și drept
Această întrebare se află în centrul dezbaterii cu privire la avort, dar știința nu este puterea care determină în final ce este o persoană. Embriologia umană ne arată că anumite proprietăți biologice precum bătăile inimii și abilitatea de a răspunde la stimuli evoluează la momente specifice în timp. Acum știm că inima unui copil începe să bată între a doua și a patra săptămână de viață embrionară (adesea înainte ca mama să realizeze că este însărcinată). Dezvoltarea sistemului nervos începe de asemenea incredibil de devreme, tubul neural începând să se formeze în jurul celei de-a 22-a zi din viața embrionară. Tubul neural continuă să se dezvolte, formând creierul și măduva spinării, prin intermediul cărora, printre alte funcții, individul uman aflat în proces de dezvoltare este capabil să răspundă la stimuli precum durere, temperatură și așa mai departe. Erori simple ce apar în fazele timpurii ale procesului de gestație pot duce la efecte devastatoare pentru dezvoltarea fătului, inclusiv afecțiuni precum spina bifida sau anencefalie.
Însă nici prezența bătăilor inimii, nici dezvoltarea creierului sau a măduvei spinării nu sunt, prin ele însele, proprietăți unice care definesc ființa umană.
Sunt proprietăți pe care le recunoaștem în ființe umane în curs de dezvoltare, dar este inutil să încercăm să desemnăm una dintre aceste etape de dezvoltare ca fiind momentul în care organismul uman se transformă în ființă umană. Organismul uman este întotdeauna o ființă umană, încă de la momentul conceperii.
Astfel ajungem la răscrucea unde taberele pro-viață și pro-alegere trebuie să decidă fiecare în ce fel dovezile științifice contribuie la definiția filosofică a persoanei umane, definiție care, la rândul ei, trebuie să stabilească drepturile și garanțiile atribuite de lege persoanelor umane.
Trei abordări pro-alegere
Mergând pe drumul pro-alegere, par să fie trei căi principale de a aplica știința.
Prima cale este aceea de a recunoaște evidența științifică dar a spune că ea nu contează. Un exemplu îl reprezintă analogia făcută de Judith Jarvis Thomson cu violonistul celebru, care afirmă că ființa umană aflată în proces de dezvoltare parazitează neinvitat nutrienții aflați în corpul mamei și, în final, sănătatea și bunăstarea acesteia. Indifierent dacă individul nenăscut este sau nu o ființă umană vie (în analogia sa, Thomson presupune că este), argumentul e că problema mai importantă este dacă mama trebuie să își sacrifice corpul spre binele altuia. Informația științifică cu privire la dezvoltarea umană nu contează, pentru că avortul este justificat prin prisma voinței mamei.
Cea de-a doua cale constă în a perora despre semnificația științei. În esență, aceasta este poziția „doar un ghem de celule”. Acești susținători ai avortului admit că embrionul uman este la început o celulă unică, vie care se dezvoltă într-un ansamblu multicelular, dar ezită asupra semnificației etapelor științifice cum ar fi bătăile inimii și sistemul nervos. Ei consideră chestiunea momentului din care persoana umană este recunoscută și protejată drept o zonă gri din punct de vedere moral.
Astfel se mută discuția dinspre primordialitatea științei dezvoltării organismului uman și se concentrează în schimb pe care circumstanțe ar justifica îndepărtarea și eliminarea fătului uman aflat în stadiu timpuriu sau experimentele făcute pe celule embrionice umane.
Premisa lor este că avortul este mai clar greșit odată ce ființa în curs de dezvoltare arată și se comportă în mod clar în mod asemănător ființelor umane extrauterine. Probabil ca un efect secundar al susținătorilor avortului adepți ai celei de-a doua căi, în anii 1990 au început să apară acte normative în care se menționează durerea resimțită de făt, după ce Curtea Supremă [a SUA, n. tr.] a decis că statele au un interes convingător în ființele umane viabile, care ar trebui să se opună „dreptului femeii de a alege” avortul.
Aceste acte normative au fost puternic criticate de adepții avortului care nu susțin cea de-a doua cale, aceștia susținând că textul legii confundă știința cu filosofia persoanei umane. Din nou, nu există o etapă de dezvoltare, identificabilă științific, în care fătul devine dintr-o dată o persoană.
Cea de-a treia cale constă în a admite că ființele umane nenăscute sunt în fapt ființe umane, dar nu persoane umane. Cea de-a treia cale susține integral avortul și poate fi extinsă pentru a include selecția genului și infanticidul, pentru că amână atribuirea calității de persoană spre un moment ulterior nașterii copilului. Este mai apropiată în conținut de prima cale, dar diferă de aceasta prin faptul că adepții ei consideră că atributul de persoană este condiționat de conștiință și de capacitatea de a-și purta singură de grijă. Aceasta înseamnă că cei afectați de demență sau de alte dizabilități severe, fizice sau intelectuale, nu sunt considerați ființe umane (și nici nou-născuții, n.tr.).
Este probabil cea mai extremă dintre pozițiile pro-alegere, dar este și cea mai fidelă în raport cu știința dezvoltării umane.
Poziția pro-viață
Prin contrast, poziția pro-viață recunoaște integral știința și cuprinde aceste informații în poziția sa extinsă, potrivit căreia atât viața umană cât și calitatea de persoană încep din momentul concepției. O dată ce spermatozoidul și ovulul încetează să mai fie două celule separate și se unesc pentru a forma un zigot, o nouă ființă umană își începe existența.
Această ființă umană este totodată și o persoană umană pentru că ea posedă, de la început, calitățile de bază ale vieții persoanei (cum ar fi capacitatea de a opera alegeri și de a manifesta conștiință de sine). Chiar dacă aceste calități nu sunt pot fi încă exercitate, ele există în formă radiculară. Orice ființă umană este, întotdeauna, o persoană umană, fiecare persoană umană împărtășește din natura umană. Dacă atributul de persoană umană este acordat datorită capacităților radiculare prezente la formarea embrionului uman distinct, atunci și restul dezvoltării cade sub protecția acordată persoanelor umane. Aceasta înseamnă că și oamenii cu dizabilități sau afecțiuni sunt persoane demne de demnitate și respect.
Oamenii care au un cromozom 21 în plus (cei afectați de sindromul Down) sunt egali ca statut cu oamenii al căror creier sau tub neural nu e dezvoltat complet (anencefalie, spina bifida) și egali ca statut cu oamenii care se dezvoltă normal înainte și după naștere. Aceste persoane umane sunt egale ca statut cu oamenii care se apropie de finalul vieții, care și-au pierdut din capacitățile pe care le-au avut cândva – oameni care suferă de demență sau care nu se mai pot hrăni singuri, de exemplu.
Uniunea dintre știință și filosofie
Frumusețea acestei uniuni dintre știință și filosofie constă în aceea că ea prețuiește demnitatea vieții umane în integralitatea ei, de la începutul ei natural până la sfârșitul ei natural. Nu îi favorizăm pe oamenii „sănătoși” sau „doriți”. Nu arătăm vreo preferință celor care ne farmecă cu elocvența lor sau ne seduc cu frumusețea lor fizică, nici nu îi respingem pe cei care nu pot sau nu vor să ne aducă vreun beneficiu material.
La marșul de azi, manifestăm pentru cei cu dizabilități, pentru cei în vârstă, pentru cei căzuți și pentru cei mai vulnerabili dintre noi. Manifestăm pentru femei, cu un plus de compasiune pentru acele femei care au fost agresate, manipulate, violate și abuzate în moduri cutremurătoare.
Demonstrăm pentru tații noștri și pentru tații care n-au avut dreptul de a alege. Demonstrăm pentru bărbații și femeile pe care le-am pierdut și pentru schimbarea pe care vrem s-o vedem în lumea noastră. Manifestăm cu speranță pentru viitor, cu dragoste în inimi și cu certitudinea că știința ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine ca ființe umane unice încă din momentul concepției.
Manifestăm pentru viață.
