3. Aspecte de jurisprudență constituțională și a unor instanțe judecătorești.
Măsurile privind restrângerea exercițiului unor drepturi și de constrângere sunt aplicate în România în special prin:
- Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.
- Totodată mai sunt aplicabile Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- Se aplică și Hotărârea de Guvern nr.636/2021, Hotărârea de Guvern nr.678/2021 și Hotărârea de Guvern nr.730/2021.
După cum se observă, există foarte multe acte normative emise de Parlament și Guvern prin care libertatea și drepturile fundamentale sunt îngrădite și chiar suprimate fără nici un motiv rațional și rezonabil, cu încălcarea gravă a dispozițiilor normative din Constituție și din tratatele internaționale privind garantarea drepturilor omului, a principiilor egalității și non discriminării. La acestea se mai adugă și numeroasele acte normative administrative adoptate în același scop de către autoritățile administrației publice locale sau acte juridice administrative individuale ale unor autorități și instituții publice, în opinia noastră neconstituționale pentru motivele mai sus arătate.
Curtea Constituțională prin Decizia nr.672 din 20 octombrie 2021[1], a admis sesizarea de neconstituționalitate formulată de un număr de 50 de parlamentari – deputați neafiliați și deputați membri ai grupurilor parlamentare Alianța pentru Unirea Românilor și Partidul Social Democrat din Camera Deputaților și constată că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este neconstituțională.
Pentru a pronunța această decizie, instanța constituțională, pornind de la distincţia dintre controlul parlamentar asupra executivului şi controlul instanţelor judecătoreşti asupra administraţiei publice, reglementat de art. 21, art. 52 și art. 126 alin.(6) din Constituţie, Curtea a reținut că, tocmai în considerarea naturii juridice a hotărârilor Guvernului, legiuitorul constituant a prevăzut competenţa de control a instanţelor de judecată asupra acestora. Așa fiind,
„controlul parlamentar astfel configurat de legiuitorul constituant nu se poate extinde şi asupra conţinutului normativ al hotărârilor Guvernului, în sensul încuviinţării, modificării sau respingerii acestora. O asemenea intervenţie schimbă radical sensul atribuit de legiuitorul constituant conceptului de control parlamentar, precum şi natura juridică tradiţională a hotărârilor Guvernului, care capătă trăsături de acte administrative care privesc raporturile cu Parlamentul, cu consecinţe în planul accesului la justiţie pentru contestarea acestora”.
Prin urmare, Curtea a constatat că încuviințarea și modificarea realizate de Parlament în privinţa conţinutului normativ al hotărârii Guvernului privind instituirea stării de alertă adaugă în mod nepermis la textele constituţionale ce reglementează raporturile dintre cele două autorități publice şi le încalcă pe cele care privesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice.
„Apare astfel configurată prin normele criticate o hotărâre a Guvernului modificată şi completată printr-o hotărâre a Parlamentului, act hibrid fără nicio bază constituţională, creat doar printr-o confuzie de atribuţii în privinţa Parlamentului şi a Guvernului şi ignorarea principiilor care guvernează raporturile dintre aceste autorităţi publice, şi cu un regim juridic incert din perspectiva incidenţei art.126 alin.(6) din 7 Constituţie”, „cu consecinţa încălcării prevederilor art.21 şi art.52 din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”.
În opinia noastră, actualele acte normative prin care s-a instituit și s-a prelungit starea de alertă, ca situație excepțională inclusiv restricțiile și constrângerile impuse sunt neconstituționale. Măsurile excepționale și procedura adoptării lor sunt strict și limitativ prevăzute de Constituție în dispozițiile art. 93. Acestea sunt starea de asediu și starea de urgență. Apreciem că legiuitorul, Parlamentul sau Guvernul nu poate adăuga la reglementările Constituției în nicio o situație, aspect reținut și de Curtea Constituțională și prin urmare nu poate institui o nouă categorie de măsuri excepționale și anume starea de alertă.
Mai mult actele normative privind instituirea și prelungirea stării de alertă sunt neconstituționale și pentru faptul că măsurile restrictive și de constrângere adoptate sunt mai ample decât cele aplicate pe durata stării de urgență, sunt discriminatorii, nu sunt necesare într-o societate democratică, încalcă principiul legalității și al proporționalității, afectează însăși substanța unor drepturi și libertăți fundamentale.
Recent, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa Civilă nr. 1465 din 21 octombrie 2021, a admis în parte actiunile conexate introduse de reclamantele R. E. si Asociatia „Coalitia pentru apararea statului de drept în ontradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin Primul Ministru şi prin reprezentantul în faţa Instanţelor Judecătoreşti – Secretariatul General al Guvernului și a anulat HG nr.636/2021, HG nr.678/2021 si HG nr.730/2021, respectiv actele normative ale Guvernului prin care s-a extins perioada stării de alertă și au fost impuse actualele restricții și constrângeri discriminatorii pentru a obliga populația să se vaccineze. Totodată a constatat de drept încetată starea de alertă.
Sentința are o valoare de document pentru apărarea statului de drept, a democrație, a drepturilor și libertăților fundamentale în această perioadă neagră a istoriei noastre și este excelent motivată de judecătorul care a soluționat cauză, dl. judecător Amer Jabre.
Redăm câteva aspecte din motivare:
„Statului Român îi revine sarcina de a demonstra că restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale se impune (pentru situaţiile prevăzute expres în Constituţie, este necesară, proporţională, nediscriminatorie şi nu aduce atingere exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar restrângerea exerciţiului dreptului poate fi făcută numai prin lege.
Cu toate acestea, în Hotărârile de Guvern a căror anulare se solicită, constatăm că este ’’interzisă” exercitarea majorităţii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, şi dobândesc dreptul de a avea drepturi şi libertăţi numai cetăţenii care dovedesc că sunt ’’eligibili” pentru a le avea, prezentând o dovadă de vaccinare/testare / nu au fost infectate.
Se poate observa astfel că s-a inversat sarcina probei (s-a mutat sarcina probei de la stat, care trebuia să justifice de ce trebuie să restrângă drepturile şi libertăţile fundamentale, la cetăţean, care trebuie să dovedească că este eligibil să aibă drepturi şi libertăţi).
Or, această anomalie, echivalează cu negarea (anihilarea) drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor garantate de Constituţie, HG nr. 636/2021 şi HG nr. 678/2021 încălcând art. 1 alin. (3) , art. 22, 25, 26, 33, 35, 39, 45 şi art. 53 din Constituţie.
…………………………………………………………………………….
Se reține și faptul ca statul nu a avansat nicio măsură de contrabalansare a efectelor negative generate de restricțiile aplicate persoanelor nevaccinate/netestate/neîmbolnăvite, considerându-se ca privațiunile sunt, în esență, consecința propriilor lor fapte, blamabile din punct de vedere social și ca, pe cale de consecință, acestea trebuie acceptate ca atare, fără niciun fel de pretenții de compensare.
Conchizând, ingerința în drepturile și libertățile fundamentale ale categoriilor de persoane enumerate mai sus, nu respecta cerința proporționalității. Cu atât mai mult, nu este respectata aceasta cerință în cazul celei de-a doua ipoteze, respectiv cea în care participarea la anumite activități este permisa exclusiv persoanelor vaccinate, fiind excluse inclusiv persoanele înbolnavite /testate.
În mod evident, consecutiv celor de mai sus, se reține ca excluderea de la anumite activități doar a persoanelor nevaccinate/netestate/neîmbolnăvite crează o discriminare în raport cu restul persoanelor, tratamentul juridic diferit aplicat acestora nefiind justificat, din moment ce plasarea lor în doua categorii diferite nu s-a făcut în baza unui criteriu obiectiv, adică a unui criteriu care să fie relevant pentru scopul aparent legitim, al înlăturarii de la anumite activități publice a „purtătorilor de virus” (dat fiind ca statutul de persoana testată/vaccinată/imbolnavită nu spune nimic despre statutul de persoana purtătoare și deci transmițătoare de virus).
Ca atare, atât art. 53 din Constituție, cât și preambulul și art. 1 din Legea nr. 55/2020 (care nu face altceva decât sa renunțe dispozțiile constituționale) au fost încălcate. Față de cele expuse mai sus, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța va dispune anularea celor 3 hotărâri de guvern.”
Reclamanții au solicitat motivat ca Guvernul să fie obligat să emită o hotărâre prin care să declară încetată starea de alertă. Precizăm că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare instanța de contencios administrativ poate obliga, pentru motive temeinice, orice autoritate publică care are calitatea de pârât să emită un act administrativ individual sau normativ.
În speță, în legătură cu acest capăt de cerere în mod judicios instanța a reținut următoarele:
„Anularea celor trei hotărâri de guvern, presupune evident si anularea, înlăturarea din ordinea juridică a principalului efect al actelor, respectiv a stării de alertă declarate prin acestea, astfel încât, în ipoteza rămânerii definitiva a hotărârii judecătorești, perioada 12.06.2021-10.08.2021 (ce include și data de referiță la care se raportează reclamanta, 29.06.2021) va deveni, retroactiv, o perioada în care se considera ca nu a fost instituită starea de alertă”.
Sunt puține șanse din nefericire ca această sentință să rămână definitivă. Ca judecător cunosc bine sistemul și am îndoieli temeinice asupra bunei credințe și profesionalismului în materia garantării drepturilor fundamentale ale cetățenilor; am în vedere soluțiile pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție în unele cazuri similare.
Dar chiar și în ipoteza puțin probabilă când această hotărâre ar rămâne definitivă, guvernanții pregătesc noi acte normative prin care să impună restricții și constrângeri și mai apăsătoare pentru români care din motive temeinice nu vor să accepte vaccinarea și nu vor să renunțe la libertate și să se supună guvernanților.
În opinia noastră cele trei hotărâri de guvern sunt lovite de sancțiunea inexistenței ,care în cazul actelor administrative intervine atunci când un astfel de act emis întotdeauna în regim de putere publică nu îndeplinește prezumțiile de valabilitate și anume prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate. Inexistența poate fi invocată și constatată oricând și de oricine, iar actele administrative în cauză nu produc efecte juridice[2].
În opinia noastră cele trei hotărâri ale Guvernului sunt acte administrative inexistente, deoarece nu îndeplinesc prezumțiile de legalitate (constituționalitate) și veridicitate (nu sunt adecvate unui scop legitim și situației de fapt).
Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din data de 15-16 noiembrie 2021 se află proiectul de lege nr. nr. 545/2021 („Propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice şi private”) potrivit căruia:
„în desfășurarea activității, pe perioada stării de alertă, în cadrul unităților sanitare publice şi private, personalul este obligat să prezinte certificatul digital al UE privind Covid-19’’.
În cazul nerespectării acestei obligații sancțiunea prevăzute este suspendarea și apoi desfacerea contractului de muncă.
Este evident că o astfel de sancțiune este neconstituțională deoarece, pentru o categorie importantă de salariați desființează dreptul fundamental la muncă garantat de Constituție.
Reglementările din acest proiect de lege sunt nu numai vădit neconstituționale dar chiar și aberante. De exemplu preoții și clerul sunt considerați salariați ai statului și constrânși să se vaccineze.
Proiectul de lege a fost respins de către Senat, dar Camera Deputaților, potrivit Constituției este cameră decizională.
Este evidentă intenția guvernanților, care profitând de suferințele provocate de acest virus, vor să instituie populației sentimentul de frică, să guverneze dictatorial, să desființeze statul de drept și democrația construită în decursul multor ani de suferințe, prin jertfa poporului și nu prin voința celor care temporar dețin puterea în stat. Este evidentă totodată intenția celor ce guvernează de a transforma populația în supuși tăcuți, fără personalitate, fără demnitate și fără libertate. ȘI toate aceste pentru satisfacerea scopurilor lor materiale, infame contrare binelui și interesului public.
Noi credem că o asemenea intenție nu va devenii realitate. Guvernanții atei uită că omul este o ființă dumnezeiască, creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, înzestrat cu darul vieții, al libertății, al demnității, este o persoană și nu un individ și aceste daruri dumnezeiești nu pot fi desființate prin legi contrare nu numai ordinii de drept, dar chiar și rațiunilor existențiale ale omului și societății.
Unele concluzii
Deținătorii efemeri ai puteri statale în această lume, naționali sau supranaționali doresc să trăim prin delegație, să nu mai fim noi înșine să renunțăm la personalitatea și demnitatea de oameni, la libertate și să le încredințăm lor dreptul să ne spună cine suntem, cum să ne trăim viața, să ne confere să ne explice ce este libertatea și să ne confere libertate în limitele și formele dorite de ei, să ne restrângă drepturile naturale, să ne spună ce este bine și ce este rău, să ne facă să existăm fără Dumnezeu într-o societate atee pe care tot ei vor să co construiască după chipul și voia lor. Și toate acestea în schimbul unei pretins trai în siguranță bazat pe consum, pe a avea și pentru a fi.
Mulți dintre noi au acceptat acest compromis, au renunțat la autenticitatea lor devenind simpli indivizi supuși care se simt în siguranță sub puterea absolută și atot știutoare a tătucului, care este leviatanul, statul actual căzut în fariseism, demagogie și ateism profund.
Intenția guvernanților este să ne transforme în ’’sclavi fericiți’’.
Iată ce spune în acest sens Ovidiu Hurduzeu[3]
„La începutul mileniului, occidentalul se simte din ce în ce mai vulnerabil. Panica, nesiguranța, apatia socială, evitarea riscurilor, însoțită de măsuri drastice de securitate, au înlocuit spiritul temerar eroic, activismul politic, dorința de-a experimenta de a depăși limitele. Individul încrezător în sine și în lumea din jur a lăsat locul unui ins ezitant, derutat victimă neputincioasă sau, în cel mai bun caz, persoană precaută, temătoare de riscurile care-o pândesc la tot pasul.
Se naște sub ochii noștri o nouă paradigmă culturală, construită în jurul conceptului de vulnerabilitate: Totul a devenit subordonat noțiunii de safety, siguranță, securitate.
Aproape nimeni în Occident nu te mai întreabă: te simți liber? Acum întrebarea pe buzele tuturor este are you safe? (te simți în siguranță?) Siguranța: nu trebuie privită într-un sens restrâns, pur tehnic, ci în adevărul ei profund: viziune asupra lumii, Weltanschauung. Perceperea realității prin ochelarii vulnerabilității este un fenomen cultural, strâns legat de statutul individului în epoca hiperglobalizării și a postmodernității instituționalizate’’.
Să nu lăsăm somnul rațiunii noastre să zămislească monștrii, să ne ferim de libertatea care duce la robia cea rea(Sfântul Isac Siriul), să nu devenim niște sclavi fericiți.
Herman Hesse, laureat al premiului Nobel pentru literatură, autorul romanului Jocul cu mărgele de sticlă remarcă cu multă înțelepciune:
„Cu cât e mai vastă cultura unui om cu cât mai mari îi sunt privilegiile, cu atât mai mari trebuie să fie în caz de nevoie sacrificiile pe care le face.
Dar nu mai puțin este un lași și un trădător cel ce trădează principiile vieții spirituale de dragul unor interese materiale, cel care de exemplu este gata să lase pe seama decinătorilor puterii a decide cât fac doi ori doi.
Este o trădare să sacrifici oricăror altor interese simțul pentru adevăr, onestitate intelectuală, devotamentul față de legile și metodele spiritului.
Pot să vină vremuri de spaimă și de cel mai profund dezastru. Dacă în dezastru mai e posibilă vreo fericire, aceasta nu poate fi decât una spirituală, care să privească înapoi cu dorința de a salva cultura vremurilor trecute,care să privească înainte cu hotărârea de a reprezenta senin și statornic spiritul într-o perioadă ce altminteri ar putea să cadă pe deplin pradă materiei.”
Pentru a rezista în aceste vremuri de încercare, îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru că refuzăm mâna Sa salvatoare și ne credem atotputernici și stăpânii acestei lumi, există o singură cale de izbăvire să ne întoarcem la Dumnezeu, să facem roade vrednice de pocăință, după cuvântul Mântuitorului: „Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18,3), să ne întoarcem la Sfânta Biserică Ortodoxă să credem și să ne rugăm mai mult, să împlinim Porunca Iubirii, prin care ne întoarcem la darul dumnezeiesc al vieții, al libertății și al demnității.
Darurile lui Dumnezeu nu se iau niciodată înapoi. Noi suntem aceia care le refuzăm. Trebuie să ne recâștigăm demnitatea de om. Dumnezeu să ne ajute!
–
[1] Publicată în Monitorul Oficial nr.1030 din 28.10.2021
[2] Pentru dezvoltări privind sancțiunea inexistenței actelor administrative a se vedea Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. II, ed. a-4-a, Editura All. Beck, București, 2005, pp.72-83
[3] Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiți. Lumea văzută din Sillicon Valley, Ed. Timpul, Iași, 2005,p.5
