Introducere

Dezbateri recente din cadrul sistemului Națiunilor Unite au inclus și probleme legate de subiectul controversat al „noilor drepturi ale omului”, expresie care are un înțeles ascuns, orientat în general către excluderea referirilor la considerațiile etice, morale și din perspectiva legii naturale privind avortul, sexualitatea umană, căsătoria și familia[1].

Termenii „orientare sexuală”, „identitate de gen” și noile drepturi ale omului aferente (de exemplu, căsătoriile între persoane de același sex) au fost subiectul multor dezbateri[2].

Cele două concepte sunt, prin natura lor, determinări interioare și subiective, subiect al revizuirii ca orice altă dorință sau înclinație. Majoritatea țărilor recunosc diferența dintre sentimente, dorințe și înclinații, pe de o parte, și comportamente și acțiuni, pe de alta. În particular, Sfântul Scaun, care este un subiect suveran de drept internațional[3] și observator permanent al Națiunilor Unite, consideră că „un stat nu ar trebui să pedepsească o persoană sau să o lipsească de vreunul din drepturile omului pe baza sentimentelor și gândurilor, inclusiv a gândurilor și sentimentelor de natură sexuală. Dar statele pot și trebuie să reglementeze comportamentele, incluzând diferitele comportamente sexuale.”[4] Sfântul Scaun are o datorie sacră și legală de a proteja copiii[5] și, având în vedere inclusiv infracțiunile de abuz sexual asupra copiilor de către unii clerici și laici, Sfântul Scaun amintește lumii că „există un consens între societăți, care asigură că anumite tipuri de comportamente sexuale trebuie să fie interzise prin lege. Pedofilia și incestul sunt două exemple.”[6]

Cu toate acestea, în ciuda preocupării crescânde referitoare la exploatarea sexuală[7] și la sexualizarea copiilor[8], anumite grupuri de lobby încearcă să „albească” pedofilia[9]. Aceste inițiative se referă la pedofilie ca sex „între adult și copil” sau „între adult și minor”[10]. Ei contestă presupoziția că relațiile sexuale între adulți și copii sunt întotdeauna dăunătoare pentru copii și apără în general contactul sexual de acest gen[11].

Aceștia găsesc sprijin în sutele de site-uri care promovează în prezent acceptarea și normalizarea abuzului sexual asupra copiilor, în partidele politice care au fost create pe platforma legalizării activității sexuale între copii și adulți[12] și în adunările academice întrunite pentru a contesta diagnosticul curent al pedofiliei ca tulburare mentală[13].

Astfel, s-ar putea ca în viitorul apropiat, pedofilia să fie considerată, la rândul ei, o „orientare sexuală”.[14]

Pentru a aduce în atenția internațională cauza lor, cei care promovează „noile drepturi ale omului” se bazează pe documente ce nu au un caracter obligatoriu (precum Comentariile Generale ale diferitelor agenții ale Națiunilor Unite, deciziile tribunalelor regionale și naționale și chiar pe principii elaborate de indivizi[15]).

Motivul acestui tip de abordare este unul clar: nu există documente obligatorii care să confere asemenea drepturi.

Scopul acestui articol este de a revedea textele importante ale dreptului internațional din aria dreptului internațional public, inclusiv drepturile familiei, ale părinților și ale copiilor.

Acest articol scoate în evidență „firul roșu” juridic și antropologic care trece prin legislația internațională a drepturilor omului în cadrul sistemului Națiunilor Unite, oferă o interpretare de bună credință în lumina sensului propriu al cuvintelor din aceste texte, luând în considerare o minimă înțelegere de bun-simț a umanității și a societății[16].

Având o natură mai mult descriptivă decât analitică, acest articol va lua în considerare ceea ce este scris în Declarația Internațională a Drepturilor Omului [în continuare, DUDO, n. tr.] și în Convenția privind Drepturile Copilului [în continuare, CDC, n. tr.].

Acest articol susține că Declarația Universală a Drepturilor Omului, din anul 1948[17], textul fundamental al mișcării moderne a drepturilor omului și cele două acorduri din 1966 – Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice [PIDCP][18] și Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale [PIDESC] [19], rămân baza înțelegerii unor documente precum Convenția asupra Drepturilor Copilului, datând din 1989[20]. Aceste documente, luate ca un tot, arată interconexiunile dintre natura și înțelesul persoanei umane, demnitatea persoanei umane, drepturile familiei, ale părinților și ale copiilor.

Este dincolo de scopul acestui articol să aprecieze istoricul nașterii unor documente-cheie precum DUDO, de vreme de un astfel de apel la surse suplimentare de interpretate este nenecesar pentru scopul acestui articol și a fost tratat în altă parte[21].

Acest articol este împărțit în șase părți. Prima parte discută despre persoana umană și demnitatea ei. A doua studiază protecția oferită familiei în baza căsătoriei. A treia parte explorează drepturile și îndatoririle părinților. A patra arată drepturile și îndatoririle copiilor în relație cu părinții și familia. În cea de a cincea parte se răspunde unor obiecții, iar cea de a șasea discută implicațiile legiferării.

I.  Ființa umană și demnitatea ei

DUDO recunoaște persoana umană, bărbat sau femeie, subliniind egalitatea dintre cei doi[22], interzicând discriminarea pe bază de sex[23], la fel ca și PIDCP[24], care recunoaște egalitatea bărbatului și a femeii în ceea ce privește drepturile politice și civile[25]. PIDCP interzice de asemenea discriminarea bazată pe sex[26], la fel ca și CDC[27].

DUDO recunoaște „demnitatea inerentă și… drepturi egale și inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane”[28]. Acest alineat din preambul se regăsește în PIDCP[29] și PIDESC[30], iar un alt paragraf preambul diferit afirmă clar că „drepturile decurg din demnitatea inerentă persoanei umane.”[31]

DUDO recunoaște, de asemenea, că drepturile sunt co-relative cu obligațiile; un principiu care este puternic reafirmat în PIDCP și PIDESC (de exemplu, individul are îndatoriri „față de persoane și de comunitate”[32]). Pe scurt, cele trei documente nu acordă drepturi, ci pur și simplu le recunosc; recunosc că drepturile sunt co-relative cu obligațiile; și le asignează pe acestea demnității umane inerentă.

O problemă importantă ridicată se referă la înțelesul expresiei „drepturile decurg din demnitatea inerentă persoanei umane,” găsită în cele două acorduri[33]. Răspunsul la această întrebare se găsește parțial în articolul 1 din DUDO: „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.”[34]

S-ar putea argumenta că fiecare ființă umană, prin simplul fapt de a fi umană, este o persoană, liberă prin natura, înzestrată cu rațiune și conștiință și capacitate de a relaționa[35]. Urmând această linie de raționament, fiecare ființă umană sau persoană umană, în relație cu sine și de alții, este responsabilă personal să caute adevărul și să răspundă la apelul interior de a face bine.

Se poate argumenta că, „demnitatea inerentă” se referă la „excelență unică a personalității”, valoarea înnăscută a persoanei de a fi „cineva și nu doar ceva, un absolut de negăsit la alte ființe”[36]. Aceasta dă naștere unor „cerințe morale specifice”[37], adică unor lucruri care nu trebuie să fie exercitate la adresa oricărei persoane umane (de ex. sclavia sau tortura) și altora care trebuie să fie exercitate asupra oricărei alte persoane (de ex recunoașterea persoanei în fața legii)[38].

Acest ultim punct, la rândul său, implică faptul că o persoană umană dobândește, de asemenea, demnitate atunci când acționează în conformitate cu rațiunea corectă; adică, în a face acele lucruri pe care ar trebui să facă și în abținerea de la alte lucruri pe care nu ar trebui să facă (de exemplu, Tom are demnitate inerentă ca persoană umană, care trebuie să fie respectată, dar nu și actul său de viol, care este greșit și condamnabil).

Înainte de a începe următoarea secțiune a acestei lucrări, trebuie spus un cuvânt despre termenul „născut” în articolul 1 din DUDO: „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi.”[39]

Din moment ce ființele umane „nu sunt [fizic] născute în condiții egale”, termenul „născut”, fără îndoială, se referă la o „naștere morală”, o „calitate morală profundă” pe care nici o persoană umană, organism politic sau social nu o poate acorda[40]. Această înțelegere este în concordanță cu textul global, care include referiri la „inerent” și „inalienabil” în preambuluri[41].

II. Protecția familiei bazată pe căsătorie

Considerarea ființei umane ca o persoană cu demnitate inerentă, chemată să dobândească demnitatea printr-o acțiune corectă este legată în mod profund  de valoarea și demnitatea familiei. Articolul 16 din DUDO recunoaște că familia este „elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.”[42]

Această afirmație presupune că familia „naturală” precedă statului și este un subiect de drept în fața autorităților statului. Ea este mediul natural în care copiii (noii cetățeni) vin la viață și sunt învățați să dea celuilalt ceea ce este al lui de drept (pentru a respecta drepturile autentice), dar dincolo de aceasta, în spirit de caritate, să dea celuilalt din ceea ce este al lor (de a „acționa unul față altul într-un spirit de fraternitate”[43]).

Principiile pertinente sunt dezvăluite în articolul 16 din DUDO în succesiune logică și o formulare similară se găsește în PIDCP[44] și PIDESC[45]:

„(1) Bărbații și femeile la vârsta majoratului, fără nici o restricție în ceea ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei sunt egali în drepturi în timpul căsătoriei și la desfacerea ei.

(2) Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți.

(3) Familia este elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.”[46]

Articolul 16 din DUDO afirmă că persoanele umane, bărbat și femeie, sunt complementare în dimensiunile sexuale prin recunoașterea familiei ca „elementul natural și fundamental al societății”.[47]

Căsătoria este proclamată  prin consimțământul liber și deplin dintre un bărbat și o femeie, având vârsta legală, manifestată în mod tradițional în public datorită  semnificației sociale unice, care transcende cuplul. Astfel, căsătoria nu se bazează pe relațiile sexuale, pe concubinaj sau pe instincte și sentimente, ci, mai degrabă, pe ceva mai profund, legat de ceea ce înseamnă a fi om, o acțiune liber consimțită care arată inteligența și voința unui bărbat și a unei femei.

La o analiză mai profundă cu privire la natura și semnificația familiei bazată pe căsătorie, s-ar putea argumenta în mod rezonabil că obiectul consimțământului soților este schimbul reciproc ca persoane, în masculinitatea și feminitatea lor.

Acest consimțământ, la rândul său, creează o legătură în justiție, prin care soții au datoria de a se iubi, o iubire conjugală rezultată din angajamentul dintre bărbat și femeie. Cu alte cuvinte, un bărbat și o femeie își iau angajamentul prin sintagma „Da, vreau” și se dăruiesc unul altuia complet având misiunea de a produce un nou „tu și eu”, o ființă nouă, care nu este doar „a ta sau a mea”, ci „a noastră”.

În acest fel, s-ar putea argumenta că un copil se naște din iubirea părinților (iubirea conjugală) și se dezvoltă printr-o educație iubitoare, totul pentru a îl iubi pe celălalt (iubirea frățească). Rezultă de aici că unirea intimă a căsătoriei este pentru binele soților (dăruirea reciprocă a celor două persoane, de sex masculin și feminin), binele copiilor (procreație plus educație) și binele societății (crescând cetățeni responsabili și educați).

Acestea sunt legate de parteneriatul de durată al soților, deoarece obiectul consimțământului dintre bărbat și femeie este dăruirea ființei lor și anume a sinelui, ceea ce implică o dăruire permanentă.

Un alt motiv pentru legătura de durată dintre soți este procreația umană integrală, adică, procreația plus educația unui copil. Cele trei bunuri sunt, de asemenea, legate de fidelitatea dintre soți, deoarece dăruirea de sine nu poate fi făcută către mai mult de o persoană, în același timp.

Mai mult decât atât, exclusivitatea permite iubirii să înflorească, semnul unei relații sănătoase între soț și soție care, la rândul său, este legată de bunăstarea copiilor și relațiile lor cu ceilalți în societate.

În ciuda dificultăților, limitărilor și abaterilor care decurg din punctele slabe ale omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului, așa cum s-a discutat mai sus, reflectă în mod realist adevărul că un bărbat și o femeie au o înclinație profundă pentru a fi uniți în căsătorie, o realitate care transcende pe deplin istoria și diferențele culturale.

Pe scurt, ceea ce este specific uman nu este redus la voința autonomă a omului; o poziție care respinge o legătură între natura umană și drepturile omului, în viziunea în care natura este o simplă dată care urmează să fie manipulată tehnologic.

III. Drepturile și obligațiile părinților

După cum s-a discutat mai sus, familia naturală este profund unită cu drepturile și obligațiile părinților. Într-adevăr, în urma unei discuții asupra dreptului de a se căsători și de a întemeia o familie, articolul 26 din DUDO spune: „Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului  de învățământ pentru copiii lor minori.” [48]

Referirea la „drept de prioritate” recunoaște rolul subsidiar al statului; deoarece părinții dau viața copilului, ei au datoria primară, inalienabilă și dreptul de a educa copilul în conformitate cu convingerile lor morale și religioase. Cei care sunt chemați să colaboreze cu părinții (de exemplu, profesori, administratori de școli, autorități de stat) fac acest lucru într-un mod delegat și, prin urmare, în strânsă colaborare cu părinții.

În conformitate cu cele două tratate din 1966 (PIDCP și PIDESC), părinții au dreptul de a alege școala sau chiar școlarizarea la domiciliu, în scopul de a își educa după voie copilul, în conformitate cu propriile convingeri morale și religioase[49].

Aceasta implică dreptul de a se asigura că fiul sau fiica lor nu obligat/ă să participe la anumite cursuri (de exemplu, cursuri de educație sexuală), care nu sunt în acord cu propriile lor convingeri morale și religioase și dreptul de a se asigura că sistemul public de educație nu exclude orice formare morală și religioasă.

În cele din urmă, recunoașterea dreptului de prioritate al părinților de a alege educația copilului lor reafirmă principiul procreării umane integrale, care este, în esență, un exercițiu al procreării responsabile de paternitate și maternitate, atunci când aceștia acceptă să iubească, hrănească, educe, să însoțească și ghideze copilul de-a lungul întregului proces său de dezvoltare.

Partea a doua poate fi citită aici

____

NOTE

[1] Vezi de exemplu Abelardo Lobato Casado, New Human Rights, în LEXICON: AMBIGUOUS AND DEBATABLE TERMS REGARDING FAMILY LIFE AND ETHICAL QUESTIONS 649, 649–64 (2006). El pretinde că expresia „noile drepturi ale omului” poartă o încărcătură ascunsă care în mod obișnuit include subiecte pe care mulți doresc să le excludă de la orice considerație etică, precum cele care se referă la stadiile inițial și final ale vieții. Id. la 650. Alte exemple includ natura și înțelesul sexualității umane, mariajului și familiei. Autorul argumentează că trebuie discernut dacă un drept este autentic sau fals (la 661–64). Drepturile omului autentice aparțin omului ca atare, adică, omului ca animal rațional” ceea ce implică în schimb 3 lucruri: „demnitatea sinelui personal, fundamentul în legea morală… și condiția oamenilor ca viețuitori în comunitate.” Id. la 661– 62.

[2] Vezi de ex. Aaron Xavier Fellmeth, State Regulation of Sexuality in International Human Rights Law and Theory, 50 WM. & MARY L. REV. 797 (2008) în care autorul statuează că „probabil cea mai grăitoare demonstrație de schismă la nivel internațional pe tema drepturilor omului ale minorităților sexuale este soarta proiectului de rezoluție Brazilia/UE din 2003 de la Comisia ONU privind Drepturile Omului. Rezoluția, intitulată „Drepturile omlui și orientarea sexuală” a fost primul proiect de rezoluție care să cheme ca „toate statele să promoveze și protejeze drepturile omului ale tuturor persoanelor, indiferent de orientarea lor sexuală”. Votul pe proiectul de rezoluție a fost amânat succesiv pe perioada următoarelor 2 sesiuni, până când Brazilia a renunțat să mai introducă moțiunea din lipsă de sprijin în Comisie. Id. la 810–11. Vezi și Permanent Reps. of Argentina, Brazil, Croatia, France, Gabon, Japan, the Netherlands, and Norway to the U.N., Letter dated Dec. 18, 2008 from the Permanent Reps. of Argentina, Brazil, Croatia, France, Gabon, Japan, the Netherlands, and Norway to the United Nations addressed to the President of the General ***embly, U.N. Doc. A/63/635 (Dec. 22, 2008); The Holy See, Statement of the Holy See Delegation at the 63rd Session of the General ***embly of the United Nations on the Declaration on Human Rights, Sexual Orientation and Gender Identity (Dec. 18, 2008), Piero A. Tozzi, UN General ***embly Receives Dueling Declarations on “Sexual Orientation”, LIFESITENEWS.COM (Dec. 19, 2008, 12:15 PM), http://www.lifesitenews.com/news/archive/ldn/1981/21/8121902 (care arată că declarația delegației UE „a solicitat statelor membre să includă ‘orientarea sexuală’ și ‘identitatea de gen’ drept „categorii protejate de nondiscriminare”). Cu toate acestea, o a doua declarație a fost prezentată de state din Africa, Oceania și lumea islamică pentru a avertiza împotriva încercării de a se crea noi drepturi ale omului prin greșita interpretare a clauzelor de non-discriminare ale instrumentelor consacrate de drepturile omului” (…).

[3] Pentru o explicație completă privind natura și statutul Sf. Scaun în dreptul internațional, vezi Robert John Araujo, The Holy See, 1 AVE MARIA INT’L L. J. 2012, și de asemenea Robert John Araujo, The International Personality and Sovereignty of the Holy See, 50 CATH. U. L. REV. 291 (2001).

[4] Silvano M. Tomasi, Statement by H.E. Archbishop Silvano M. Tomasi, Permanent Representative of the Holy See to the United Nations and Other International Organizations in Geneva at the 16th Session of the Human Rights Council—Item 8— General Debate (Mar. 22, 2011), http://www.holyseemissiongeneva.org/index.php?option=com_content&view=article&id=6245:16th-session-of-the-human-rights-council-item-8-general-debate&catid=57:humanrights&Itemid=82.

[5] Cf. Papa Benedict XVI, Interview During the Flight to Australia (July 12, 2008), disponibil la http://www.vatican.va/holy_father/benedict_xvi/speeches/2008/july/documents/hf_ben-xvi_spe_20080712_interview_en.html („A fi preot este incompatibil cu acest comportament… sunt lucruri care sunt întotdeauna rele, iar pedofilia este întotdeauna rea.”); Papa Benedict XVI, Homily of his Holiness Benedict XVI: Washington Nationals Stadium (Apr. 17, 2008), disponibil la  http://www.vatican.va/holy_father/benedict_xvi/homilies/2008/documents/hf_ben-xvi_hom_20080417_washington-stadium_en.html („Nciun cuvânt de-al meu nu ar putea descrie durerea și răul făcut de astfel de abuzuri.”); Papa Benedict XVI, Address to the Bishops of the United States of America (Apr. 16, 2008), la http://www.vatican.va/holy_father/benedict_xvi/speeches/2008/april/documents/hf_ben-xvi_spe_20080416_bishopsusa_en.html („Mulți dintre voi mi-ați vorbit despre enorma durere pe care comunitățile voastre au suferit-o când clericii și-au trădat obligațiile și îndatoririle preoțești prin asemenea comportament grav imoral.”); Papa Benedict XVI, Interview During the Flight to the United States of America (Apr. 15, 2008), la http://www.vatican.va/holy_father/benedict_xvi/speeches/2008/april/documents/hf_ben-xvi_spe_20080415_intervista-usa_en.html („Vom exclude cu siguranță pedofilii din sacrul ministeriat; este absolut incompatibil, și oricine este într-adevăr vinovat de a fi pedofil nu poate fi preot.”); Papa Benedict XVI, Address to the Bishops of Ireland on their Ad Limina Visit (Oct. 28, 2006), la http://www.vatican.va/holy_father/benedict_xvi/speeches/2006/october/documents/hf_ben-xvi_spe_20061028_ad-limina-ireland_en.html (…); papa Ioan Paul II, Homily at 17th World Youth Day (July 28, 2002), la http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/homilies/2002/documents/hf_jp-ii_hom_20020728_xvii-wyd_en.html (…); Papa Ioan Paul II, Address to the Cardinals of the United States (Apr. 23, 2002), la http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/speeches/2002/april/documents/hf_jp-ii_spe_20020423_usa-cardinals_en.html (…). Pentru mai multe detalii vezi Abuse of Minors: The Church’s Response, THE HOLY SEE, http://www.vatican.va/resources/index_en.htm.

[6] Tomasi, supra 4.

[7] Vezi de ex., G.A. Res. 54/263, at 7–13, U.N. Doc. A/RES/54/263 (Mar. 16, 2001) (recunoașterea preocupării internaționale privind exploatarea sexuală a copiilor și luarea de măsuri preventive pentru ca semnatarii să combată exploatarea copiilor).

[8] Vezi AM. PSYCHOLOGICAL ***’N, REPORT OF THE APA TASK FORCE ON THE SEXUALIZATION OF GIRLS 2 (2010), disponibil la http://www.apa.org/pi/women/programs/girls/report-full.pdf; STANDING COMM. ON ENV’T, COMMC’NS & THE ARTS, SEXUALISATION OF CHILDREN IN THE CONTEMPORARY MEDIA (2008), disponibil la http://www.aph.gov.au/senate/committee/eca_ctte/sexualisation_of_children/report/report.pdf (Comitetul senatorial al Comunității Australiene).

[9] Vezi JUDITH LEVINE, HARMFUL TO MINORS: THE PERILS OF PROTECTING CHILDREN FROM SEX 20–44 (2002); Mary de Young, The World According to NAMBLA: Accounting for Deviance, 16 J. SOC. & SOC. WELFARE 111, 124 (1989); Steve Brown, Fears Grow Over Academic Efforts to Normalize Pedophilia, CNSNEWS.COM (July 7, 2008), http://cnsnews.com/node/5673; Suheyla Fonseca Misirli Verhoeven, The Child Love Movement: Um Olhar Crítico Sobre O Ativismo Pedófilo, CONPEDI (2007), http://www.conpedi.org.br/manaus/arquivos/anais/campos/suheyla_fonseca_verhoeven.pdf.

[10] Vezi de ex. JUDITH A. REISMAN, KINSEY: CRIMES & CONSEQUENCES 215 (2d ed. 2000) [în continuare REISMAN, CRIMES & CONSEQUENCES]; JUDITH A. REISMAN ET AL., KINSEY, SEX AND FRAUD 207 (1990) [în continuare REISMAN ET AL., SEX AND FRAUD]. Mare parte din cercetările pe tema sexualității copilului în lumea occidentală au fost puternic influențate de lucrările lui Alfred Kinsey, care a încercat să pună agresorii copiilor într-o lumină benignă.

[11] REISMAN ET AL., SEX AND FRAUD, supra 10, la 206–07.

[12] Vezi de ex. Court Refuses to Ban Dutch Pedophile Party—Europe—International Herald Tribune, N.Y. TIMES (July 17, 2006), http://www.nytimes.com/2006/07/17/world/europe/17iht-dutch.2222178.html.

[13] Vezi de ex. 2011 Symposium: Pedophilia, Minor-Attracted Persons, and the DSM, B4UACT (Aug. 17, 2011), http://www.b4uact.org/science/symp/2011/; Lawrence Morahan, Psychiatric ***ociation Debates Recl***ifying Pedophilia, CNSNEWS.COM (July 7, 2008), http://www.cnsnews.com/news/article/psychiatric-***ociation-debates-recl***ifyingpedophilia; Joseph Nicolosi & Dale O’Leary, On the Pedophilia Issue: What the APA Should Have Known, NARTH, http://www.narth.com/docs/whatapa.html; Linda Ames Nicolosi, The APA’s and the Pedophilia Controversy, NARTH, http://www.narth.com/docs/pedcrisis.html.

[14] Rezultă cu necesitate că dacă aceste categorii ar fi recunoscute în dreptul internațional ca „drepturi ale omului” atunci ar fi promovate ca parte din educația internațională privind drepturile omului, în special în rândul copiilor, ceea ce ar promova o schimbare culturală și de atitudini legitimând astfel de acte și suprimând toate criticile morale care li se aduc.

[15] Vezi de ex. INT’L COMM’N OF JURISTS, SEXUAL ORIENTATION, GENDER IDENTITY AND INTERNATIONAL HUMAN RIGHTS LAW: PRACTITIONERS GUIDE NO. 4 (2009); UNIV. OF NOTTINGHAM HUMAN RIGHTS LAW CTR., JURISPRUDENTIAL ANNOTATIONS TO THE YOGYAKARTA PRINCIPLES (2007), disponibil la http://www.yogyakartaprinciples.org/yogyakarta-principlesjurisprudential-annotations.pdf.

[16] Vezi Convenția de la Viena privind Dreptul Tratatelor, art. 31–32, 1155 U.N.T.S. 331. Este notabil că art. 31 cere statelor părți să interpreteze „de bună credință”, „în acord cu înțelesul obișnuit” al termenilor în „contextul și în… lumina obiectului și scopului [tratatului]”. Id. la 340. Art. 31(2)(a) și (b) arată că amintitul context înseamnă textul inclusiv preambulul și anexele și oricare agrement relativ la Tratat făcut de toate părțile și oricare instrumente creat de o parte, care fără dubiu include rezerve sau declarații interpretative ale statelor părți. Id. Art. 32 al Convenției de la Viena privind dreptul tratatelor oferă recursul la măsuri suplimentare de interpretare pentru a confirma sau determina un înțeles atunci când regula generală din art. 31 al Tratatului „lasă înțelesul ambiguu sau obscur” sau „conduce la un rezultat care este în mod manifest absurd sau nerezonabil.”

[17] DUDO, G.A. Res. 217 (III) A, U.N. Doc. A/RES/217 (III) (Dec. 10, 1948). DUDO diferă de cele două Pacte și de CDC prin aceea că a fost originar intenționată să fie o declarație de bune intenții și nu un document care să impună obligații legale între statele părți. Id. pmbl. ¶ 8. Cu toate acestea, în timpul perioadei interimare dintre adoptarea sa de către Adunarea Generală a ONU și intrarea în efect a celor 2 Pacte, adică 1976, DUDO a căpătat o semnificație juridică ce nu fusese anticipată. Cercetătorii argumentează că multe dintre prevederile acesteia, dacă nu toate, au, cel puțin, devenit principii de drept internațional cutumiar. Vezi de ex. Peter Bailey, The Creation of the Universal Declaration of Human Rights, UNIVERSAL RIGHTS NETWORK, http://www.universalrights.net/main/creation.htm.

[18] PIDCP, G.A. Res. 2200 (XXI) A, U.N. Doc. A/6316 (Dec. 16, 1966).

[19] PIDESC, G.A. Res. 2200 (XXI) A, U.N. Doc. A/6316 (Dec. 16, 1966)

[20] CDC, G.A. Res. 44/25, Annex, U.N. GAOR, 44th Sess. Supp. No. 49, U.N. Doc. A/44/49 (Nov. 20, 1989).

[21] Vezi de ex., Jane Adolphe, Il Diritto Naturale e La Dichiarazione Universale dei Diritti dell’Uomo, în RISCOPRIRE LE RADICI E I VALORI COMUNI DELLA CIVILTÀ OCCIDENTALE: IL CONCETTO DI LEGGE IN TOMMASO D’AQUINO (Fulvio Di Blasi ed., 2007); Jane Adolphe, The Holy See and the Universal Declaration of Human Rights: Working Towards a Legal Anthropology of Human Rights and the Family, 4 AVE MARIA L. REV. 343 (2006).

[22] G.A. Res. 217 (III) A, supra note 17, pmbl. ¶ 5.

[23] Id. art. 2.

[24] PIDCP, supra note 18, art. 2.

[25] Id. art. 3.

[26] PIDESC, supra note 19, art. 2.

[27] G.A. Res. 44/25, supra note 20, art. 2.

[28] G.A. Res. 217 (III) A, supra note 17, pmbl. ¶ 1.

[29] PIDCP, supra note 18, pmbl. ¶ 1.

[30] PIDESC, supra note 19, pmbl. ¶ 1.

[31] Id. pmbl. ¶ 2; PIDCP, supra note 18, pmbl. ¶ 2.

[32] G.A. Res. 217 (III) A, supra note 17, arts. 1, 29; see also PIDCP, supra note 18, pmbl. ¶ 5;

PIDESC, supra note 19, pmbl. ¶ 5.

[33] PIDCP, supra note 18, pmbl. ¶ 2 (emphasis added); ICESCR, supra note 19, pmbl ¶ 2

(emphasis added).

[34] G.A. Res. 217 (III) A, supra note 17, art. 1 (emphasis added).

[35] Id.

[36] Thomas D. Williams, What is Thomistic Personalism?, 7 ALPHA OMEGA 163, 190 (2004).

[37] Id.

[38] Vezi MICHAEL J. PERRY, THE IDEA OF HUMAN RIGHTS: FOUR INQUIRIES 13 (1998).

[39] G.A. Res. 217 (III) A, supra note 17, art. 1.

[40] JOHANNES MORSINK, THE UNIVERSAL DECLARATION OF HUMAN RIGHTS: ORIGINS, DRAFTING AND INTENT 291–92 (1999).

[41] G.A. Res. 217 (III) A, supra note 17, pmbl. ¶ 1.

[42] Id. art. 16.

[43] Id. art. 1.

[44] PIDCP, supra note 18, art. 10.

[45] Vezi ICESCR, supra note 19, art. 23.

[46] G.A. Res. 217 (III) A, supra note 17, art. 16.

[47] Id.

[48] Id. art. 26.

[49] PIDCP, supra note 18, art. 18; ICESCR, supra note 19, art. 13.