Dr. Bernard Nathanson a murit pe 23 februarie 2011. El, impreuna cu feminista Betty Friedan si altii, a fost printre fondatorii Asociatiei Nationale pentru Abrogarea Legilor Avortului (NARAL), varful de lance al luptei pentru legalizarea avortului in tara sa.
Dr. Nathanson s-a descris pe sine insusi ca fiind „omul care a ajutat sa fie deschise portile unei epoci barbare”, aceea a avortului legal, „cel mai cumplit holocaust din istoria Statelor Unite”. In calitatea sa de fondator al NARAL, a admis ulterior, in autobiografia „Mana lui Dumnezeu” („Hand of God”), ca a falsificat datele privind numarul avorturilor ilegale si pe cel al femeilor moarte din cauza avorturilor ilegale, pregatind astfel terenul pentru decizia Curtii Supreme a SUA din ianuarie 1973, in cauza „Roe vs. Wade”, prin care a fost legiferat avortul la cerere in SUA pe toata perioada sarcinii.
Mai tarziu, odata cu dezvoltarea tehnologiei ultrasunetelor in anii ’70, el a avut ocazia sa observe indeaproape un avort. Acest eveniment l-a facut sa-si reconsidere pozitia si sa se caiasca, dupa ce, afirma chiar el, se facuse responsabil, direct sau indirect, pentru moartea a 75.000 de copii, inclusiv a propriului sau copil. A renuntat sa mai faca avorturi in 1979; a devenit un sprijinitor al actiunilor pentru scoaterea avortului in afara legii si chiar un port-stindard al miscarii prolife.
Nathanson este autorul lucrarii “Aborting America” („Avortarea Americii”) in care dezvaluie „inceputurile necinstite ale miscarii in favoarea avortului”. In 1984, el a regizat si narat filmul „Strigatul mut” („Silent Scream”), in cooperare cu Comitetul National pentru Dreptul la Viata. Acest documentar prezinta inregistrarea cu ultrasunete a avortului unui copil de 12 saptamani. Atunci cand fatul se retrage, incercand sa se fereasca de instrumentele mortii care il ataca si isi deschide gura, Nathanson nareaz astfel:
„Iata strigatul mut al copilului amenintat de moartea iminenta.”
Al doilea documentar al sau, „Eclipsa ratiunii” („Eclipse of Reason”), are ca tema avortul la varsta avansata a sarcinii. El explica procedura, arata imagini ale unor copii avortati la 5 luni si ia interviuri unor femei care au avut astfel de experiente. Acestea vorbesc despre modul cum au fost inselate, dezinformate, cu privire la procedura in sine si la complicatiile pe care le vor avea de suferit.
In anii ’80, dr. Nathanson a a dat o replica ramasa celebra unei activiste pro-avort care-i reprosa ca „baga pe gat (femeilor) religia”, aluzie la argumentul ca in general oponentii avortului au conceptii puternic religioase. Dr. Nathanson i-a raspuns calm femeii:
„Doamna, eu sunt ateu, dar avortul este clar o violare a vietii umane.”
El a dezvoltat ceea ce el a numit „Teoria vectorului vietii”, care afirma ca, din momentul conceptiei, exista „o forta autodirijata a vietii care, daca nu este intrerupta, va duce la nasterea unui bebelus, a unui pui de om”.
„Singura libertate in avort este libertatea de a omori pe cel mai slab si neajutorat, care este incapabil sa se apere. Dar adevarata putere o au aceia care decid sa-l apere pe cel slab impotriva celui mai puternic.”
Stiinta, ratiunea si respectul pentru demnitatea omului l-au facut pe Bernard Nathanson sa-si schimbe pozitia in privinta avortului. Iubirea insa a fost cea care i-a transformat inima si l-a facut sa-l caute pe Dumnezeu. In 1996, medicul s-a convertit la catolicism, dupa o viata petrecuta ca ateu.
In „Mana lui Dumnezeu”, el dezvaluie cititorului ca, in tineretea sa, cand era in armata, a asistat la ore de studiu al Bibliei:
„Am decoperit ca Dumnezeul din Noul Testament este plin de iubire, iertator, protector, Acela la care cautam si urmam sa gasesc, in sfarsit, iertarea pe care o cautasem fara speranta, de atata vreme.”
Despre membrii miscarii prolife, ale caror manifestari in SUA sunt foarte vizibile si devotate – mergand pana la a fi gata sa sufere dispretul, inchisoarea sau falimentul – dr. Nathanson spunea:
„Se rugau, se sprijineau si se incurajau unul pe altul, cantau imnuri si isi aduceau aminte unul altuia de interdictia absoluta impotriva violentei. Se rugau pentru copiii nenascuti, pentru femeile insarcinate in stare de confuzie si pentru doctorii si asistentele de la clinici. Ei se rugau chiar si pentru politie si pentru reporterii care relatau despre eveniment. Si eu ma miram: cum pot acesti oameni sa se daruiasca astfel cuiva care este (si va fi intotdeauna) mut, invizibil si incapabil sa le multumeasca?”
Dr. Nathanson se temea ca o cultura care accepta avortul va duce si la eutanasie, ca norma.
„Bazandu-ma in mare parte pe experienta mea cu avortul, prezic ca se vor infiinta institutii mici, discrete, pentru cei care vor, ori care au fost convinsi, constransi sau pacaliti de medici sa aleaga moartea… Dar aceasta va fi numai faza de inceput. Pe masura ce casele mortii (thanatoria) se vor dezvolta si multiplica in lanturi si operatiuni de fransiza, contabilii vor lua comanda pana la urma, reducand cheltuielile, pe masura ce va creste concurenta. Versiunea finala a caselor mortii, organizata, eficienta si perfecta din punct de vedere economic, va semana foarte bine cu banda de productie a clinicilor de avort si – alunecand pe aceasta panta – cu crematoriile de la Auschiwitz.”
Pe 21 februarie 2011, dr. Nathanson, suferind de cancer, a murit la varsta de 84 de ani. Viata sa este o marturie a puterii cu care lucreaza harul lui Dumnezeu, a puterii adevarului. Convertirea lui ne da curaj, amintindu-ne ca, asa cum Dumnezeu ne-a creat, tot El poate sa ne creeze din nou, pe oricare dintre noi, indiferent de adancimea pacatului in care ne-am cufundat.
Pentru a intelege insa cum a inceput acest adevarat experiment pe femei, cititi cele spuse de Nathanson fostei presedinte a organizatiei Feminists for Life (Feministe pentru Viata), Rosemary Bottcher, referitor la intentiile NARAL de a lega avortul de notiunea de “drept al femeilor”.
Barbatii sunt cei care au lansat miscarea pentru legalizarea avortului
de Rosemary Oelrich Bottcher
S-a ajuns sa se considere ca de la sine inteles ca dreptul la avort este punctul cheie pentru emanciparea femeii in general. Eforturile pentru legalizarea avortului sunt privite ca avangarda miscarii pentru drepturile femeilor, care s-a format la inceputul anilor ’70.
Moartea medicului Bernard Nathanson, fostul activist pentru dreptul la avort care a ajuns sa-si schimbe pozitia in mod radical, ne aminteste ca acest punct de vedere, desi raspandit, este totusi complet gresit.
Nathanson nu a fost, dupa cum recunoaste el insusi, un feminist. Pozitia adoptata de el in favoarea legalizarii avortului a fost determinata de dezgustul sau pentru consecintele neglijentei intalnite in cursul efectuarii de avorturi ilegale, pe care le-a vazut in timp ce isi facea stagiatura. In 1967, acest sentiment a ajuns sa se transforme in activism public, atunci cand l-a intalnit, la un dineu, pe Larry Lader, un “discipol” al lui Margaret Sanger [fondatoarea Planned Parenthood, cea mai mare retea de clinici de avort din lume si cunoscuta eugenista si admiratoare a lui Hitler, n. CV.].
Nici Lader nu era prea feminist, explica Nathanson; el era insa complet dedicat indepartarii tuturor obstacolelor care stateau in calea avorturilor – legale, sociale si morale -, deoarece era convins ca avortul este o componenta esentiala in rezolvarea problemelor create de asa-zisa amenintare a suprapopulatiei, mit in care Lader credea, si de “Inmultirea noastra spre moarte”, asa cum era chiar titlul cartii sale din 1971.
Aceasta intalnire intamplatoare a rezultat in infiintarea NARAL – Asociatia Nationala pentru Abrogarea Legilor impotriva Avortului. Nathanson si cu Lader au organizat cu tenacitate un lobby politic, in special in statul lor, New York, urmarind sa anuleze interdictia.
Mai tarziu, Nathanson a admis ca au recurs de fapt, fara scrupule, la minciuna, fals si tactici de manipulare. Au inventat, pur si simplu, numarul de femei care ar fi murit din cauza avorturilor ilegale:
„Intre 5.000 si 10.000 de morti pe an. Marturisesc ca stiam ca cifrele sunt false… preocuparea principala era ca legile sa fie eliminate si orice se cerea facut in acest scop, in limite rezonabile, era permis.”
Dar eforturile lor nu prea au avut succes pana ce Lader nu a venit cu o idee stralucita: sa lege avortul legal de miscarea feminista moderna, aflata la inceputurile ei.
Prima editie a cartii de capatai a lui Betty Friedan, “Mistica feminina” nici macar nu mentioneaza avortul. Legalizarea avortului nu era pe lista de probleme de rezolvat a principalei organizatii feministe din SUA, NOW (National Organization for Women – Organizatia Nationala pentru Femei – infiintata in 1966). In cartea sa din 1979, „Avortarea Americii”, dr. Nathanson isi aminteste de sugestia lui Lader:
„Daca e sa mutam avortul din carti in strada, va trebui sa le recrutam pe feministe. Friedan trebuie sa-si dirijeze trupele in aceasta directie – atat vreme cat mai detine controlul asupra lor.”
Atunci cand l-am intalnit pe Nathanson la o conferinta, in iunie 1986, el mi-a relatat cum au convins pe liderele NOW ca accesul la avortul legal este esential pentru ameliorarea problemelor care stateau in calea bunastarii femeilor, probleme pe care Friedan le identificase de altfel in cartea ei. „Le-am facut sa vada avortul legal ca fiind o problema de drepturi civile, o problema a drepturilor elementare ale femeilor,” a explicat Nathanson. Dupa cum spusese mai inainte, „relatia lui Lader cu feministele a fost o tactica stralucita”. De atunci si pana azi, avortul a devenit cauza principala pentru care lupta NOW.
Nathanson si-a petrecut ultima treime din viata incercand sa repare raul facut prin promovarea si instaurarea avortului in cultura noastra. Stiu ca a trecut prin suferinte morale groaznice din cauza rolului sau in facilitarea mortii a milioane de oameni nenascuti. Drumul sau de la apologet al avortului la activist pentru viata este fascinant; un drum care ne da speranta ca orice persoana cu o inima cinstita poate sa-si gaseasca drumul spre izbavire.
2 martie 2011
