Introducere
În contextul ultimelor zeci de ani, ideologia eliberării sexuale a izbucnit şi s-a răspândit impetuos, aproape violent, în întreaga lume occidentală, fiind purtată în triumf şi în societăţile clientelare Apusului, cu sau fără voia acestora. Ca şi consecinţe ale neînţelegerii pe care puterile coloniale au manifestat-o în mod tradiţional faţă de filozofia de viaţă a populaţiilor indigene, aspecte privind viaţa intimă şi reproducerea cetăţenilor de pretutindeni au devenit puncte de agendă ale unor state şi organizaţii.
Astfel, africanii primesc educaţie şi mijloace contraceptive furnizate de organizaţii internaţionale al căror ideal de dinamică a populaţiei este unul de tip occidental, împotriva tradiţiilor locale şi a evidenţei conform căreia nu sporul natural, ci perturbările politico-sociale generate de colonialism au afectat Africa, în varii moduri [1], femeile musulmane trebuie eliberate de „tirania” unei tradiţii în care bărbatul se poate căsători doar dacă are capacitatea de a întreţine în mod adecvat cele una până la patru soţii permise [2], iar orice societate ai cărei membri aderă mai degrabă la valori tradiţionale, de sorginte religioasă, trebuie educată împotriva „obscurantismului”.
Caii scăpaţi, odinioară, în Apus, au înconjurat, deja, Globul. Societăţile iniţiatoare ale acestor mutaţii paradigmatice, dar şi cele care s-au grăbit să le acomodeze, se confruntă, deja, cu consecinţe care nu mai par la fel de încântătoare precum ideologia care le-a generat (ameninţarea continuă a bolilor cu transmitere sexuală, a „sarcinilor nedorite”, a problemelor complexe ale adolescenţilor cu debut sexual timpuriu, tendinţele de justificare a unor comportamente pe care nici măcar aceste societăţi „emancipate” nu le percep ca dezirabile, precum pedofilia, incestul sau violul, etc). Se elaborează programe întregi ţintind prevenirea consecinţelor comportamentului sexual asumat în mod pripit, de către tineri. Copiii au ajuns să fie percepuţi, în loc de binecuvântare (perspectiva tradiţională), ca un blestem asupra omului contemporan, suficient de „matur” pentru a-şi începe viaţa sexuală la prima strigare a pubertăţii, dar prea lipsit de forţă pentru a avea grija unei familii, fie şi la vârste la care generaţiile anterioare aveau, deja, nepoţi. Suferinţele fizice şi psihice sunt incidente previzibile şi prevenibile, cu un pic de igienă corporală şi sentimentală, iar aspectele spirituale pot fi complet ocultate.
Educaţia constituie un teren tradiţional de confruntare între exponenţii unor seturi concurente de valori. Nu întotdeauna, însă, confruntarea se poartă în mod cavaleresc. Educaţia sexuală a ajuns, din nefericire, la ora actuală, inclusiv în ţara noastră, un exemplu de discurs tendenţios. Aceasta, deoarece, pe lângă necesarele informaţii din domeniile biomedicinei şi psihologiei, materialele de educaţie sexuală elaborate în „lumea civilizată” contemporană primesc amprenta apăsată a ideologiei amintite mai sus. Aculturaţia umanistă a dat roade pretutindeni, astfel încât există numeroşi adepţi de bunăvoie ai valorilor umaniste. Promotorii săi nu ar trebui, însă, să ignore pluralismul şi diversitatea, valori la care aderă, teoretic, şi să încerce să-şi impună punctul de vedere prin mijloace neprincipiale (ceea ce, desigur, este valabil şi pentru susţinătorii valorilor tradiţionale).
Feed-back-ul pozitiv secularist şi urmările lui
Ţările dezvoltate nu au devenit invulnerabile la consecinţele eliberării sexuale pe care au promovat-o, iar noul mileniu nu a adus, în privinţa sănătăţii sexuale şi a reproducerii, progresul uniform, universal, sperat şi în care se investiseră zeci de ani de eforturi şi resurse. Procentajul minim, la nivel global, al infecţiei cu HIV se observă cel mai adesea în ţările unde prevalează paradigma „tradiţională” asupra moralei sexuale (d. ex. Turcia, Algeria, Egipt, Mongolia, Filipine, Afghanistan, Bangladesh şi chiar China, Japonia şi Coreea de Sud) – chiar în pofida unor factori destabilizatori majori (război, sărăcie, densitate mare a populaţiei – vezi Afghanistan, Egipt, Filipine, Bangladesh), în timp ce marea majoritate a statelor unde prevalează paradigma „eliberării sexuale” (SUA, Canada, Europa occidentală) au un procentaj mai mare al infecţiei – în pofida educaţiei sexuale şi a fondurilor incomparabil mai mari investite în profilaxia şi tratamentul SIDA (UNAIDS, 2011).
În Suedia anilor 2000, avorturile la adolescente erau în creştere, la fel ca şi incidenţa BTS (Edgardh, 2002), în ciuda faptului că programele de educaţie sexuală din ţările nordice sunt considerate paradigmatice. Marea Britanie se confrunta cu problema celei mai ridicate rate a sarcinilor neplanificate la adolescente din Europa şi a avorturilor care decurg din aceste evenimente (Wellings K, 2001) (în 50% dintre cazuri, la mamele sub 16 ani şi cu aproape 17% dintre adolescente experiind fie avorturi multiple, fie un avort, sau o sarcină dusă la termen). În Franţa, vârsta debutului se plasa în jur de 17 ani, raportorul alegând să se concentreze asupra jumătăţii pline a paharului şi subliniind faptul că mai bine de jumătate dintre tinerii de 15-17 ani nu au avut raporturi sexuale cu penetrare (62% dintre fete şi 56% dintre băieţi) şi mai mult de o treime dintre tinerii de 18 ani (34% dintre fete şi 30% dintre băieţi) se află în aceeaşi situaţie (Bajos şi Durand, 2001).
În Statele Unite, în jur de 40% din populaţia de ambe sexe debuta sexual între 15 şi 17 ani, pentru ca până la vârsta de 19 ani procentele să urce către 71 (pentru fete), respectiv 76% (pentru băieţi), SUA nefiind scutite de problemele semnificative ale sarcinilor, avorturilor şi BTS în adolescenţă [3]. Inegalităţile socio-economice impactau asupra vârstei debutului sexual, mai scăzută în rândurile celor defavorizaţi (Frost şi colab., 2001).
În Canada, vârsta medie a debutului sexual (calculată global, pentru ambele sexe) era de 16,5 ani, iar incidenţa BTS considerată ridicată, la fel ca şi incidenţa sexului „neprotejat” şi a avorturilor la adolescente (Rotermann, 2005) [4]. Vârsta debutului sexual a scăzut, în ultimele decenii, în majoritatea ţărilor europene, atingând media de 17 ani. Conform unui raport din 2008 al OMS (Regiunea Europeană) procentul celor care erau, deja, activi sexual la vârsta de 15 ani varia, pe întinsul continentului şi între cele două sexe, de la 55% (Groenlanda) la 29% (Croaţia), pentru băieţi, respectiv de la 66% (Groenlanda) la 5% (Macedonia), pentru fete (Currie şi colab., 2008) [5]. Lumea dezvoltată, care blamează alte culturi [6] pentru tradiţia debutului timpuriu al vieţii sexuale şi existenţa mamelor minore, transmite semnale contradictorii, prin politicile oficiale şi practicile dintre graniţele proprii. Pentru ţara noastră, procentele erau de 46% dintre băieţi, respectiv 12% dintre fete (deja activi/-e sexual la vârsta de 15 ani).
În conformitate cu acelaşi raport, în ţara noastră un procent foarte mare (peste 90%) dintre copiii şi tinerii de 11, 13 şi 15 ani considerau că pot comunica uşor cu mamele lor în privinţa acelor lucruri care îi preocupă în mod deosebit, procentele fiind mai scăzute, dar, totuşi, printre primele zece din Europa, în privinţa comunicării dintre aceleaşi categorii de tineri şi taţii lor. Impactul familiei asupra alegerilor adolescenţilor a fost documentat [7]. Familia ar putea fi, aşadar, în România, un mediu adecvat pentru realizarea educaţiei sexuale. Rămâne de ales un model educaţional. Este, oare, o comparaţie între ţările dezvoltate situate la polii opuşi, în privinţa complicaţiilor (admise ca atare ale) vieţii sexuale adolescentine (Brugman şi colab., 2010) utilă şi instructivă pentru noi?
Cercetătorii afirmă că în Statele Unite educaţia sexuală se face târziu, accesul tinerilor la consiliere sexuală şi asistenţa medicală conexă este dificil, aceste servicii nefiind incluse în programul naţional de sănătate publică şi, atitudinea adulţilor fiind mai degrabă una de blam asupra sexualităţii tinerilor, mai ales a fetelor, părinţii evită să discute subiectul cu copiii lor.
În Olanda, ţara dezvoltată cu cele mai scăzute rate ale sarcinilor şi avorturilor la adolescenţi, acestea sunt puse, pe lângă politica de stat, orientată către educaţie în şcoală, precum consilierea şi asistarea medicală a tinerilor în probleme legate de sexualitate, pe seama bunei comunicări a adolescenţilor cu părinţii şi atitudinii acestora din urmă – părinţii olandezi discută deschis cu copiilor lor şi îi instruiesc în privinţa responsabilităţii (inclusiv afective) legate de comportamentul sexual. Modelul este comun, de altfel, Olandei, Franţei şi Germaniei: Pe scurt, olandezii, nemţii şi francezii consumă mai puţin timp şi efort pentru a împiedica pe tineri să facă sex, şi mai mult pentru a-i educa şi a le oferi pârghiile necesare pentru a se comporta responsabil atunci când decid să facă sex. Fiecare dintre aceste naţiuni pare să aibă un contract social nescris: „Noi îţi vom respecta dreptul la independenţă şi intimitate; în schimb tu vei lua măsurile necesare pentru a evita sarcina, HIV/SIDA şi alte boli transmisibile sexual” (Berne şi Huberman, 1999).
În practică, dă rezultate „mai bune” decât cel american, reflectate într-o incidenţă mai scăzută a sarcinilor, avorturilor şi BTS printre adolescenţi. Este el adecvat, însă, spaţiului cultural autohton? Sau ofensează mentalităţi şi desconsideră valori? Întrebarea poate fi reformulată: ce anume le-ar comunica părinţii români, tinerilor, în materie de educaţie sexuală, în condiţiile în care societatea românească este (demult) înclinată către a copia modele umaniste ale Apusului, dar în acelaşi timp ataşată, mai mult sau mai puţin asumat, de valorile creştine?
Reacţia românească la problemele legate de sexualitate şi reproducere pare a fi caracterizată de incoerenţă internă, decurgând din amestecarea valorilor de sorginte religioasă cu cele umaniste. În privinţa avortului, spre exemplu, datele OMS (Currie şi colab., 2008) plasau România în cohorta statelor central şi est-europene sau foste membre ale URSS, cu mari probleme, mai mari decât statele vestice, în privinţa sănătăţii sexuale a populaţiei generale, precum şi a adolescenţilor (cu incidenţe ridicate ale BTS, avorturilor, sarcinilor şi avorturilor în adolescenţă). În România, la fel ca pretutindeni [8] în lumea degringoladei valorilor, femeile îşi justifică opţiunea de a avorta prin motivaţii de natură material(ist)ă, să nu spunem utilitaristă – dacă un copil este perceput ca o responsabilitate nedorită, el va fi eliminat; la fel, dacă nu va putea dispune de „cele mai bune” condiţii de viaţă (Pro Vita Medica, 2010; Bankole şi colab., 1999; Finer şi colab., 2005; Sedgh şi colab., 2012).
Între 1958 şi 2010, în ţara noastră au fost avortaţi, conform statisticilor, un număr de embrioni similar cu cel al populaţiei actuale a ţării (21.547.891) (Pro-Vita Bucureşti). În privinţa homosexualităţii, în schimb, atitudinea generală este, la noi, mai degrabă una tradiţională, de încadrare a homosexualităţii printre vicii/păcatele împotriva firii şi respingere a căsătoriilor homosexuale (Danish Institute for Human Rights, 2009). Actualmente, în această Românie tradiţionalist-secularistă, educaţia sexuală s-ar putea spune că se zbate între medicalizare în detrimentul celorlalte componente (psihologică, etică, spirituală, în general) (MEC, 2004) şi îngroşarea unor accente ideologizabile, precum cele referitoare la toleranţa în materie de orientare sexuală (ACCEPT, 2005).
Impunerea artificială a unor valori asupra publicului ţintă
Continentul african poate constitui subiectul unui studiu de caz, în acest sens.
În mod tradiţional, societăţile africane preţuiesc enorm fertilitatea, fiind, totodată, cu mult mai atente la protecţia fetei, femeii şi copiilor decât consideră „lumea civilizată”, în opinia căreia ratele mari ale fertilităţii sunt neapărat asociate cu ignoranţa şi inconştienţa (Gwandure, 2013). Teoriile demografice contemporane ignoră, însă, pur şi simplu, alteritatea în materie de perspective asupra fertilităţii, atribuind fertilitatea ridicată din societăţile tradiţionale subdezvoltării şi ignoranţei, iar declinul ei în lumea contemporană dezvoltării economice şi creşterii nivelului de instruire şi conştiinţă de sine al indivizilor (Bongaarts şi Casterline, 2012). Sănătatea sexuală şi a reproducerii, incluzând, desigur, planificarea familială, sunt considerate capitole de investiţie de interes public „urmărind reducerea sărăciei şi o dezvoltare durabilă” (Lazdane şi Avery, 2011), legenda malthusiană conform căreia sunt prea multe guri de hrănit, pe lume, continuând să funcţioneze, în ciuda unor opinii mai realiste[9].
Totodată, nu natalitatea, ci perturbările induse de către colonialism, care a destructurat societăţile tradiţionale, stau la baza degringoladei economice, sociale şi politice de pe acest continent. Astfel, Africa a suferit, în perioada modernă (sec. XVI-XIX) o depopulare masivă datorată comerţului cu sclavi[10], întreţinut de colonialismul timpuriu. După acest prim flagel, colonialismul „tardiv” (sec. XIX-XX) a survenit aducând după sine un nou val de depopulări datorate represiunii violente a răscoalelor anti-coloniale, dar şi muncii forţate impuse de europeni băştinaşilor, şi epidemiilor, propagate, în acest context de tulburări şi deplasări de populaţii, între oameni, dar şi între animalele ce asigurau subzistenţa acestora[11].
În aceeaşi perioadă, impactul „civilizării” de către europeni asupra societăţii tradiţionale africane a însemnat nu doar prăbuşirea autorităţii locale (lideri indigeni, capi de familie) şi restructurarea totală a relaţiilor economice, ci şi dezorganizarea pe scară largă a familiei, deprecierea moralei tradiţionale, apariţia libertinajului şi prostituţiei şi propagarea devastatoare a bolilor venerice, mai ales în centrele urbane coloniale[12]. În acest context, răspunsul societăţii tradiţionale africane a fost o valorizare şi mai mare a fertilităţii. Concepţia religioasă indigenă, bazată pe cultul strămoşilor (în care familia, clanul şi tribul trebuie să dăinuie, iar impotenţa şi sterilitatea constituie pedepse pentru păcat, dizgraţie spirituală) a fuzionat cu perspectiva catolică sau protestantă adusă de misionari. Însă stimulentul nu a fost doar spiritual ci şi economic – în aceste vremuri tulburi, familia numeroasă constituia susţinere pentru cei vârstnici şi garanţia prosperităţii economice a familiei (prin forţa de muncă a tinerilor) (Caldwell şi Caldwell, 1987).
Problemele caracteristice perioadei de dominaţie colonială au continuat sub o formă nu mult modificată şi în perioada post-colonială, marcată de noi conflicte armate şi foarte adesea de impactul migraţiei forţei de muncă spre întreprinderile extractive integrate economiei mondiale – vezi cazul statului Botswana, comentat de un analist local: „Migraţia forţei de muncă, împreună cu activitatea misionară şi contactele cu comercianţii europeni a generat multiple modificări în familiile Tswana. Unitatea socioeconomică [tradiţională, n.tr.] strâns întreţesută a fost transformată într-una mai puţin autosuficientă economic şi a devenit dezmembrată din punct de vedere juridic şi administrativ. (…). Migraţia forţei de muncă a fost elementul cel mai distructiv. Deşi a contribuit la bunăstarea generală a populaţiei, a slăbit, fără nicio îndoială, structura familiei […] şi a dat naştere răspândirii bolilor cu transmitere sexuală şi laxităţii morale.” (Kwesi, 1995).
De la o societate în care sexul premarital era descurajat şi pedepsit de către comunitate, în care oamenii se căsătoreau de tineri şi „Foarte puţine persoane nu se căsătoreau, dat fiind că mariajul conferea statut social, companie, cooperare economică şi, bărbaţilor, paternitatea legală asupra copiilor” (Schapera, 1966, apud Kwesi Gaisie S., 1995) s-a ajuns la o societate în care căsătoria a devenit tardivă, iar concubinajul, răspândit. Valorile extreme de infecţie cu HIV, caracteristice Africii sub-sahariene la începutul mileniului al treilea, vin pe acest fond şi constituie o nouă cauză de scădere a populaţiei – contra căreia „luptă” dinamismul demografic al populaţiei africane, dar şi renunţarea la perspectiva morală viciată de factorii amintiţi, şi reîntoarcerea la o morală sexuală tradiţională (vezi, d. ex., Stoneburner şi Low-Beer, 2004).
În ciuda acestor evidenţe, o adevărată ofensivă a planificării familiale a fost începută în Africa, iniţial de către organisme externe, fiind, ulterior, preluată de către statele africane. Primele clinici de planificare familială au apărut în Africa anilor ’60-’70, prin eforturile IPPF [13] şi ale altor organizaţii similare. Dezvoltarea sectorului s-a extins până în anii ’90, statele africane adoptând, pe mai departe, politici oficiale de planificare familială, cu sprijinul mai ales al UNFPA [14] şi USAID (United States Agency for International Development). (Garenne, 2012).
Toate acestea s-au petrecut şi se petrec în lumea mult-invocatelor noţiuni de corectitudine politică, pluralism cultural, diversitate, etc. Lumea întreagă are drepturi, iar ţările dezvoltate se arată dornice a le promova şi garanta, doar că acele drepturi sunt, de fapt, proprii filozofiei umaniste răspândite în aceste ţări şi insinuate asupra tuturor celorlalţi, în numele unui bine universal definit, de asemenea, conform aceleiaşi filozofii. Din păcate, globalizarea înseamnă şi intruziune culturală, ba, chiar, aculturaţie forţată. Ce anume ar trebui promovat, în acest context, în cadrul programelor de educaţie sexuală, din perspectiva organismelor internaţionale şi a altor factori care s-au făcut auziţi, în lume şi în ţara noastră?
UNESCO, organizaţie mai puţin militantă în favoarea umanismului secularist şi mai familiarizată cu respectul faţă de alteritate, adoptă o perspectivă care ar putea fi considerată în acord cu valorile tradiţionale ale majorităţii populaţiilor umane, atrăgând, spre exemplu, atenţia asupra faptului că programele de educaţie sexuală eficiente în materie de prevenire a sarcinilor nedorite şi BTS sunt cele care promovează următoarele valori: abstinenţa, modurile non-sexuale de manifestare a afecţiunii, relaţiile sexuale de durată, bazate pe dragoste şi fidelitate reciprocă (UNESCO, 2009). Documentul prezintă o abordare realistă, care poate fi exemplificată prin următoarea aserţiune: Sexualitatea [umană] este complexă, multifaţetată şi include componente biologice, sociale, psihologice, spirituale, etice şi culturale, promovând o educaţie sexuală în consecinţă, care să ţină seama de toate aceste componente.
În alte documente şi recomandări internaţionale, însă, accentele tipice „eliberării sexuale” devin stridente. Documentul cuprinzând standardele pentru educaţie sexuală ale OMS Regiunea Europa (OMS Regiunea Europa şi BZgA, 2010) statuează că Educaţia sexuală înseamnă a învăţa despre aspectele cognitive, emoţionale, sociale, interactive şi fizice ale sexualităţii, furnizând într-un mod echilibrat, inteligibil, adecvat vârstei, cunoştinţe privind dezvoltarea corpului omenesc, reproducerea, aspecte pozitive şi negative ale sexualităţii[15], prevenirea sarcinilor nedorite, a bolilor cu transmitere sexuală şi abuzului. Nu este niciodată înfricoşătoare sau moralistă [„judgemental”, în original].
Acelaşi document generalizează asupra tuturor copiilor şi adolescenţilor atitudini şi experienţe precum autostimularea precoce, „descoperirea” la 10-15 ani a orientării homo- sau heterosexuale, sau „secvenţe” ale comportamentului copulator: „Copiii mici încep să-şi atingă în mod deliberat organele genitale, fiindcă aceasta îi face să se simtă bine (Secţiunea 3.2. Dezvoltarea psihosexuală a copiilor, Stadiul 1. 0-3 ani). Băieţii şi fetele descoperă treptat dacă le plac băieţii sau fetele (orientarea sexuală) (Secţiunea 3.2. Dezvoltarea psihosexuală a copiilor, Stadiul 4. 10-15 ani). Cariera sexuală a tinerilor se desfăşoară, de regulă, astfel: sărutări, atingeri, mângâieri, îmbrăcaţi, petting în stare nudă, contact sexual (heterosexuali) şi, în final, sex oral şi uneori sex anal (Secţiunea 3.2. Dezvoltarea psihosexuală a copiilor, Stadiul 5: 16-18 ani).”
Conform recomandărilor cuprinse în acest document, educaţia sexuală ar trebui să înceapă înainte de vârsta de patru ani (când copiii ar trebui învăţaţi inclusiv despre plăcerea furnizată de masturbarea precoce şi să se joace „de-a doctorul”), la 6-9 ani se pun bazele educaţiei contraceptive şi ale respectului pentru orientarea sexuală, la 9-12 ani se discută despre drepturile sexuale, aşa cum au fost ele definite de către IPPF [16] şi WAS [17], iar la 15 ani adolescenţilor trebuie să li se furnizeze instrumentele necesare pentru a-şi putea expune în mod confortabil sentimentele homo sau bisexuale. Toate acestea ar trebui permanent secondate de informarea asupra factorilor culturali care modelează comportamentul sexual, la om (valori, diferenţe culturale, etc.). Se pune problema cum se armonizează, în practică, obiectivele educaţionale propuse, în acele spaţii culturale unde ele devin contradictorii (d. ex. într-o cultură în care masturbarea sau homosexualitatea sunt dezavuate, în mod tradiţional).
Un document elaborat de International Sexuality and HIV Curriculum Working Group şi orientat către „abordarea unificată a educaţiei privind sexualitatea, chestiunile de gen, HIV şi drepturile omului” (Haberland şi Rogow, 2009) constituie un alt exemplu de ideologizare în cheie umanistă a problemei educaţiei sexuale.
Spre exemplu, raportarea la homosexualitate, din perspectiva religioasă, este prezentată într-un mod simplist şi care dezinformează, izolând anumite valori de contextul care le împuterniceşte: „Unele religii susţin egalitatea în drepturi a tuturor oamenilor, indiferent de identitatea lor sexuală (aceasta incluzând permisiunea de a fi consacrat). Alte religii se opun homosexualităţii şi drepturilor persoanelor homosexuale.” Documentul mai afirmă: „Ce anume determină o persoană să manifeste atracţie faţă de acelaşi sex, sexul opus sau ambele nu este bine înţeles. Aceste dorinţe nu pot fi modificate de către religie, terapie sau intervenţii medicale. Dorinţele, comportamentul şi identitatea cuiva pot să se schimbe în timp şi de la situaţie la situaţie.”
Spaţiul nepermiţându-ne o contestare cu argumente academice a celei de a doua aserţiuni, ne vom rezuma la simpla evidenţiere a inconsistenţei interne a paragrafului – în mod autocontradictoriu, se admite că un element care iniţial este prezentat ca un dat, poate varia. Dacă dorinţele sexuale sunt nişte daturi, implicite, precum foamea sau setea, cum se face că ele variază? [18]
Proiectul SAFE (Knerr, 2006), finanţat de Directoratul General pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor al Comisiei Europene şi realizat de IPPF Europa, OMS Europa şi Universitatea din Lund, prezintă permanent în opoziţie tradiţia religioasă şi „cultura drepturilor omului”, prima împiedicând tinerii să beneficieze de educaţie sexuală adecvată, iar cea de a doua promovând sănătatea sexuală şi reproductivă (SSR). Raportul ASTRA [19] pentru Europa Centrală, de Est şi ţările balcanice (ASTRA Youth, 2011) notează că „Deşi există adesea numeroase ore destinate predării chestiunilor legate de sănătatea reproductivă (d. ex. la orele de biologie, „deprinderi de viaţă”, sau „igienă”), niciuna dintre acestea nu este totalmente dedicată educaţiei sexuale, iar adesea sunt opţionale […] Adesea, orele sunt influenţate de ideologie şi/sau religie (în Polonia, orele de „Pregătire pentru viaţa de familie” sunt puternic influenţate de învăţătura catolică)”. Orele cu pricina se vede, însă, că nu-şi ating scopul „ideologizat”, dat fiind că, în conformitate cu acelaşi raport, pe de o parte, prezervativele se găsesc cu uşurinţă, pe de alta Polonia are o rată în creştere a sarcinilor la adolescente.
Despre Ucraina, documentul notează că practică „un dublu standard în privinţa avortului: Avortul nu este interzis, mai mult, fetele peste 14 ani pot merge la ginecolog fără a fi însoţite de părinţi şi primi tratament fără ştiinţa acestora. Scopul acestei decizii este de a minimiza rata avorturilor ilegale. Cu toate acestea, există o atitudine negativă faţă de avort, politica de stat este ţintită către creşterea populaţiei. Această poziţie este susţinută de organizaţiile creştin-ortodoxe. Multe cabinete de ginecologie au postere care afirmă că avortul este o crimă.”
Este, oare, de condamnat o astfel de situaţie, precum cea din Polonia sau Ucraina? Sunt acestea exemple de „dublu standard”, sau de coexistenţă democratică, pluralistă, a unor standarde la care aderă grupuri diferite de cetăţeni? În mod evident, pe placul activiştilor ASTRA este numai standardul secularist, dar nici ei şi nici nimeni altcineva nu poate nega, desfiinţa sau interzice existenţa celorlalte standarde.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii admite necesitatea expansiunii noţiunii de sănătate sexuală, dincolo de biomedical şi comentează despre atingerea dezideratului de sănătate sexuală în contextul cultural propriu fiecărei regiuni (OMS, 2001). Precum multe altele dintre formulările „ideale” înscrise în documente internaţionale căutând în mod forţat un numitor comun pentru toate naţiunile şi culturile şi această pretenţie şi „strategie” devine, însă, autocontradictorie, căzând în imposibilitate funcţională, la trecerea de la teorie la practică. Printre mijloacele de atingere a dezideratelor legate de promovarea sănătăţii sexuale „în contexte culturale specifice” se numără, în fapt, alterarea contextului în cauză: „A activa în cadrul unor norme sociale, culturale şi religioase poate fi o provocare, dar [acest fapt] este necesar pentru a atinge obiectivele de sănătate publică privind sănătatea sexuală şi reproductivă. Iniţiativele care urmăresc obţinerea unor mai bune rezultate în materie de sănătate includ intervenţii care să influenţeze normele sociale şi să promoveze egalitatea sexelor şi mobilizarea liderilor comunitari şi religioşi în dezvoltarea şi implementarea unor strategii adecvate cultural” (Moreno, 2011). A se remarca faptul că înşişi depozitarii de drept ai valorilor (liderii comunitari şi cei religioşi) sunt chemaţi să promoveze lucruri care, eventual, în sistemul pe care ei îl reprezintă şi garantează, constituie antivalori.
Din perspectiva secularistă, preoţii ortodocşi ar trebui să promoveze planificarea familială şi avortul, imamii autodeterminarea femeii, în accepţia occidentală a noţiunii, iar rabinii respingerea circumciziei, definită ca formă de mutilare a organelor genitale ale minorilor de sex masculin. Ce strategie „adecvată cultural” se poate elabora, pentru a convinge pe apartenenţii la o cultură în care un anumit comportament este dezavuat, că acel comportament este acceptabil? Desigur, numai una prin care cultura în cauză este determinată să se autorenege, să intre în disoluţie, lăsând loc celeilalte culturi, din care fac parte cei care consideră că respectivul comportament este acceptabil.
Exemplele de documente de aceeaşi orientare şi substanţă ar putea continua, excedând mult spaţiul articolului de faţă. Umanismul secularist se află într-o permanentă încercare de substituire forţată a tuturor celorlalte standarde, proces care se desfăşoară pe căi oficiale şi private, internaţionale şi naţionale, actorii implicaţi operând ei înşişi cu un dublu standard, care admite, ca valori, pluralitatea, diversitatea, drepturile şi libertăţile omului (inclusiv libertatea de conştiinţă şi de exprimare), dar caută să pună în imposibilitate de funcţionare orice alt sistem etic decât cel umanist.
Concluzii
A găsi o soluţie pentru promovarea drepturilor sexuale și reproductive, în accepţia acestora extinsă dincolo de medical, şi chiar de medical şi psihologic, într-un spaţiu indecis în privinţa valorilor, oscilând între secularism şi tradiţia religioasă, precum cel românesc, este dificil, dar necesar. Nu o dată careta istoriei s-a văzut trasă de atelaje compozite. Un prim pas ar fi asumarea reală, atât de către umanişti, cât şi de către credincioşi, a unor valori admise în ambele sisteme, din păcate adesea la un nivel pur formal, precum toleranţa şi respectul reciproc. Tendinţele socio-politice actuale par a fi de impunere a umanismului ca ideologie împuternicită pe calea educaţiei, educaţia sexuală fiind inclusă. Umaniştii ar trebui să se autocenzureze, în privinţa acestor porniri imperialiste, iar dacă nu o fac, ceilalţi ar trebui să-i cenzureze, fără temeri şi complexe.
În acest sens, credincioşii ar trebui să facă o opoziţie coerentă, subsumată valorilor religioase, conform cărora eforturile de respingere trebuie să se îndrepte împotriva păcatului, nu a păcătosului. A blama omenirea contemporană pentru libertinaj este facil şi la nivel local nu o dată s-au auzit voci care, în numele moralei tradiţionale ortodoxe, rostesc acest blam. Consecvenţa de perspectivă ar impune, însă, a nu omite faptul că sexualitatea reprezintă, pentru o lume care trăieşte un permanent gol sufletesc, mai mult sau mai puţin conştientizat, în absenţa unei relaţii autentice cu Dumnezeu, un mod important de amăgire, cu un semnificativ potenţial de a oferi nu doar plăcere (ar fi nedrept să ne cantonăm în această acuză tradiţională), ci cu mult mai mult- iluzia fericirii, a împlinirii, a comunicării, a petrecerii împreună cu alte persoane. Situaţia aceastei lumi prospere material, dar care trăieşte şi moare fără a-şi fi descoperit sensul real al existenţei este dramatică şi nu de un blam formal are nevoie din partea ortodocşilor, ci de misiune, deziderat realizabil, desigur, în măsura în care ortodocşii înşişi depăşesc asumarea formală a credinţei.
Evoluţia sexualităţii în lumea contemporană este doar un simptom al unor maladii spirituale de lungă durată, acutizate odată cu avântul fără precedent al dezvoltării materiale din ultimele trei secole, care a produs o cultură a trufiei, ai cărei membri au dobândit iluzia că pot controla orice, prin intermediul ştiinţei şi tehnicii. Secularismul a intrat în feed-back pozitiv, acel gen de proces în cursul căruia ceea ce a apărut, iniţial, ca o mică perturbare în sistem se tot amplifică, având potenţialul de a conduce la distrugerea sistemului. Iar tendinţele în sexualitatea umană sunt doar un aspect al acestui feed-back. Eliberarea din feed-back-ul secularist implică, însă, delimitarea categorică faţă de „mirajul Occidentului”, al „prosperităţii” materiale plătite cu preţ spiritual, al scientismului, al „eliberării sexuale”, şi asumarea autentică a perspectivei ortodoxe, implicit misionare. Acesta ar fi un răspuns consistent cu valorile la care pretindem că aderăm, ca ortodocşi, şi nu simpla dezavuare, mai mult din obişnuinţă, a unor comportamente şi atitudini.
(Text integral al articolului Iftime O., Iftime Al. (2013) Educaţia sexuală, între necesitatea unor cunoştinţe şi impunerea artificială a anumitor valori, în Opriş D., Şcheau I., Moşoiu O. (ed.) Educaţia din perspectiva valorilor. Idei, concepte, metode. Tom III: Summa theologiae (volumul conferinţei internaţionale „Educaţia din perspectiva valorilor”, ediţia a V-a, Chişinău, Republica Moldova, 4-5 oct 2013), Ed. Eikon, Cluj-Napoca, pp. 170-180. Mulţumim celor în drept pentru permisiunea de reproducere on-line.)
_____________
NOTE
1) Alexandratos N. (1999) World food and agriculture: Outlook for the medium and longer term, Proc Natl Acad Sci USA, 96, 5908–5914;
2) Asociaţia ACCEPT, Orientarea sexuală: Ghid pentru profesori, ACCEPT, Bucureşti, 2005;
3) ASTRA Youth, Sexual and reproductive health and rights of adolescents in Central and Eastern Europe and Balkan countries, ASTRA Youth report, 2011;
4) Bajos N., Durand S., Comportements Sexuels et Reproductifs des Adolescents Comparaison entre Pays Développés, Etude pour la France, New York: The Alan Guttmacher Institute, 2001, No.9;
5) Bankole A., Susheela Singh S., Haas T. (1999) Characteristics of Women Who Obtain Induced Abortion: A Worldwide Review, Int Fam Plan Perspect, 25(2), 68-77;
6) Berne L., Huberman B., European Approaches to Adolescent Sexual Behavior and Responsibility, Advocates for Youth, Washington, D.C., 1999;
7) Bongaarts J., Casterline J. (2012) Fertility Transition: Is Sub-Saharan Africa Different? Pop Develop Rev, 38 (Suppl.), 153–168;
8) Brugman M., Caron S. L., Rademakers J. (2010) Emerging adolescent sexuality: a comparison of American and Dutch college women’s experiences, Int J Sex Health, 22(1), 32-46;
9) Caldwell, J. C., Caldwell, P. (1987) The cultural context of high fertility in sub-Saharan Africa, Pop Develop Rev, 13, (3), 409-437;
10) Currie C., Gabhainn S. N., Godeau E., Roberts C., Smith R., Currie D., Picket W., Richter M., Morgan A., Barnekow V. (eds.) Inequalities In Young People’s Health, WHO, 2008;
11) Danish Institute for Human Rights, The social situation concerning homophobia and discrimination on grounds of sexual orientation in Romania, 2009;
12) Edgardh K. (2002) Adolescent sexual health in Sweden, Sex Transm Infect, 78(5), 352–356;
13) Finer L. B., Frohwirth L. F., Dauphinee L. A., Singh S., Moore A. M. (2005) Reasons U.S. Women Have Abortions: Quantitative and Qualitative Perspectives, Perspect Sex Reprod Health, 37(3), 110–118;
14) FondaM. (2013)The Potential Impacts of Religion and Spirituality on First Nation Teenage Fertility, IIPJ, 4(1), Art. 4;
15) Frost J. J., Jones R.K., Woog V., Singh S., Darroch J. E., Teenage Sexual and Reproductive Behavior in Developed Countries:Country Report for The United States, New York: The Alan Guttmacher Institute, 2001, No. 8;
16) Garenne M. (2012) Education and Fertility in Sub-Saharan Africa: A Longitudinal Perspective, DHS Analytical Studies No. 33, ICF International Calverton, Maryland, USA;
17) Gwandure C. (2013) Discordant Perspectives on Girl Fertility and Egg Donation in an African Context, J. Hum Ecol, 42(3) 211-221;
18) Haberland N., Rogow D. (eds.), It’s All One Curriculum: Guidelines and Activities for a Unified Approach to Sexuality, Gender, HIV, and Human Rights Education, The Population Council, Inc., New York, USA, 2009;
19) KnerrW. (ed.) Sexuality Education in Europe- A Reference Guide to Policies and Practices, IPPF European Network, 2006;
20) Kwesi Gaisie S. (1995) Fertility transition in Botswana: An African Perspective, S. Afr. J. Demography, 5(1), 35-47;
21) Lazdane G., Avery L. (2011) Editorial, Eur Mag Sex Reprod Health, 72, 3;
22) McKay A. (2006) Trends in teen pregnancy in Canada with comparisons to U.S.A. and England/Wales, Can J Hum Sex, 15 (3-4) 157-161;
23) Ministerul educaţiei şi cercetării, Programe şcolare revizuite pentru disciplina opţională Educaţie pentru sănătate, clasele I–a XII-a (variantă modulară), Bucureşti, 2004;
24) Mmari K., Sabherwal S., Adolescent sexual and reproductive health, The AstraZeneca Young Health Programme, 2011;
25) Moreno C. G. (2011) Advancing Sexual Health within the WHO Global Reproductive Health Strategy, Eur Mag Sex Reprod Health, 72, 3-5;
26) OMS Regiunea Europa, WHO regional strategy on sexual and reproductive health, Copenhagen, 2001;
27) OMS Regiunea Europa şi BzgA, Standards for Sexuality Education in Europe, Federal Centre for Health Education, BzgA Cologne, 2010;
28) Pakenham Th., The Scramble for Africa, Harper Collins ed., 1992;
29) RotermannM. (2005) Sex, condoms and STDs among young people, Health Rep, 16, 3, 39-42;
30) Rubinstein W. D., Genocide: a history, Pearson Education, 2004;
31) Sedgh G., Bankole A., Singh S., Eilers M. (2012) Legal Abortion Levels and Trends By Woman’s Age at Termination, Int Perspect Sex Reprod Health, 38(3), 143–153;
32) Sheeran P., Abrams D., Abraham C., Spears R. (1993) Religiosity and adolescents’ premarital sexual attitudes and behaviour,Eur J Soc Psychol, 23, 39-52;
33) Sousa J.D., de Müller V., Lemey P., Vandamme A.-M. (2010) High GUD Incidence in the Early 20th Century Created a Particularly Permissive Time Window for the Origin and Initial Spread of Epidemic HIV Strains, PLoS ONE, 5(4), e9936;
34) Stoneburner, R. L., Low-Beer, D. (2004) Population-level HIV declines and behavioral risk avoidance in Uganda, Science, 304, 714-718;
35) UNESCO, International Technical Guidance on Sexuality Education, UNESCO, 2009;
36) Wellings K, Teenage Sexual and Reproductive Behavior in Developed Countries: Country Report for Great Britain, New York: The Alan Guttmacher Institute, 2001, No.6.
Resurse internet
37) ASTRA Youth, What do we do, http://www.astra.org.pl/youth/about-us/what-do-we-do.html
38) ***, Coranul, http://www.islamcluj.ro/pdf/coran.pdf
39) Fundaţia Pro Vita Medica (2010) Profilul femeii hotărâte pentru avort, http://www.provitamedica.com/profilul-femeii-hotarate-pentru-avort.html
40) IPPF, The International Planned Parenthood Federation, http://www.ippf.org/
41) IPPF (2008) Sexual Rights: an IPPF declaration, disponibil lahttp://ippf.org/resource/Sexual-Rights-IPPF-declaration, accesat la 13.09.2013.
42) King A. (2013) Abortion — Jamaica needs a real SOS, Jamaica Observer, 2013.07.22, http://m.jamaicaobserver.com/mobile/columns/Abortion–Jamaica-needs-a-real-SOS_14720424
43) Pro-Vita Bucureşti, Tabel statistic comparativ cu principalii indicatori legaţi de avort în România: Perioada de „libertate” 1958-1966; perioada de (aşa-zisă) „prohibiţie” (1967-1989) şi după 1989, http://provitabucuresti.ro/docs/stat/statistici.avort.ro.pdf
44) Rooplall R. (2011) 93% of all abortions occur for social reasons-worldwide statistic,http://www.kaieteurnewsonline.com/2011/08/02/93-of-all-abortions-occur-for-social-reasons-worldwide-statistic/
45) Shahadah A. (2012) African Holocaust, http://africanholocaust.net/html_ah/holocaustspecial.htm
46) UNAIDS (2011) AIDS info. Epidemiological status, http://www.unaids.org/en/dataanalysis/datatools/aidsinfo/
47) UNFPA, About UNFPA. Our Mission, http://www.unfpa.org/public/home/about
48) World Association for Sexual Health, Declaration of Sexual Rights, Hongkong, 1999, http://www.worldsexology.org/resources/declaration-of-sexual-rights/
[1] Vezi secţiunea Impunerea artificială a unor valori…, a prezentei lucrări.
[2] Cf. Coran, 4- Surat An-Nisa’ (Sura 4, „A femeilor”): 3: (…) luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei- două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele] atunci [luaţi] una singură (…). Vezi şi nota 4 la Coran, 4:3 (Dacă în perioada anterioară Islamului (Jahiliyya) numărul soţiilor era nelimitat, Coranul limitează numărul lor la patru, cu condiţia de a le asigura un tratament perfect egal din punct de vedere material şi afectiv. Dacă aceste condiţii nu pot fi îndeplinite, se recomandă monogamia)şi Coranul, 4:11, privind moştenirea, şi notele aferente, despre obligaţia bărbaţilor (tată, frate, soţ, fii) de a întreţine femeia, care, în schimb, este lipsită de orice obligaţii financiare, conform tradiţiei islamice, şi asupra a cărei parte de moştenire nu are nimeni drepturi, în afară de ea înseşi.
[3] Cu cea mai mare rată a sarcinilor şi avorturilor la adolescente, dintre statele dezvoltate, tendinţă care se menţine (Brugman şi colab., 2010).
[4] Către jumătatea deceniului întâi al secolului al XXI-lea, situaţia sarcinilor şi a avorturilor la adolescente se îmbunătăţise, în Marea Britanie, SUA şi Canada, dar problemele enunţate rămâneau, totuşi, de mare actualitate (McKay, 2006).
[5] Semnificativ poate fi şi faptul că în jur de jumătate dintre tinerii de 15 ani se simţeau împovăraţi de sarcinile şcolare şi nu-şi considerau colegii nişte persoane agreabile şi săritoare. De asemenea, unii tineri de 15 ani (21% dintre fete şi 17% dintre băieţi) nu se declarau foarte mulţumiţi de viaţă, iar 33% dintre fete şi 14% dintre băieţii de 15 ani se considerau prea grase/graşi. Aceste percepţii sunt, de altfel, împărtăşite, de mulţi alţi tineri din Europa, neputîndu-se elimina posibilitatea unei influenţe asupra sexualităţii adolescenţilor, dintre care unii ar putea percepe sexul ca pe un mijloc de relaxare, suplinire a unor necesităţi de comunicare şi afective şi consolidare a statutului.
[6] Este interesant de notat impactul scăzut al credinţelor religioase asupra comportamentului sexual al tinerilor occidentali. Inconsistenţa dintre adeziunea declarată la o religie (care dezavuează debutul timpuriu, premarital şi alte tipuri de comportament sexual) şi istoricul personal al aderenţilor a fost consemnată în mai multe studii realizate în spaţiul occidental (vezi, d.ex., Sheeran şi colab., 1993 şi numeroasele referinţe citate, surprinzând problema pe decenii în urmă). Fonda (2013) face aceleaşi observaţii asupra indigenilor canadieni, cu amendamentul că religiile native par a avea ceva mai multă influenţă asupra deciziilor legate de comportamentul sexual şi reproductiv decât derivatele occidentale de creştinism.
[7] Tinerii care locuiesc cu ambii părinţi şi ai căror părinţi se ocupă de ei sunt mai puţin expuşi debutului sexual timpuriu şi comportamentelor riscante, fapt relevat de mai multe studii (Mmari şi Sabherwal, 2011).
[8] O statistică a cărei sursă nu a putut fi identificată, preluată de mai mulţi autori (vezi, d.ex., Rooplall, 2011; King, 2013), susţine că 93% din avorturile din lumea întreagă au motivaţii sociale (şi anume, copilul este nedorit sau reprezintă un inconvenient).
[9] A devenit larg acceptat- dacă a existat vreodată vreun dubiu- că insecuritatea alimentară şi subnutriţia sunt înainte de orice cauzate de persistenţa sărăciei extreme, eşecul dezvoltării (adesea legat de război şi contexte politice nesigure) şi lipsa unor politici sociale adecvate (Alexandratos, 1999).
[10] Cele mai „timide” estimări ale impactului comerţului cu sclavi sunt de circa 6 milioane africani transportaţi în Lumea Nouă, plus încă circa 10 milioane morţi în luptele interne pentru capturarea sclavilor şi pe „traseu” (Rubinstein, 2004) – şi încă, aceste statistici se referă doar la sclavia occidentală, în condiţiile în care şi lumea arabă a importat masiv sclavi africani, în aceeaşi perioadă. Alte surse merg până la o estimare a pierderii populaţionale totale a Africii în urma sclaviei (morţi, vânduţi ca sclavi în afara continentului) de ordinul a 40 – 100 milioane de oameni (Shahadah, 2012).
[11] Vezi, d. ex., Pakenham, 1992 şi sursele citate.
[12] Vezi, d. ex. Sousa şi colab., 2010. Aceşti autori amintesc şi jocul de cuvinte crud al colonialiştilor francezi, cumva conştienţi de dezastrul creat: “nous leur avons apporté la syphilization”, iar nu civilization care se pronunţă foarte asemănător.
[13] International Planned Parenthood Federation, organizaţie care furnizează informaţie privind sănătatea sexuală şi a reproducerii, educaţie şi servicii, prin intermediul a 65.000 de puncte de lucru. Aceste servicii includ planificarea familială, avortul, asistenţă pentru sănătatea mamei şi a copilului, mijloace de prevenţie, tratament şi îngrijire ţintind maladiile cu transmitere sexuală şi HIV.
[14] United Nations Population Fund, organizaţie care, conform enunţului ambiţios din propria lor prezentare furnizează o lume în care fiecare sarcină este una dorită, orice naştere este sigură, potenţialul fiecărei persoane tinere este atins.
[15] Observăm faptul că enumerarea unor aspecte pozitive, respectiv negative ale sexualităţii implică judecăţi de valoare.
[16] Vezi IPPF (2008) Sexual Rights: an IPPF declaration.
[17] World Association for Sexual Health (WAS). Vezi Declaration of Sexual Rights, WAS, Hongkong, 1999.
[18] Acelaşi tip de inadvertenţă se întâlneşte în Ghidul pentru profesori al ACCEPT (ACCEPT, 2005): Specialiştii în domeniu consideră că orientarea homo/bisexuală, asemenea celei heterosexuale, nu este o alegere, ci un dat. Homosexualitatea se datorează unui complex de factori genetici, psihologici, sociali şi culturali. Pe lângă că existenţa unei baze genetice a homosexualităţii este contestabilă, toţi ceilalţi factori enumeraţi nu sunt „daturi”, ci sunt determinaţi de alegerile umane, individuale şi colective.
[19] ASTRA este o reţea regională de ONG-uri şi persoane preocupate de promovarea SSR şi drepturilor sexuale şi reproductive în Europa Centrală şi de Est, iar ASTRA Youth este aripa sa de tineret, dedicată mai ales susţinerii implementării unei educaţii sexuale comprehensive şi de calitate în curricula şcolare, accesului la o informaţie despre sex bazată pe ştiinţă, liberă de îndoctrinare, prevenirii HIV/SIDA, serviciilor prietenoase faţă de tineri, pentru adolescenţi şi participării tinerilor la elaborarea de politici şi luarea de decizii privind sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive.
Un prim pas ar fi asumarea reală, atât de către umanişti, cât şi de către credincioşi, a unor valori admise în ambele sisteme, din păcate adesea la un nivel pur formal, precum toleranţa şi respectul reciproc. Tendinţele socio-politice actuale par a fi de impunere a umanismului ca ideologie împuternicită pe calea educaţiei, educaţia sexuală fiind inclusă. Umaniştii ar trebui să se autocenzureze, în privinţa acestor porniri imperialiste, iar dacă nu o fac, ceilalţi ar trebui să-i cenzureze, fără temeri şi complexe.
