Din perspectivă creștină este dificil să ne imaginăm scopul unei lumi fără oameni. Știm din Cartea Genezei că Dumnezeu nu s-a odihnit decât după ce a creat oamenii după chipul și asemănarea Sa. Apoi, ne-a făcut stăpâni peste întreaga lume și ne-a comandat să „fim rodnici și să ne înmulțim”.
Cu toate acestea, există oameni care cred că rasa umană ar trebui să dispară – că oamenii care trăiesc aici pe Pământ ar trebui să nu se mai înmulțească. Numită antinatalism, această filozofie a câștigat teren în ultimii ani.
Care este filozofia din spatele antinatalismului?
Antinataliștii nu percept viața ca fiind o binecuvântare sau un dar, ci ca o povară sau ca ceva negativ – la adresa oamenilor, a mediului sau a oamenilor înșiși. O parte dintre cei care aderă la această convingere susțin că suferința pe care oamenii o îndură este atât de teribilă încât ar fi mai bine ca oamenii să nu fi existat din capul locului. În plus, mulți antinataliști consideră că problemele de mediu sunt cauzate de existența unui număr prea mare de oameni și sunt de părere că aceste probleme ar dispărea cu totul dacă oamenii nu ar mai exista.
Deși rădăcinile antinatalismului pot fi regăsite în Grecia antică, acestea se regăsesc și în rândul unor secte creștine timpurii care, între timp, au fost declarate eretice. Mulți dintre acești oameni credeau în mod eronat într-un Dumnezeu rău căruia oamenii ar trebui să îi facă în ciudă prin lipsa procreării, sau credeau că viața nu duce la nimic altceva decât la rău și durere. Într-adevăr, regăsim filozofia antinatalismului în cuvintele unui erudit și scriitor din secolul XIX, care afirma următoarele despre învățăturile lui Buddha:
„Nevăzând suferința care apare în viață, omul naște copii și este, prin urmare, cauza bătrâneții și a morții lor. Dacă ar realiza suferința pe care o aduce prin acest act, el s-ar opri din procrearea copiilor și ar opri efectul de îmbătrânire și moarte”.
Deși antinataliștii nu cred în mod realist că toți oamenii ar trebui să se oprească din procreare, consideră totuși că fiecare persoană care ia decizia de a nu avea copii contribuie în mod pozitiv la societate.
Antinatalismul și controlul populației
Unii antinataliști cred că oprirea procreării va ajuta mediul. Vedem această teamă pentru mediu și pentru populația lumii în scrierile și învățăturile lui Thomas Malthus, economist și demograf al secolului XVIII, care avea convingerea că populația umană a lumii va crește atât de mult încât lumea va rămâne fără mâncare.
Biologul absolvent de Stanford Paul R. Ehrlich, care împărtășea aceleași idei, a publicat o carte intitulată The Population Bomb (Explozia demografică) în care susținea că „creșterea populație globale ar urma să conducă la foamete în masă, tulburări sociale și deteriorarea mediului”.
Din fericire, nu s-au adeverit nici predicțiile lui Malthus, nici predicțiile lui Ehrlich. Lumea nu a rămas fără mâncare, iar planeta poate susține oamenii care o populează. Și, deși vedem sărăcie, iar unii oameni mor, nu ne confruntăm cu foametea generalizată și cu penuria de alimente pe care aceștia le preziseseră. Și, adeseori, această sărăcie este rezultatul direct al problemelor legate de infrastructură și de administrația publică, mai degrabă decât al penuriei de alimente.
Într-un articol recent privind controlul populației, Brian Clowes, doctor, a scris că „ecologismul a stat la baza multor măsuri drastice în numele controlului populației”. Apoi a continuat:
„De exemplu, am fost martorii programelor de avort și de sterilizare forțată în China, Vietnam, Peru și în multe alte țări, aceste programe fiind derulate, în parte, pentru susținerea programelor de conservare a mediului. S-a înregistrat un număr mare de femei sterilizate sau cărora li s-au introdus dispozitive intrauterine cu scop contraceptiv, fără cunoștința sau consimțământul lor, din același motiv”.
La baza acestor fapte imorale și inconștinte, care au pus în pericol viața, a stat teama de explozie demografică. Adeseori, aceste temeri îndeamnă oamenii să fie de acord că antinatalismul ar putea fi o soluție potrivită.
„Mai bine să nu existăm deloc”
Iată-l pe David Benatar – filozof la Universitatea din Cape Town, Africa de Sud. În 2006, Benatar a scris o carte intitulată Better Never to Have Been (Mai bine să nu fi existat niciodată), în care susține următoarele:
„(1) Faptul că ne naștem este întotdeauna un rău semnificativ. (2) Procrearea este întotdeauna ceva greșit. (3) Este greșit să nu se avorteze fetușii într-un stadiu cât mai timpuriu al gestației. (4) Ar fi mai bine dacă, ca rezultat al inexistenței unor oameni noi, umanitatea ar dispărea”.
Benatar își descrie convingerile ateiste și motivația opiniilor sale antinataliste și le povestește ascultătorilor că, în opinia sa, oamenii nu ar trebui să procreeze deoarece suferința pe care o îndurăm depășește orice lucru pozitiv pe care l-am putea experimenta pe parcursul vieții. Potrivit lui Benatar, „nu avem nimic de câștigat din faptul că ne naștem”. Conform susținerilor sale, chiar și cele mai bune vieți umane, și anume acelea care se confruntă cu o suferință minimă, conțin un „rău considerabil”.
În 2019, un alt antinatalist, pe nume Raphael Samuel, a ajuns pe pagina de știri când și-a anunțat intenția de a-și da în judecată părinții pentru că l-au adus în această lume fără consimțământul său. Mulți au considerat ridicol motivul acțiunii pe care acesta dorea să o intenteze, deoarece, în mod evident, nu există niciun mod în care un copil care nu există înainte de a exista să-și dea vreodată consimțământul. Se pare că judecătorii din țara de origine a lui Samuel, India, au considerat la fel, întrucât i-au spus lui Samuel că acest proces ar fi o pierdere de timp. Deși nu și-a materializat intenția, ideile sale, cu siguranță au stârnit discuții în rândul oamenilor și i-a făcut să se gândească la antinatalism.
Astfel cum a afirmat Clowes în articolul său despre controlul populației:
„Primul pas către punerea în aplicare a unei idei, oricât de ridicolă ar putea părea acesta la momentul respectiv, este să discuți despre ea. Și să discuți mai mult despre ea. Și să discuți și mai mult despre ea. În primă instanță, acest lucru conduce la indignare în rândul oamenilor, apoi la iritare și în cele din urmă la indiferență pe măsură ce oamenii devin insensibili la mesaj.”
Nu așa s-a întâmplat cu broasca proverbială care a fiert până la moarte într-o oală? Când continuăm să acceptăm câte o mică schimbare a principiilor noastre morale – și anume când temperatura apei crește cu câte un grad – nu realizăm, decât atunci când este prea târziu, că permitem acest lucru în detrimentul familiilor, orașelor sau țărilor noastre.
Critici la adresa antinatalismului
Așadar de ce să aducem oameni pe lume? Dacă nu am avea credință în Dumnezeu, am fi tentați să cădem în capcana de a fi de acord cu aceste argumente antinataliste. Ne putem gândi, poate, că lumea chiar are prea mulți oameni. Ne putem gândi, poate, că ideea suferinței potențiale ar trebui să împiedice oamenii să dea naștere unor noi oameni.
Ne putem gândi, poate, în calitate de abonați la Voluntary Human Extinction Movement (mișcarea extincției umane voluntare- VHEMT), că
„de fiecare dată când unul dintre noi decide să nu adauge încă o persoană la miliardele de oameni care se adăpostesc deja pe această planetă răvășită, o nouă rază de soare răzbate din întuneric”.
Spre deosebire de David Benatar, acest grup nu dorește să oprească înmulțirea oamenilor din cauza suferinței umane, ci din cauza lucrurilor pe care oamenii le fac planetei. Potrivit paginii web:
„Atunci când fiecare om alege să nu se mai înmulțească, biosfera Pământului va putea să revină la gloria de odinioară, iar toate ființele rămase vor fi libere să trăiască, să moară și să evolueze (în cazul în care cred în evoluție), și, poate, vor trece în neființă, așa cum s-a întâmplat în cazul atâtor „experimente” ale naturii de-a lungul veacurilor…. Majoritatea voluntarilor subscriu la filozofia integrată în motto-ul „Fie ca noi să trăim o viață lungă și să trecem în neființă”, însă dacă cineva nu dorește să ducă o viață lungă, este strict alegerea respectivei persoane. De fapt, singura acțiune necesară pentru a deveni membru sau adept al mișcării VHEMT este neadăugarea unei alte ființe umane la populația lumii.”
Principala critică adusă acestui mod greșit de gândire este că acest grup de oameni nu vede valoarea ființei umane. Membrii grupului pun plantele și animalele înaintea oamenilor, ca și când aceste lucruri sunt cumva mai importante decât oamenii.
În plus, așa cum se întâmplă în cazul lui Benatar, remarcăm judecata pripită în sensul că oamenii nu dețin controlul asupra propriei fericiri și să suferința ar trebui să ne împiedice să dăm viață unor noi oameni.
Acest lucru contrazice orice credință creștină. Potrivit Baltimore Catechism (Catehismul de la Baltimore), oamenii au fost creați pentru a cunoaște, a iubi, a gândi și a-l servi pe Dumnezeu. Aceste adevăruri inerente sunt cele care compun marea parte a credinței noastre. Într-adevăr, Hristos a venit pe pământ, s-a născut dintr-o fecioară, a suferit și a murit pentru a ne răscumpăra păcatele. A făcut aceste lucruri pentru că ne iubește fără limite și dorește să ne petrecem eternitatea împreună cu El, în Rai.
În calitate de catolici, credem că am fost creați astfel încât să ne putem duce existența conform cuvintelor și învățăturilor lui Dumnezeu, pentru a putea trăi, în cele din urmă, alături de El, în Rai. La naștere, Hristos ne-a înzestrat cu inteligență și cu liberul arbitru. Cu aceste două lucruri, putem alege să facem bine sau să facem rău. Da, uneori ni se întâmplă lucruri rele fără ca noi să avem vreo vină, însă avem puterea de a alege cum să facem față acestor lucruri. Putem alege să ne înfuriem, să devenim oameni înrăiți care se dezlănțuie asupra celorlalți, sau putem alege să obținem ceva bun din aceste lucruri, să învățăm din ele și să ne ajutăm semenii. Credința noastră este cea care ne susține și ne îndeamnă să facem bine.
David Benatar, precum și cei care îmbrățișează aceleași convingeri, nu pot înțelege aceste concepte. Ei se întreabă de ce oamenii să aducă la viață o persoană care are potențialul de a face rău și de a ajunge, ulterior, în Iad. Ei nu pot înțelege că această creație este un act perfect de iubire din partea lui Dumnezeu și că, prin această creație, El ne dă darul de a-i fi alături la un moment dat, pentru totdeauna. Mai mult decât atât, Benatar nu poate înțelege de ce oamenii ar vrea să aducă pe lume un copil știind că, la un anumit moment al vieții sale, acesta va avea de suferit. El consideră că orice durere este rea în mod intrinsec și că oamenii care au o perspectivă pozitivă asupra durerii și suferinței pur și simplu se amăgesc singuri.
Biserica și suferința
Fiind catolici, avem o percepție diferită asupra suferinței. Nu negăm că suferința este parte a vieții și că toți avem propria cruce de dus. Suferința poate fi dificilă și chiar istovitoare. Dar înțelegem, de asemenea, că suferința are și o caracteristică izbăvitoare.
Suferința noastră are valoare. Nu numai că are valoare pentru noi înșine, întrucât unește suferința noastră cu suferința lui Hristos pe cruce, dar are valoare și pentru ceilalți. Putem oferi această suferință pentru a ajuta un suflet neajutorat în Purgatoriu sau pentru a ajuta pe cineva care este bolnav sau se apropie de sfârșitul vieții. Atunci când permitem acest lucru, suferința noastră poate face bine celorlalți. Iar atunci când realizăm că putem face pentru ceilalți ceea ce a făcut Hristos pentru noi, bucuria noastră este fără margini. Hristos nu a promis niciodată o viață lipsită de suferință, însă ne-a promis, cu adevărat, că ne va însoți prin această suferință, dacă îi permitem.
Astfel cum se arată în Catehism:
„Boala devine un mod de transformare… Compasiunea lui Hristos față de cei bolnavi și vindecarea, de către El, a tuturor felurilor de infirmități, reprezintă un semn splendid al faptului că „Dumnezeu își vizitează oamenii” și că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Hristos are puterea nu numai de a vindeca, ci și de a ierta păcatele; a ajuns să vindece omul întreg – trup și suflet; este vindecătorul de care au nevoie cei bolnavi.”
Sf. Vincent de Paul a spus:
„Dacă am cunoaște ce comori ascunse se ascund în infirmități, le-am primi cu aceeași bucurie cu care primim cele mai mari bucurii și le-am purta fără a ne plânge vreodată și fără a arăta semne de oboseală”.
Hristos este vindecătorul, izbăvitorul nostru. Deși este posibil să nu ne vindece întotdeauna infirmitățile fizice, ne va vindeca întotdeauna sufletul.
Avort, eutanasie și antinatalism
Benatar nu pledează pentru luarea vieții unei persoane împotriva voinței acesteia, doar de dragul depopulării lumii și al reducerii suferinței. El este pro mortalitate și spune că aceasta nu reprezintă același lucru cu antinatalismul. El susține că oamenii nu ar trebui pur și simplu să se înmulțească.
Cu toate acestea, Benatar a precizat să antinatalismul poate sau nu să conducă la avort sau eutanasie; depinde de punctul de vedere al antinatalistului. Conștiința de sine este o parte importantă a credinței sale. Conform credinței sale, copiii nenăscuți nu au conștiință de sine înainte de săptămâna 28-30, astfel încât nu consideră că ar exista vreo obligație morală de a ține în viață copii mai mici de atât. Cu toate acestea, întrebarea sa fundamentală este: Este sau nu ceva „bun” ca oamenii să fie creați? Și concluzionează că, în cea mai mare parte, nu este un lucru bun, deoarece multitudinea de lucruri rele depășește lucrurile bune.
În mod similar, Benatar nu pledează pentru eutanasie ca mijloc de depopulare a lumii, dar este de acord că o persoană are dreptul de a-și lua propria viață în cazul în care nu dorește să sufere. În consecință, credința sa eronată conform căreia nu toți oamenii au valoare, iar suferința ar trebui să fie evitată cu orice preț, reprezintă o pantă alunecoasă care poate conduce la moartea celor bolnavi, a celor în vârstă sau a celor nenăscuți.
Gânduri de final
Deși antinatalismul poate părea a fi o idee exagerată, așa se întâmplă cu multe concepte la început. Cu cât discuțiile pe marginea acestor concepte este mai largă, cu atât mai normale devin conceptele respective. Cu cât oamenii pledează mai mult pentru antinatalism pe platformele de comunicare socială, la știri sau în presa scrisă, cu atât mai acceptabilă devine această convingere. În mod similar, cu cât noi, în calitate de catolici, ridicăm mai puțin vocea împotriva convingerilor greșite precum aceasta, cu atât mai mult va părea că suntem de acord cu astfel de convingeri – sau cel puțin va părea că nu suntem în dezacord cu ele. Acest lucru este periculos nu numai pentru noi înșine, dar și pentru copiii noștri și pentru națiunea din care facem parte.
Întrebarea la care antinatalismul nu dă un răspuns este următoarea: Care este rostul vieții unei ființe umane? Credința noastră catolică ne învață că oamenii există pentru a cunoaște, a iubi și a-l servi pe Dumnezeu, precum și pentru a trăi viața eternă în Rai alături de El. Suntem învățați că viețile noastre, dar și viețile fiecărei persoane de pe Pământ, reprezintă o imensă binecuvântare pe care niciodată nu ar trebui să o considerăm ca fiind ceva care ni se cuvine.
David Benatar întreabă: „Este bine că ai fost creat?” În calitate de catolici, răspundem: Da, absolut. Pentru că, în urma fiecărui act de creație, suntem puși pe un drum. De-a lungul acelui drum, putem alege să facem bine sau să facem rău. Atunci când alegem să facem bine, îl alegem pe Dumnezeu și fericirea eternă. Iar această eternitate alături de Dumnezeu merită orice durere sau suferință pe care o putem îndura aici, pe Pământ.
