Pentru a înțelege motivele care fundamentează necesitatea opoziției față de cererile celor care tind la legalizarea uniunilor homosexuale sunt necesare unele considerații etice specifice, văzute din mai multe puncte de vedere.
Din punctul de vedere al justei rațiuni
Rolul legii civile este, cu siguranță, mai limitat decât cel al legii morale [1], dar legea civilă nu poate intra în contradicție cu justa rațiune fără a-și pierde forța de a obliga în conștiință [2]. Orice lege umană are forță obligantă atâta timp cât este conformă cu legea morală naturală, recunoscută de justa rațiune, și atâta timp cât respectă drepturile inalienabile ale oricărei persoane [3]. Legislațiile favorabile uniunilor homosexuale sunt contrare justei rațiuni deoarece conferă unirii dintre două persoane de același sex garanții juridice asemănătoare celor care aparțin instituției matrimoniale. Considerând valorile puse în joc, statul nu ar putea legaliza aceste uniuni fără a periclita obligația pe care o are de a promova și tutela o instituție esențială pentru binele comun, așa cum este căsătoria.
Ne putem întreba cum poate fi contrară binelui comun o lege care nu impune nici un comportament particular, dar se limitează doar la legalizarea unei realități de fapt care în aparență nu pare să creeze nedreptate față de cineva. Referitor la acest lucru este necesar să se reflecte mai ales asupra diferenței existente între comportamentul homosexual ca fenomen privat, și același comportament ca relație socială prevăzută și aprobată legal, până în punctul în care devine una dintre instituțiile sistemului juridic. Al doilea fenomen nu numai că este mai grav, dar capătă o importanță mult mai vastă și mai profundă, și ar sfârși prin a produce modificări la nivelul întregii organizări sociale, modificări ce se vor dovedi contrare binelui comun.
Legile civile sunt principii care structurează viața omului în sânul societății, pentru realizarea binelui sau a răului. Acestea «desfășoară un rol foarte important și uneori determinant în promovarea unei mentalități sau a unei practici» [4]. Formele de viață și modelele exprimate de acestea nu doar configurează în exterior viața socială, dar tind să modifice în noile generații înțelegerea și evaluarea comportamentelor. Legalizarea uniunilor homosexuale va avea deci ca și rezultat obscurarea percepției unor anumite valori morale fundamentale și devalorizarea instituției matrimoniale.
Din punct de vedere biologic și antropologic
În uniunile homosexuale sunt complet absente elementele biologice și antropologice ale căsătoriei și ale familiei, elemente care ar putea fonda din punct de vedere rațional recunoașterea legală a unor astfel de uniuni. Acestea nu sunt în măsură să asigure, în mod adecvat, procrearea și supraviețuirea speciei umane. Eventuala recurgere la mijloacele puse la dispoziție de recentele descoperiri în domeniul fecundării artificiale implică grave carențe în respectul datorat demnității umane și nu ar modifica cu nimic această deficiență.
În uniunile homosexuale este cu totul absentă dimensiunea conjugală, care reprezintă forma umană și ordonată a relațiilor sexuale. Într-adevăr, aceste relații sunt umane numai atunci și atâta timp cât exprimă și promovează ajutorul reciproc al sexelor în căsătorie, și rămân deschise transmiterii vieții.
După cum demonstrează și experiența, absența bipolarității sexuale creează obstacole în fața dezvoltării normale a copiilor inserați eventual în aceste uniuni. Acestora le lipsește experiența maternității sau a paternității. Inserarea copiilor în uniunile homosexuale prin intermediul adopției înseamnă de fapt forțarea acestor copii în sensul că se profită de starea lor de slăbiciune pentru a-i introduce în ambiente care nu favorizează deplina lor dezvoltare umană.
Cu siguranță, o astfel de practică ar fi în mod grav imorală și ar fi în contradicție clară cu principiul, recunoscut de altfel de Convenția internațională a ONU asupra drepturilor copiilor, conform căruia interesul superior care trebuie tutelat în orice circumstanță este cel al copilului, partea cea mai slabă și lipsită de apărare.
Din punct de vedere social
Supraviețuirea societății este datorată familiei întemeiată pe căsătorie. Consecința inevitabilă a recunoașterii juridice a uniunilor homosexuale este redefinirea căsătoriei, ce devine o instituție care, în esența sa recunoscută legal, pierde referința esențială la factorii legați de heterosexualitate, cum ar fi de exemplu funcția procreativă și educativă. Dacă, din punct de vedere juridic, căsătoria dintre două persoane de sex diferit ar fi considerată doar ca una dintre căsătoriile posibile, conceptul de căsătorie ar suferi o modificare radicală, cu o gravă deteriorare a binelui comun. Situând uniunea homosexuală pe un plan juridic analog celui al familiei sau al căsătoriei, statul acționează arbitrar și intră în contradicție cu propriile obligații.
Principiul respectului și al non-discriminării persoanei nu poate fi invocat pentru susținerea legalizării uniunilor homosexuale. Într-adevăr, o distincție între persoane, sau negarea unei recunoașteri ori a unei prestații sociale sunt inacceptabile numai dacă acestea sunt contrare justiției [6]. A nu atribui unei forme de viață care nu este și nu poate fi matrimonială un statut social și juridic asemănător căsătoriei nu se opune justiției, ci dimpotrivă, este cerut de aceasta.
Nici măcar principiul justei autonomii personale nu poate fi invocat. Una e ca cetățeanul individual să poată desfășura liber activități pentru care nutrește interes, iar aceste activități să facă parte în mod generic din categoria comunelor drepturi civile la libertate, și cu totul alta e ca activități lipsite de o contribuție pozitivă și semnificativă pentru dezvoltarea persoanei și a societății să poată primi din partea statului o recunoaștere legală specifică și calificată. Uniunile homosexuale nu desfășoară nici măcar în sens analogic îndepărtat rolurile pentru care căsătoria și familia merită această recunoaștere specifică și calificată. Există în schimb motive valide pentru a afirma că aceste uniuni sunt nocive pentru corecta dezvoltare a societății umane, mai ales dacă incidența acestora asupra țesutului social ar crește.
Din punct de vedere juridic
Întrucât cuplurile căsătorite îndeplinesc rolul de a garanta ordinea generațiilor și prezintă, deci, un important interes public, dreptul civil le conferă o recunoaștere instituțională. În schimb, uniunile homosexuale nu necesită o atenție specifică din partea sistemului juridic, pentru că nu au acest rol pentru binele comun.
Nu este adevărată argumentarea conform căreia ar fi necesară recunoașterea juridică a uniunilor homosexuale pentru a evita ca cei care conviețuiesc în raport homosexual să piardă, prin simplul fapt al conviețuirii, recunoașterea efectivă a drepturilor comune pe care aceștia le au ca persoane și cetățeni. În realitate, aceștia pot recurge – ca de altfel toți ceilalți cetățeni, și în baza propriei autonomii private – în orice moment la dreptul comun pentru a tutela situații juridice de interes reciproc. În schimb, sacrificarea binelui comun și a dreptului inalienabil al familiei cu scopul de a obține bunuri care pot și trebuie să fie garantate pe căi ne-nocive pentru ansamblul copului social, constituie o gravă injustiție [7].
______
[1] Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Scrisoarea Enciclică Evangelium vitae (25 martie 1995), 71.[2] Cf. ibid., nr. 72.
[3] Cf. SFÂNTUL TOMA DE AQUINO, Summa Theologiae, I-II, q. 95, a. 2.
[4] IOAN PAUL AL II-LEA, Scrisoarea Enciclică Evangelium vitae (25 martie 1995), 90.
[5] Cf. CONGREGAȚIA PENTRU DOCTRINA CREDINȚEI, Instrucțiunea Donum vitae (22 februarie 1987), II. A. 1-3.
[6]Cf. SFÂNTUL TOMA DE AQUINO, Summa Theologiae, II-II, q. 63, a. 1, c.
[7] Nu trebuie să uităm de altfel faptul că există mereu «pericolul ca o legislație care face din homosexualitate o bază pentru a avea drepturi poate de fapt să încurajeze o persoană cu tendințe homosexuale să-și declare propria homosexualitatea sau chiar să-și caute un partener cu scopul de a profita de dispozițiile legii» (CONGREGAȚIA PENTRU DOCTRINA CREDINȚEI, Câteva considerații referitoare la Răspunsul dat propunerilor de lege asupra nediscriminării persoanelor homosexuale (24 iulie 1992), 14.
