Educația sexuală explicită subminează dezvoltarea morală (de Tapio Puolimatka)

Îi face educația sexuală explicită pe copii mai vulnerabili la exploatarea sexuală?

Exploatarea sistematică a 1.400 de copii în Rotherham între 1997 și 2013 [1], la fel ca și abuzul răspândit al copiilor din alte orașe britanice, a declanșat anchete serioase. Rezultatele acestora au fost analizate de Norman Wells, director al organizației Trustul pentru Educația Familiei (Family Education Trust), în cartea sa „Neprotejați: Normalizarea relațiilor sexuale timpurii expune copiii și tinerii la riscul exploatării sexuale” (Unprotected: How the normalization of underage sex is exposing children and young people to the risk of sexual exploitation).

Conform cu definiția dată de guvernul britanic, exploatarea sexuală a copiilor apare atunci când un individ sau un grup profită de un dezechilibru de putere pentru a forța, manipula sau păcăli un copil cu scopul angajării într-o activitate sexuală (a) în schimbul a ceva ce victima dorește sau necesită, și/sau (b) pentru avantaje financiare sau creșterea statutului făptuitorului. Infracțiunea se produce chiar dacă activitatea sexuală apare ca fiind consensuală.

Wells se referă și la cercetarea lui Alexis Jay despre Exploatarea sexuală a copiilor din Rotherham între 1997 și 2013, conform căreia, copii cu vârste de la 11 ani au fost:

• Violați repetat,
• Traficați în alte orașe,
• Răpiți, bătuți și intimidați,
• În unele cazuri, stropiți cu benzină și intimidați că vor fi incendiați,
• Amenințați cu arma de foc,
• Făcuți să asiste la violuri și amenințați că vor fi următoarele victime.

Autoritățile din Rotherham s-au complăcut în această situație din cauza faptului că au asumat că acești copii făcuseră o alegere de viață. Cercetarea a subliniat „a fost presupus că de la 11 ani acești copii au avut relații sexuale consensuale când ei de fapt erau violați și abuzați de adulți.” Preocupările unor părinți au fost respinse de autorități: în două cazuri… tații au luat urma fiicelor lor și au încercat să le scoată din casele în care erau abuzate, dar au fost arestați de poliția chemată la fața locului”. Asistenții sociali au crezut că părinții erau incapabili să accepte că fiicele lor „au crescut”.

Conform lui Wells, „educația sexuală explicită” a creat în acești copii așteptări referitoare la experimentarea unor relații sexuale pasagere. În acest fel, exploatarea sexuală a putut trece neobservată și tinerii vulnerabili au fost lipsiți de protecție.

În prefața la cartea lui Wells, David Paton, profesor la Școala de afaceri de la Universitatea din Nottingham conchide:

Avem imaginea clară a unei culturi în care activitatea sexuală foarte timpurie a ajuns să fie considerată ca o parte normală a maturizării și văzută ca relativ inofensivă câtă vreme este consensuală. Combinat cu politici oficiale de încurajare a distribuirii confidențiale de contraceptive minorilor, devine clar că actuala abordare care țintește îmbunătățirea sănătății sexuale a tinerilor a facilitat și perpetuat adesea abuzarea sexuală a acestora.

Paton argumentează că „politicienii și profesioniștii care lucrează în domeniul sănătății sexuale nu au nicio scuză să ignore dovezile.” Acestea sunt acuzații serioase.

Dar ce, mai exact, condamnă Paton și Wells? Ce este atât de rău la educația sexuală explicită?

Separarea sexualității de dragoste și moralitate

Atât Paton cât și Wells implică faptul că problema cea mai mare a educației sexuale explicite este abordarea sa amorală și relativistă, care separă sexualitatea umană de inerenta sa legătură cu afecțiunea maritală. Critica a fost dezvoltată într-o notă filosofică de Dietrich von Hildebrand.

Von Hildebrand subliniază că în loc să încurajeze obiectivitatea, gândirea critică și autonomia, educația sexuală amorală nu dezvoltă potențialul tinerilor pentru răspuns valoric și ca atare nu contribuie la dezvoltarea potențialului uman în general. Cu cât capacitățile lor morale rămân mai puțin dezvoltate, cu atât ei devin mai puțin capabili să discearnă și să reziste exploatării sexuale.

Von Hildebrand privește cultivarea valorilor precum dragoste, fidelitate, admirație, venerație și reverență ca centrale pentru educația despre sexualitate. Separată de valorile morale, educația sexuală devine o cale pentru îngustarea și blocarea personalității. Educația lipsită de valori morale subminează instanța morală a elevilor, capacitatea lor de a evalua dorințe, de a considera rațional, de a forma intenții și de a lua și implementa decizii bazate pe experiența valorică. Eșuează în a susține dezvoltarea unei personalități moralmente conștientă, capabilă să formeze judecăți mature moral, bazate pe percepția valorilor drept instanțe morale, a unei personalități care poate emite judecăți evaluative fără a sucomba relativismului.

Educația sexuală „neutră” din punct de vedere moral învață că nu există norme sexuale absolute: toate formele de comportament sexual consimțite sunt normale și acceptabile. Într-un fel, tinerii sunt lăsați să decidă pentru ei, dar, câtă vreme nu există criterii normative adecvate pentru a-i ajuta să aleagă dintre mai multe opțiuni în competiție, alegerile lor nu pot fi libere în adevăratul sens al cuvântului. În schimb, alegerile lor vor fi arbitrare, bazate pe impulsul momentului, așa cum subliniază Hanan Alexander. Când toate alternativele sexuale sunt prezentate ca egale, tinerii vor avea dificultăți în a percepe implicațiile morale și consecințele sociale diferite.

Experimentarea sexuală slăbește sensibilitatea necesară pentru a percepe adevărata natură a iubirii și valoarea inerentă acesteia.

Educația sexuală lipsită de norme morale slăbește sensibilitatea morală

Problema nu este doar natura reducționistă și neutralizatoare a educației sexuale amorale, ci distorsionarea naturii personale, individuale și intime a sexualității. Această educație ocultează faptul că sexualitatea primește semnificație autentică doar prin relația de dragoste unică, pe viață, între soți, bazată pe dăruirea personală totală.

Din cauza abordării „obiective” și reducționiste biologic, educația sexuală tinde să folosească material sexual explicit, care violează sensibilitatea morală a tinerilor și sfiiciunea lor naturală și așadar subminează capacitatea lor de a-și forma o instanță morală; privează copiii de inocență, care include libertatea față de gânduri de natură sexuală, de imagini, dorințe și comportamente; le subminează capacitatea pentru ceea ce von Hildebrand denumește „rușine nobilă” sau pudoare, „care ascunde ceea ce este în mod particular intim”. Cea din urmă este ancorată în intimitatea actului sexual și în „uimirea intrinsecă pe care o inspiră, uimire față de extraordinarele și misterioasele sale calități” ca și „în dezaprobarea instinctivă a impudicului, a ireverențiosului, a coruptului și a sinistrului”.

Subminarea conștiinței naturale a tinerilor cu privire la natura personală și individuală a sexualității poate avea efecte negative. Poate încuraja o viață de promiscuitate, poate face mai dificilă rezistența la abuz sexual și poate, în general, slăbi abilitatea de a rezista impulsurilor. Despărțită de iubire, scrie von Hildebrand, sexualitatea devine „un șarm intoxicant care trage omul în jos spre nivelul animal, o pângărire a unui mare dar.” „Reprezentarea obiectivă” a sexualității, golită de valori morale, „ofensează simțul pudorii pentru că ignoră sfiiciunea.”

Protejarea inocenței naturale a copiilor este justificată de considerații pedagogice. Copilul sexualizat eludează de sub tutela parentală, ceea ce amenință buna relație părinte-copil. Până și Sigmund Freud a admis că sexualizarea copiilor sabotează educarea lor.

Educația sexuală amorală subminează instanța morală

Fără un cadru moral, tinerii nu pot dobândi criterii adecvate pentru a alege între diferite stiluri de viață, ceea ce înseamnă că nu pot alege altfel decât arbitrar. Amoralitatea distorsionează natura sexualității umane încă și mai radical decât imoralitatea. Abordarea amorală neglijează înseși categoriile de bine și rău și ca atare nu poate încuraja precondițiile esențiale pentru formarea instanței umane.

Aceasta nu este doar o problemă intelectuală, este o problemă existențială.

Educația sexuală „neutralizatoare” primită în școli subminează abilitatea tinerilor de a înțelege implicațiile morale profunde ale comportamentului sexual; îi face insensibili la distincțiile morale prin inducerea impresiei că nu există norme sexuale absolute: toate formele de comportament sexual bazate pe consimțământ reciproc sunt privite ca normale și acceptabile. În acest fel, educația sexuală privează tinerii de capacitatea de a distinge dragostea autentică de sexualitatea exploatatoare.

Prin reducerea sexualității la un instinct biologic, educația sexuală amorală dă naștere unor persoane conduse de ceea ce este, în mod subiectiv, satisfăcător, și controlate de pasiuni, apetite și dorințe mai degrabă decât de ceea ce este intrinsec valoros. Eșuează în a ajuta tinerii să atingă o transcendență morală și să se dezvolte ca persoane ghidate de răspunsuri valorice. O educație sexuală reducționistă nu doar că nu dezvoltă capacitatea personală pentru transcendență – implicită într-o atitudine bazată pe răspuns-valori – dar nici nu poate furniza precondițiile pentru dezvoltarea subiectivității lor autentice. În loc să devină mai „vii”, se alienează de propriul eu.

Cu toate că practicienii săi pot fi bine intenționați, educația sexuală explicită nu oferă o soluție exploatării sexuale. Dimpotrivă, este parte a problemei, din moment ce nu dezvoltă capacitatea elevilor de a diferenția între dragostea autentică și exploatarea sexuală. Ceea ce avem nevoie este o formă de educație sexuală orientată spre dragostea maritală și virtuțile cerute de o familie nucleară stabilă.

__