Limita inferioară a dreptului la viață: Între protecția fetusului uman, dreptul la avort și progresul științelor biomedicale

1. Dimensiunea problemei

Una dintre dezbaterile clasice din domeniul drepturilor omului este cea legata de limita inferioara a dreptului la viata. Paradoxal, tocmai dreptul la viata – un principiu esential, constituind conditia indispensabila de a exercita celelalte drepturi garantate, nu se bucura de stabilirea unor frontiere bine determinate. Acest lucru este datorat in principal lipsei unei definitii juridice a notiunii de „viata”, nefiind inca acceptata in mod unanim o asemenea definitie in documentele internationale. Ezitarile pe acest plan genereaza interpretari si incertitudini nedorite asupra protectiei acestui drept primar, considerat a fi „una din valorile fundamentale ale societatilor democratice care formeaza Consiliul Europei”[2] .

Practic, problema se pune dintr-o dubla perspectiva: recunoasterea dreptului la avort si protectia fetusului. In acest domeniu, stiintele medicale si cea a dreptului, desi atat de diferite, infrunta impreuna controversele etice rezultate in urma progreselor stiintifice.

Pe plan intern, punerea in aplicare a unui sistem penal eficient presupune existenta a priori a unor definitii precise a notiunilor la care acest sistem penal se refera explicit: viata, moartea, persoana, fiinta umana [3]. Acest aspect a fost adus in discutie de exmplu in Franta, unde cu prilejul dezbaterii infractiunilor la Legea bioetica privind respectarea corpului uman legiuitorul francez a constientizat neajunsurile legate de lipsa acestor definitii [4].

Frontierele dreptului la viata raman imprecise, relativ la limita inferioara a acestui drept fiind neclar daca trebuie sa ne referim la momentul nasterii sau cel al conceptiei. Fosta Comisie Europeana a Drepturilor Omului a exclus din campul de aplicare a articolului 2 embrionul uman, estimand ca dispozitia amintita se refera prin natura sa la persoanele deja nascute si, deci, nu ar putea fi aplicata si fetusului (Comisia europeana a drepturilor omului, 19 mai 1992, H. contra Norvegiei [5] ). Aceasta pozitie prudenta a fost fara indoiala destinata sa evite repunerea in discutie a dreptului la avort – destul de larg consacrat in legislatiile statelor semnatare ale Conventiei [6].

2. Germenii controverselor: lipsa unei definitii exacte a dreptului la viata in documentele internationale

Declaratia Universala a Drepturilor Omului [7] , adoptata de catre Adunarea Generala a ONU la 10 decembrie 1948, precizeaza in articolul 3: „orice fiinta are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale”.

In Pactul International privitor la drepturile civile si politice [8] (adoptat la 12 decembrie 1966) se precizeaza la articolul 6, intr-o formulare asemanatoare: „dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie sa fie protejat de lege. Nimeni nu poate fi privat in mod arbitrar de viata sa”.

Observam ca documentele amintite nu definesc notiunea de „viata”, antrenand deci si ambiguitatile legate de frontierele si recunoasterea acestui drept.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului [9] perpetueaza aceeasi nebuloasa, articolul 2 prevazand ca: „Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executare unei sentinte capitale pronuntata de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege”.

Conventia Americana a Drepturilor Omului [10], adoptata la 22 noiembrie 1969 la San Jose (Costa Rica), merge cel mai departe in acest domeniu, afirmand in articolul 4: „orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale. Acest drept trebuie sa fie protejat de lege, in general incepand din momentul conceptiei”.

De la inceput, dezbaterile au vizat in principal dreptul la avort, stabilirea acestei limite inferioare a dreptului la viata intrand in contradictie cu dreptul femeilor de a renunta, in anumite conditii, la sarcina.

Concluzia este ca textele internationale enunta dreptul la viata, dar ezita in a defini in mod exact notiunea de „viata”. Dificultatea stabilirii precise a unei asemenea definitii este evidenta, miza fiind importanta cand e vorba de o dezbatere unde se introduc si interfereaza consideratii filosofice, religioase, tehnice si, mai recent, bioetice. De aceea nici doctrina nu aduce precizari in acest domeniu, multumindu-se sa constate ambiguitatile legislative in acest sens [11] sau sa afirme ca dreptul la viata este un principiu esential, conditie a exercitarii celorlalte drepturi garantate [12] .

O definitie indirecta ar rezulta totusi din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care stabileste primatul criteriului vietii spirituale asupra criteriului vietii biologice, afirmand in articolul 1: „Toate fiintele umane […] sunt inzestrate cu ratiune si constiinta”.[13]

3. Controversele etice relative la protectia fetusului in fata cercetarilor si experimentelor stiintifice

3.1. Preliminarii

Dezvoltare recenta a stiintelor biomedicale repune in discutie cu o mai mare intensitate aceasta problema. Tinand cont de progresul stiintelor medicale si de posibilitatea anumitor abuzuri, ar fi preferabil sa-i fie recunoscut embrionului uman un statut juridic care sa-i asigure in mod eficient protectia. Consecintele manipularilor genetice, ale experimentelor asupra embrionului uman sau cele ale nasterilor controlate medical pot fi uneori foarte grave si protectia copilului ce urmeaza sa se nasca devine la fel de importanta ca cea a copilului deja nascut.

Preocuparile pe plan european in acest domeniu ar putea fi incadrate in doua etape de evolutie. Prima etapa, caracterizata printr-o forta juridica restransa, este constituita de Recomandarile Consiliului Europei in privinta protectiei fetusului si a prevenirii folosirii abuzive a manipularilor genetice. Recomandarile contin propuneri ale Adunarii Parlamentare adresate Comitetului de Ministri, implementarea lor fiind de competenta Guvernelor nationale.

A doua etapa este configurata de adoptarea Conventiei asupra drepturilor omului si biomedicinei (Oviedo, Spania, 4 Aprilie 1997).

3.2. Recomandarile Consiliului Europei privind protectia embrionului si fetusului uman

3.2.1. Recomandarea 934/1982

O Recomandare a Consiliului Europei privind ingineria genetica (nr. 934 din 1982) [14] defineste aceasta notiune ca fiind: aplicarea noilor tehnici stiintifice de recombinare artificiala a materialului genetic provenit de la organismele vii. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei tine cont, in ceea ce priveste influentele cercetarilor experimentale asupra sanatatii, a securitatii si a mediului, de aspecte cum ar fi:

1. faptul ca tehnicile ingineriei genetice ofera un imens potential industrial si agricol care, in cursul urmatoarele decenii, ar putea sa ajute la rezolvarea problemelor momdiale de productie alimentara, energie si materii prime;
2. descoperirea si punerea la punct a acestor tehnici reprezinta un pas inainte fundamental in cunoasterea stiintifica si medicala;
3. libertatea cercetarii stiintifice – valoare fundamentala a societatilor noastre si conditie a adaptabilitatii la transformarile aparute pe plan mondial – determina obligatii si responsabilitati, mai ales in ceea ce priveste sanatatea si siguranta publicului larg si a necontaminarii cadrului de viata.

Astfel, Adunarea recomanda Comitetului de Ministri (paragraful 7) o serie de masuri eficiente in domeniul amintit, cele mai importante dintre acestea fiind:

1. de a elabora unui acord european privind folosirea legala a tehnicilor de inginerie genetica asupra fiintelor umane (fiind incluse si generatiile viitoare), de a alinia legislatiile nationale in acest sens si de a promova incheierea acordurilor asemanatoare la nivel mondial;
2. de a prevede recunoasterea expresa, in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, a dreptului la un patrimoniu genetic care sa nu fi suferit nici o manipulare, decat cele rezultand din aplicarea unor anumite principii recunoscute ca fiind in intregime compatibile cu respectarea drepturilor omului, de exemplu in domeniul aplicatiilor in scopuri terapeutice.

Precizandu-se ca dreptul la viata si la demnitate umana – garantate de Conventia europeana in articolele 2 si 3 – implica dreptul de a mosteni caracteristici care sa nu fi suferit nici o manipulare genetica, este constientizata importanta mentinerii diversitatii genetice a fiintelor umane.

3.2.2. Recomandarea 1046/1986

Cea mai detaliata Recomandare in domeniul protectiei copilului ce urmeaza a se naste este Recomandarea 1046/1986 [15] privind folosirea embrionilor umani si a fetusilor in scopuri terapeutice, stiintifice, industriale si comerciale. Pe langa propunerile avansate de Adunarea Parlamentara, ea cuprinde si un Appendix, care traseaza regulile ce guverneaza folosirea embrionului sau fetusului uman si prelevarea tesuturilor lor in scopuri de diagnosticare si terapeutice.

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei atentioneaza asupra faptului ca progresul stiintelor medicale a determinat o pozitie legala foarte precara a embrionului si fetusului uman si ca statutul lor nu a fost definit de nici o lege pana in acel moment, neexistand prevederi legale care sa reglementeze folosirea lor. In plus, se considera ca embrionul si fetusul uman trebuie sa fie tratati in toate circumstantele cu respectul datorat demnitatii umane si ca folosirea tesuturilor trebuie sa fie strict limitata si reglementata in vederea realizarii scopurilor terapeutice pentru care nu exista alte mijloace (paragraful 10).

Se afirma cu tarie nevoia de cooperare europeana in acest domeniu, deoarece doar o reglementare nationala izolata nu ar avea nici un efect, datorita faptului ca orice activitate in acest domeniu ar putea fi cu usurinta transferata si exercitata intr-o alta tara, in care prevederile legale lipsesc (paragraful 12).

Recomandarile cele mai importante facute Comitetului de Ministri privesc:

• interzicerea crearii embrionilor umani prin procedeul fertilizarii in vitro, in scopul cercetarii pe durata vietii sau dupa moarte,
• stabilirea unui sistem adecvat de sanctiuni pentru a asigura regulile enuntate,
• instituirea unor registre nationale ale centrelor medicale autorizate sa puna in practica aceste tehnici in scopuri stiintifice,
• incurajarea si stimularea infiintarii unor comitete/comisii interdisciplinare de bioetica,
• pregatirea, pe baza regulilor mentionate, a unei Conventii europene.

Sunt considerate ca folosiri nedorite sau deviatii de la tehnicile care constau in utilizarea embrionilor si a fetusilor sau tesuturilor lor in scopuri strict terapeutice urmatoarele fapte:

1. crearea unei fiinte umane identice prin clonare sau alte metode, inclusiv in vederea selectarii rasei;
2. implantarea unui embrion uman in uterul altui animal sau invers;
3. fuziunea gametilor umani cu aceia ai altui animal;
4. ectogeneza, adica producerea unei fiinte umane autonome in afara uterului unei femei, intr-un laborator;
5. alegerea sexului copilului prin manipulari genetice, in vederea unor scopuri neterapeutice;
6. crearea unor gemeni identici;
7. cercetarile sau experimentele pe embrioni umani viabili;
8. crearea unor copii din persoane cu acelasi sex.

In finalul acestui document (paragraful 15) se precizeaza directia de urmat in cazul contradictiilor din domeniul bioeticii, raportul privind folosirea embrionilor/fetusilor umani trebuie sa ia in considerare echilibrul ce e necesar sa existe intre principiul libertatii cercetarii stiintifice si respectul vietii umane si al altor aspecte tinand de drepturile omului.

3.2.3. Recomandarea 1100/1989

Acest document [16], avand ca obiect folosirea embrionilor si fetusilor umani in cercetarile stiintifice, porneste de la constatarea ca stiinta si tehnologia, mai ales in domeniul stiintelor biomedicale, continua sa avanseze si sa se dezvolte ca o expresie a creativitatii umane si ca libertatea de actiune nu poate fi restransa in mod arbitrar, ci doar in baza unor principii profesionale, legale, etice, culturale si sociale de protectie a drepturilor omului si a demnitatii omului (paragraful 1).

Astfel, se considera ca este potrivit ca protectia legala sa fie acordata embrionului uman din momentul fertilizarii celulei ou, urmarind aceleasi reguli ca cele mentionate in Recomandarea 1046/1986.

Propunerile adresate Comitetului de Ministri si, implicit, guvernelor statelor membre, sunt centrate pe:

1. afirmarea unor principii cadru, pe baza carora legile nationale sa fie dezvoltate intr-o maniera cat mai universala si uniforma;
2. instituirea comitetelor si comisiilor nationale de bioetica, avand sarcina de a informa societatea si autoritatile publice in privinta descoperirilor in domeniile embriologiei si investigatiilor biologice si experimentale si de a autoriza proiecte specifice;
3. continuarea studiului si a sintezei cunostintelor legate de reproducerea umana si biomedicina, pentru ca statele membre ale Consiliului Europei, impreuna cu alte state ne-membre sa adopte un instrument legal, o Conventie europeana asupra medicinei si biotehnologiei umane, asa cum s-a propus in Recomandarile anterioare (934 si 1046);
4. stabilirea cu prioritate a unui organism international multidisciplinar, in vederea asigurarii unor abordari convergente din partea comitetelor nationale care functioneaza deja sau care urmeaza sa fie constituite.

3.2.4. Recomandarea 1160/1991

Recomandarea 1160/1991 [17] asupra pregatirii unei Conventii de Bioetica afirma de la inceput importanta acestui nou domeniu: aplicatiile combinate ale biologiei, biochimiei si medicinei dau nastere unor probleme universale care necesita solutii eficiente si care au determinat aparitia unei noi discipline numite bioetica (paragraful 1).

Adunarea Parlamentara constata progresele facute in sensul constientizarii problemelor de bioetica si ia act de regulile, legile, comisiile si comitetele de etica ce au fost stabilite, pentru a controla dezvoltarile continui in acest domeniu. In aceeasi sfera se inscrie si efortul de cooperare si coordonare la nivel international, manifestat prin infiintarea in 1985 a Comitetului ad hoc de Experti in Biomedicina (CAHBI), in care Adunarea isi are reprezentantii sai si a carui activitate trebuie sa conduca la adoptarea unui document international in domeniul bioeticii.

Propunerile adresate Comitetului de Ministri converg catre adoptarea unei conventii cadru, cu un corp principal – cuprinzand principii generale si protocoale aditionale pe chestiuni speciale. Aceasta conventie trebuie sa includa aspectele legate de drepturile omului si sa ia in considerare contributiile anterioare in acest sens ale Consiliului Europei. Problemele esentiale ce vor fi luate in considerare sunt: transplantele si donatiile de organe, cercetarea medicala pe corpul uman, folosirea structurilor embrionare, studiile si tehnologiile genetice pe genomul uman, folosirea informatiei genetice in alte do-menii decat cele medicale si fertilizarea artificiala. Comitetul ad hoc de Experti in Biomedicina (CAHBI) este autorizat sa sustina consultari in vederea elaborarii proiectului sau, cu reprezentantii Lumii a Treia, organizatiile stiintifice si in special institutiile Comunitatii Europene, ca si cu organizatiile guvernamentale si neguvernamentale internationale specializate.

3.2.5. Recomandarea 1240/1994

Recomandarea 1240/1994 [18] relativa la protectia si brevetabilitatea produselor de origine umana precizeaza in paragraful 1: „Adunarea aminteste ca fiinta umana este un subiect de drept – si nu obiect, iar corpul uman este inviolabil si inalienabil, fiind legat de persoana fizica titulara de drepturi si obligatii si ca in consecinta pot fi instituite limite in privinta folosirii acestuia”. In plus, corpul uman sau diferite parti ale sale nu trebuie sa constituie o sursa de profit.

Adunarea declara ca este o sarcina fundamental politica de a decide, luand in consideratie evolutia societatii, masurile de urmat pentru a concilia normele morale general recunoscute, cercetarea stiintifica si exploatarea comerciala (paragraful 12). Cu alte cuvinte, cele trei domenii: cel al eticii, stiintific si economic, convergente in privinta manipularilor genetice asupra corpului uman, trebuiesc armonizate pe baza principiilor morale cristalizate intr-o conventie de bioetica, in cadrul Consiliului Europei.

Sunt reluate regulile consacrate in cadrul Recomandarilor anterioare (934, 1046, 1100 si 1160), cu precizarea ca dezbaterile legate de embrionul si fetusul uman se manifesta pregnant si in domeniul dreptului brevetelor de inventie, fiind aduse in discutie stabilirea unor anumite limite in ceea ce priveste brevetabilitatea materiei vii. Adunarea doreste ca un raport anual, avand ca obiect deciziile luate de Oficiile de brevete in privinta cererilor de brevetabilitate a materiei vii, sa-i fie prezentat pentru a fi analizat si discutat si invita Comitetul de Ministri sa determine impreuna cu Oficiile de brevete formele si procedurile de urmat.

3.2.6. Importanta recomandarilor Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

Fiecare dintre cele cinci Recomandari reprezinta un pas inainte pe cale unei protectii eficiente a fetusului si prevenirii abuzurilor in domeniul manipularilor genetice, dovedind preocuparea continua a Consiliului Europei in acest domeniu. Toate incurajeaza adoptarea unei conventii europene de bioetica, la care sa adere cat mai multe state, inclusiv cele din afara spatiului european, in care sa fie trasate principii si limite bine definite.

Aceste recomandari au constituit si o sursa de inspiratie (mai ales Recomandarile 934/1982, 1046/1986, 1100/1989) pentru adoptarea si perfectionarea legislatiilor nationale in domeniul bioeticii. [19]

3.3. Conventia asupra Drepturilor Omului si Biomedicinei

3.3.1. Consideratii generale

Titlul complet al acestui document este: „Conventia pentru Protectia Drepturilor Omului si Demnitatii Fiintei Umane privitoare la Aplicarea Biologiei si Medicinei: Conventia asupra Drepturilor Omului si Biomedicinei” [20] .

Dupa mai multi ani de pregatiri si controverse, Conventia asupra Drepturilor Omului si Biomedicinei a fost adoptata la 7 aprilie 1997, la Oviedo (Spania). Acest document cuprinde 14 capitole si 38 de articole si este primul document legal adoptat desemnat sa protejeze demnitatea, drepturile si libertatile omului, prin intermediul unei serii de principii si interdictii impotriva folosirii gresite a descoperirilor medicale si biologice.

Conventia a intrat in vigoare la 1 decembrie 1999. O particularitate interesanta ar fi aceea ca este deschisa semnarii si unor state non-membre in Consiliul Europei (conditia pentru intrarea in vigoare a fost de 5 ratificari, dintre care 4 trebuie sa vina din partea statelor membre in Consiliul Europei). [21] Ceea ce se poate observa este ca, in general, statele care au ratificat deja Conventia nu au posibilitatile materiale pentru a desfasura experimente stiintifice avansate. Marii absenti sunt statele in care deja se desfasoara acest tip de cercetari de doua decenii si in care exista laboratoare perfectionate de cercetare [22] .

3.3.2. Prevederile relative la protectia embrionului si fetusului uman impotriva abuzurilor genetice

Punctul de plecare al acestui document este ca interesele fiintei umane trebuie sa aiba prioritate fata de interesele stiintei sau ale societatii, fiind reglementate o serie de aspecte abordate anterior in Recomandarile Consiliului Europei: cercetarea medicala, genomul uman, consimtamantul persoanei, dreptul la informare si la respectarea vietii private, transplantul de organe, interzicerea ca partile corpului uman sa constituie o sursa de castig.

In privinta protectiei fetusului si embrionului uman, Conventia statueaza o regula generala fundamentala, in art. 18:

1. In cazurile in care legea autorizeaza cercetarile pe embrionii in vitro, trebuie sa asigure o protectie adecvata a embrionului.
2. Crearea embrionilor umani in scopuri de cercetare este interzisa.

In capitolul IV „Genomul uman” sunt legitimate doua cazuri de modificari genetice.

In primul rand, o interventie asupra genomului uman nu este posibila decat in vederea unor scopuri preventive, de diagnosticare sau terapeutice, sub conditia de a nu avea ca urmare o modificare in genomul descendentei (articolul 13).

Descoperirile asupra genomului uman si aplicarea lor au determinat o perspectiva pozitiva, dar si mari temeri. Dezvoltarile in acest domeniu pot conduce la beneficii importante pentru umanitate, dar folosirea gresita a ingineriei genetice poate pune in pericol nu numai individul, ci intreaga specie umana. Cea mai mare temere ar fi aceea ca modificarile intentionate asupra genomului uman ar putea urmari crearea unui individ sau a unui intreg grup selectionat, dotat cu anumite caracteristici si calitati speciale.

In al doilea rand, utilizarea tehnicilor de controlare medicala a procreerii nu este admisa pentru a determina sexul copilului ce urmeaza sa se nasca, cu exceptia cazului cand se doreste a se evita a boala ereditara grava legata de sex (articolul 14). Determinarea intelesului exact si a gradului de intensitate al unei „boli ereditare grave” ramane in sarcina dreptului intern al fiecarui stat si a Dreptului European al Drepturilor Omului. Pentru a-si indeplini aceasta misiune, legiuitorul trebui sa recurga la organisme medicale specializate, comitete etice nationale sau internationale sau chiar opinia publica.

3.3.3. Imperfectiuni si forta juridica

Ceea ce i se poate reprosa in primul rand acestei Conventii este faptul ca nu defineste termenul de „viata” si nici cel de „persoana” (in versiunea engleza -„everyone”, in cea franceza – „toute personne”). Insa Conventia foloseste termenul de „fiinta umana”, fiind acceptat de catre autorii acestui document ca protectia demnitatii si identitatii fiintei umane trebuie asigurata din momentul conceptiei.

O alta problema este reprezentata de faptul ca, desi regulile enuntate sunt importante, forta juridica a documentului amintit este relativa si nu poate fi comparata cu cea a Conventiei Europene a Drepturilor Omului [23]. Conventia asupra Drepturilor Omului si Biomedicinei va dobandi un loc important si o forta juridica in momentul in care va fi ratificata si va intra in vigoare in toate statele europene, fiind prevazute pe langa regulile precise si un sistem de sanctiuni corespunzator. Pentru moment ne marginim sa observam ca desi nu exista inca un contencios european in domeniul bioeticii, Conventia amintita reprezinta un pas inainte pe calea promovarii protectiei universale a fiintei umane impotriva manipularilor genetice abuzive.

4. In loc de concluzii

Limita inferioara a dreptului la viata constituie inca o notiune controversata in peisajul juridic international, disputele centrandu-se, asa cum am aratat in prezentul studiu, pe protectia embrionului si fetusului uman.

Intr-o prima faza recunoasterea dreptului la viata al fetusului a reprezentat un compromis intre respectul vietii ce urma sa se nasca si dreptul la avort ca expresie a intereselor femeii insarcinate, balanta parand sa incline spre afirmarea acestuia din urma. In aceasta prima etapa, fosta Comisie Europeana a Drepturilor Omului si Curtea au dat dovada de prudenta, eludand chestiunea limitei inferioare a dreptului la viata.

Intr-o a doua faza, protectia embrionului si fetusului uman se impune ca o consecinta a progresului stiintei, cautandu-se punctul de echilibru intre principiile etice si dezvoltarea stiintelor biomedicale, care aduc beneficii evidente in multiple domenii.

Tinand cont de progresele importante ale medicinei si de pericolele implicate, ar parea de preferat sa ii fie recunoscut embrionului un statut juridic care sa-i permita sa fie protejat in mod eficient. De fapt, e vorba aici de a proteja originea omului si demnitatea umana: embrionul nu poate fi considerat un lucru, ci este in mod evident o „persoana prin destinatie” sau, mai precis, o „persoana potentiala”. [24]

O prima concluzie ce se impune este ca solutiile propuse deocamdata in privinta limitei inferioare a dreptului la viata in aplicarea articolului 2 al Conventiei Europene a drepturilor omului sunt insuficiente in fata noilor evolutii ale stiintelor medicale si a disputelor cu caracter etic, fiind necesare de lege ferenda reglementari complementare.

O a doua precizare se refera la forta juridica relativa a Conventiei asupra Drepturilor Omului si Biomedicinei, permitandu-ne sa opinam ca atata vreme cat statele in care preocuparile in domeniul ingineriei genetice ocupa un loc impo-tant nu au ratificat-o, aceasta nu are un impact juridic efectiv, ci numai contributii la nivel proclamativ.

In sfarsit, pentru a determina limita inferioara a dreptului la viata (incluzand aici si o protectie eficienta a embrionului si fetusului uman) este necesara o prevedere expresa intr-un document cu o forta juridica reala, cel mai probabil intr-un nou protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

–

NOTE

2. Extras din decizia Curtii in cazul McCann si altii contra Regatului Unit din 27 septembrie 1995, De Salvia M.., Compendium de la CEDH: les principes directeurs de la jurisprudence relative – la Convention europeenne des droits de l’homme, Engel, Strasbourg, 1998, pag. 33.
3. Veron M., „Du constat de la mort et du constat de la vie”, revista „Droit Penal”, numarul 3, 1.03.1997, pag. 4.
4. Legea nr. 94-653, din 29 iulie 1994, site-ul Centrului National francez de Cercetare Stiintifica: http://www.cnrs.fr/ SDV/loirespectcorps.html.
5. Site-ul Internet al Curtii Europene a Drepturilor Omului, http://www.echr.coe.int.
6. Favoreu L., Gala P., Ghevontian R., Melin-Sucramanien F., Pfersmann Otto, Pini J., Roux A., Scoffoni G. et Tremeau J., Droit des libertes fondamentales, Dalloz 2e ed., Paris, 2001, p.348.
7. Publicata in Drepturile omului – Documente adoptate de organisme internationale (culegere de texte), Ed. Adevarul, Bucuresti, 1990, pag. 13 si urm.
8. Publicata in Drepturile omului – Documente adoptate de organisme internationale (culegere de texte), Ed. Adevarul, Bucuresti, 1990, pag. 77 si urm.
9. Publicata in Nastase, A., Aurescu B., Drept International contemporan – Texte esentiale, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2000, pag. 293 si urm.
10. Site-ul Organizatiei Statelor Americane http://www.oas.org.
11. Turpin D., Theorie generale des libertes publiques, Armand Colin, Paris, 2000, pag. 49.
12. J.-F. Renucci, Droit europeen des droits de l’homme, L.G.D.J. 3e ed., Paris, 2002, pag. 77.
13. Sudre F., Droit international et europeen des droits de l’homme, Presses Universitaires de France 4e ed., Paris, 1999, pag. 199.
14. Site-ul Internat al Departamentului de Bioetica din cadrul Consiliului Europei http://legal. coe.int/ bioethics/html/autre.htm.
15. Site-ul Departamentului de Bioetica din cadrul Consiliului Europei: http://legal.coe.int/ bioethics/html/autre.htm.
16. Site-ul Internet al Departamentului de Bioetica din cadrul Consiliului Europei http://legal. coe.int/ bioethics/html/autre.htm.
17. Site-ul Internet http://www.unav.es/cdb/acoerec91-1160.html.
18 Site-ul Internet al Departamentului de Bioetica din cadrul Consiliului Europei: http://legal. coe.int/ bioethics/html/autre.htm.
19. De exemplu, Legea franceza nr. 94-653, din 29 iulie 1994 privind respectarea corpului uman, site-ul Internet al Centrului National francez de Cercetare Stiintifica: http://www.cnrs.fr/ SDV/loirespectcorps.html.
20. Site-ul Internet http://conventions.coe.int/treaty/EN/cadreprincipal.htm.
21. Statele care au semnat si ratificat Conventia asupra Drepturilor Omului si Biomedicinei sunt in numar de 16: Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Georgia, Grecia, Ungaria, Lituania, Moldova, Portugalia, Romania, San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania.
22. De exemplu: Belgia, Marea Britanie, Germania (state care nici macar nu au semnat documentul) sau Elvetia, Franta, Finlanda, Norvegia, Suedia (care doar au semnat Conventia, fara sa o ratifice).
23. Renucci J-F., op. cit., pag. 85.
24. Renucci J-F., op. cit., pag. 85.