back to top

RESTABILIREA ORDINII NATURALE: O agendă pentru România (XIV). Dreptul la viață – Avortul

La 28 octombrie 2011, în orașul slovac Bardejovska Nova Ves a fost inaugurată lucrarea de sculptură intitulată „Copilul care nu s-a mai născut niciodată”. Monumentul a fost realizat de sculptorul Martin Hudáček la inițiativa unui grup de femei care regretă că într-un anume moment al vieții lor au „ales” să-și avorteze copiii. Sculptura exprimă nu doar regretul și pocăința mamelor care au avortat, ci și iertarea și dragostea copilului nenăscut pentru mama sa.

Toate episoadele precedente aici

Avortul înseamnă distrugerea deliberată a unui copil în timp ce acesta se află încă în pântecele mamei sale. Dat fiind că viața începe în momentul concepției, este irelevant dacă distrugerea embrionului are loc într-o etapă timpurie sau într-o etapă târzie a sarcinii, înainte sau după implantare, înainte sau după ce fătul a atins stadiul de „viabilitate”. De asemenea, este irelevant dacă sarcina este confirmată sau dacă este doar bănuită [1].

 

Avortul ar trebui legalizat?

Indiferent de situație, avortul distruge viața unei ființe umane inocente și fără apărare. Un avort voit nu poate fi justificat în niciun caz și în nicio situație.

Legile care „legalizează” avortul sau care nu oferă o protecție juridică adecvată vieții copilului nenăscut sunt în contradicție evidentă cu dreptul natural al moralității. Astfel de legi reprezintă nedreptatea, ascunsă sub aparența falsă a legalității. Nimeni nu este obligat să li se supună, însă toți au obligația morală de a lucra la abolirea lor.

 

Avort la cerere?

În mai multe țări, legislația permite avortul „la cerere” (adică fără justificări suplimentare) în primele faze ale sarcinii. Ipoteza de bază este aceea că, în timpul acestor etape timpurii de existență, copilul „nu este încă” o ființă umană sau că îi lipsesc anumite calități (precum conștiința/conștiința de sine, „viabilitatea”, capacitatea de a resimți durerea sau altele de acest fel), care l-ar face demn de protecție juridică. Aceste ipoteze sunt greșite: existența individuală a unei ființe umane începe în momentul concepției și nu ar trebui să depindă de calități accidentale. O legislație care permite avortul „la cerere” nu este, așadar, justificabilă.

Folosind un concept care pare din ce în ce mai popular în dezbaterile juridice contemporane, s-ar putea spune că avortul la cerere este o formă deosebit de radicală a „discriminării pe criterii de vârstă”: copiii sunt lipsiți de orice protecție juridică pe motiv că sunt mici.

 

Avortul în caz de viol sau incest?

Un copil conceput ca urmare a violului sau a incestului rămâne totuși o ființă umană inocentă, care merită să fie protejată. Nedreptatea ce caracterizează violul și incestul nu poate fi în niciun caz „compensată” sau redusă de nedreptatea uciderii unui copil nenăscut. Așadar, violul și incestul nu justifică avortul.

 

Avortul în cazul în care copilul suferă de o malformație sau de un handicap?

În numeroase țări, avortul este legal atunci când există motive pentru a crede că nou-născutul va suferi de malformații sau de un handicap genetic. Obiectivul declarat al acestor prevederi juridice este „prevenirea suferinței inutile” (fie a copilului afectat de handicap, fie a părinților care trebuie să îngrijească respectivul copil). Drept rezultat, s-au dezvoltat metode de diagnostic prenatal pentru a identifica și a elimina copiii cu dizabilități înainte de a se naște. În acest mod, peste 90% dintre copiii cu sindrom Down sunt uciși înainte de naștere.

Este absurd să eradicăm suferința prin eliminarea celor care suferă. Avortarea copiilor cu handicap este o formă pervertită de „compasiune”. În realitate, aceste avorturi par a avea loc în interesul persoanelor sănătoase care nu doresc să își asume responsabilitatea unui copil cu probleme.

Rămâne însă faptul că un copil cu handicap este tot atât de mult o ființă umană ca și un copil sănătos, la fel cum un adult cu handicap este tot atât de mult o ființă umană ca și o persoană fără handicap. Legislația care permite avortul pe motivul unei posibile malformații sau unui posibil handicap discriminează, astfel, pe criterii de dizabilitate.

Situația este exacerbată și mai mult de o interpretare laxă a legilor, potrivit căreia chiar și malformațiile minore (cum ar fi despicătura labială) oferă o justificare suficientă pentru avort.

Însă panta alunecoasă nu se sfârșește aici. Odată ce se consideră de la sine înțeles că bebelușii care nu satisfac dorințele părinților lor pot fi avortați, va exista o tendință inevitabilă către crearea unor „copii la comandă”. De exemplu, cercetările actuale din Marea Britanie evidențiază faptul că mulți copii sunt avortați nu numai din cauza handicapului, ci pur și simplu pe motivul sexului lor. În anumite țări (mai ales în China și India), avortul pe criterii de sex a condus la un dezechilibru semnificativ între sexe la copiii nou-născuți, cu implicații teribile pentru viitor. Evident, acest așa-numit „genicid” este una dintre cele mai rele forme de discriminare pe criterii de sex: se realizează cu prețul vieții fetițelor, însă în cele din urmă va afecta grav și viețile băieților (deși ei par a fi sexul preferat).

 

Avortul în cazul în care sarcina reprezintă un risc pentru sănătatea mamei?

În anumite țări, avortul este legal în cazul în care continuarea sarcinii ar putea reprezenta un risc pentru sănătatea femeii însărcinate. Acest lucru se numește „avort terapeutic”.

Termenul este cinic și înșelător. Avortul nu este niciodată o „terapie”, deoarece sarcina nu este o boală.

În timp ce, în anumite țări, interpretarea acestei restricții este destul de limitativă (anume, trebuie să existe o amenințare foarte gravă la adresa sănătății mamei), în alte țări există o abordare mai permisivă (considerentul conform căruia creșterea și educarea unui copil va cauza stres și epuizare este un motiv suficient pentru a presupune existența unui „risc de sănătate” pentru mamă). În cel de-al doilea caz, „avortul terapeutic” este asimilat în toate privințele, mai puțin terminologic, cu „avortul la cerere”. Până la urmă, fiecare sarcină în parte este asociată cu riscuri de sănătate pentru mamă, așadar argumentele „terapeutice” vor fi mereu la îndemână. Din acest motiv, prevederile juridice generale care permit avortul în cazul unui „risc de sănătate” perceput pentru femeia însărcinată sunt moralmente inacceptabile. Dacă sunt interpretate în mod liberal, ele se apropie de facto de permiterea avortului „la cerere”.

Viața unei persoane are o valoare mai mare decât sănătatea alteia. Legalizarea așa-numitului avort „terapeutic” este, așadar, în contradicție cu principiul demnității egale a tuturor persoanelor umane. Un avort voit în mod direct nu este, prin urmare, niciodată legitim în atare circumstanțe. Spre deosebire de aceasta, dacă o femeie însărcinată are nevoie de un tratament medical care, ca efect colateral nedorit, ar putea cauza pierderea copilului, este acceptabil să se aplice acest tratament (de ex. chimioterapie împotriva cancerului).

 

Avortul în cazul în care sarcina periclitează viața mamei?

Situațiile în care viața unei femei însărcinate poate fi salvată numai prin avort sunt extrem de rare. În aceste cazuri, în care numai viața mamei sau cea a copilului poate fi salvată, din punct de vedere al Dreptului Natural, este perfect acceptabil să se salveze viața mamei în locul vieții copilului. Acest lucru este similar dilemei descrise de filosoful grec clasic Carneades: atunci când doi marinari eșuați se agață de o scândură care îl poate duce numai pe unul dintre ei, este legitim ca unul dintre ei să îl împingă pe celălalt? Nimeni nu are obligația morală de a-și sacrifica propria viață, chiar dacă este un lucru eroic.

Însă chiar și în această situație, interpretarea trebuie făcută cu precauție. De exemplu, unii au argumentat că situațiile în care o femeie amenință să se sinucidă dacă nu i se permite să avorteze ar constitui un astfel de „risc pentru viața mamei” [2]. Însă această interpretare este absurdă: într-o astfel de situație, nu sarcina reprezintă riscul, ci atitudinea mamei. Or, există riscul ca astfel de amenințări de suicid, deși nesincere, să devină o modalitate ușoară prin care să se eludeze o interdicție de avort instituită prin lege.

 

Concluzie

Din cele afirmate anterior rezultă că avortul ar trebui permis numai în cazurile descrise la punctul de mai sus.

În toate celelalte cazuri, avortul trebuie interzis și trebuie să facă obiectul unor sancțiuni eficiente și disuasive, inclusiv sancțiuni penale, pentru toate persoanele implicate (adică nu numai mama, ci și persoana care a efectuat avortul). Sancțiunile civile sunt insuficiente pentru a oferi o protecție adecvată, dat fiind că copilul nenăscut nu poate iniția el însuși o acțiune în justiție și că reprezentanții săi legali (anume, părinții) sunt, în contextul avortului, de obicei persoanele de care copilul trebuie protejat. Din aceste motive, este de asemenea imperativ ca avortul să fie ex officio incriminat de către stat.

În timp ce, în circumstanțe normale, ar părea suficient să se interzică avortul printr-o simplă lege, atacurile persistente la care este supusă astăzi viața copilului nenăscut impun eforturi suplimentare în direcția unei protecții mai puternice. Aceasta poate include prevederi constituționale care să stipuleze în mod clar obligația statului de a proteja sau susține viața copiilor nenăscuți [3] sau prevederi integrate în tratatele de drept internațional.

 

Argumente „pragmatice” pro și contra avortului

Atât oponenții, cât și susținătorii avortului folosesc adesea argumente „pragmatice” pentru a-și promova punctele de vedere respective. Pentru oponenți, acestea includ riscurile de sănătate asociate avortului (în special, așa-numitul „sindrom post-avort” – SPA) și „iarna demografică” în țările în care avortul și contracepția reprezintă o practică răspândită. Pentru susținători, acestea includ riscul „suprapopulării” sau presupoziția (oarecum contrară logicii) că avorturile „legale” sunt „sigure” și că, în situațiile în care avortul nu este legal, femeile vor recurge în orice situație la avorturi ilegale, care sunt nesigure și generează pierderea a numeroase vieți.

Obiectivul nostru aici nu este de a discuta fiecare argument în parte. Cu siguranță, este adevărat că, în ziua de astăzi, lumea nu se confruntă cu un risc de suprapopulare, ba chiar dimpotrivă. O creștere redusă sau o scădere a populației conduce, inevitabil, la o creștere economică redusă sa la un regres, care poate reprezenta unul dintre motivele crizei economice actuale.

Pe de altă parte, pare oarecum naiv să presupunem că avorturile „legale” sunt întotdeauna sigure sau că sunt cu mult mai sigure decât cele ilegale. Pare contrar logicii să afirmăm că o interdicție instituită prin lege nu ar avea niciun efect asupra incidenței avorturilor. Este un fapt cunoscut că statisticile utilizate frecvent de militanții pro-avort cu privire la incidența ridicată a avorturilor ilegale (și a mortalității materne cauzate de acestea) în țările în care avortul nu este legal sunt rezultatul unei manipulări grosolane.

Aspectul important care trebuie subliniat aici este că nu este corect să abordăm problema avortului dintr-un punct de vedere „pragmatic”, în timp ce implicațiile etice, anume faptul că avortul înseamnă uciderea unei ființe umane, sunt atât de evidente. Dacă embrionul este o ființă umană, fapt neîndoielnic de altfel, atunci nu există considerente „pragmatice” care să poată justifica vreodată avortul. Pe de altă parte, avortul nu ar deveni acceptabil din punct de vedere moral dacă nu ar exista declinul demografic. În mod clar, există riscul de a cădea în capcana propriului argument: dacă declinul demografic este argumentul decisiv împotriva avortului, atunci nu ar exista nicio obiecție împotriva legalizării avortului în țările cu o creștere foarte ridicată a populației.

Prin urmare, pare problematic și nelalocul lui ca oponenții avortului să folosească acest tip de argumente. Deși pot părea seducătoare, acestea dirijează discuția despre avort într-o direcție în care nu are ce căuta.

____

[1] O strategie folosită în mod obișnuit pentru a trece sub tăcere amploarea avorturilor constă în a oferi metode de „reglare a menstruației”: atunci când menstruația unei femei întârzie, se derulează procedura avortului, fără a se verifica dacă femeia este sau nu însărcinată. Organizații precum Planned Parenthood sau Marie Stopes International oferă în mod obișnuit metode de „reglare a menstruației” ca parte a programelor lor de „sănătate sexuală” din țările în curs de dezvoltare, încercând prin aceasta să ascundă faptul că ceea ce oferă este avortul. Mulți finanțatori ai acestor programe (precum Comisia Europeană) par chiar a fi mulțumiți că nu sunt informați mai corect.

[2] Irlanda.

[3] Un exemplu bun de astfel de prevedere constituțională este oferit de articolul 40.3.3 (prima propoziție) din Constituția Irlandei: „Statul recunoaște dreptul la viață al copilului nenăscut și, acordând atenția cuvenită dreptului egal la viață al mamei, garantează în legile sale respectarea și, în măsura practicabilă, apărarea și susținerea acestui drept prin lege”. (Celelalte două propoziții rămase din articolul 40.3.3, care au fost introduse în etape ulterioare pentru a oferi posibilitatea efectuării avortului în străinătate, au efectul deplorabil de a limita protecția conferită de această prevedere.)

– va urma –

PRO VITA București
PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Cele mai citite postări