Survolând internet-ul am descoperit între ştirile CBS o relatare intitulată: „În ce tip de societate ai vrea tu să trăieşti?” Povestea a atras atenţia în ultimele zile, iar unul din motivele pentru care a acumulat atât de multe click-uri şi share-uri este convingătoarea imagine „featured”– acea imagine care este afișată atunci când hiper-linkul este share-uit pe reţelele sociale.
Imaginea reprezintă o fetiţă de 7 ani, Augusta, îmbrăcată într-o haină de iarnă, dându-se pe tobogan lângă cascadele Islandei înghețate. Aruncând o singură privire asupra fotografiei realizezi două lucruri importante: Augusta este o fetiţă mică şi preţioasă care are sindromul Down. În mod surprinzător, Augusta este unul dintre puţinii copii din Islanda care suferă de această tulburare genetică. În conformitate cu subtitlul articolului, în Islanda „Sindromul Down este pe cale de dispariție”.
Eradicarea naşterilor cu sindromul Down
Când citești pentru prima dată articolul totul pare o cucerire demnă de a fi celebrată. Fără nici o îndoială, copiii cu sindromul Down se confruntă cu provocări şi limitări care le afectează viaţa într-un mod negativ. După cum raportează textul „copiii născuţi cu această tulburare genetică au probleme faciale distinctive şi anumite probleme în dezvoltare”. Dacă ar fi fost vorba despre o inovație medicală, am fi putut considera acest lucru ceva de-a dreptul miraculos.
Însă, după cum zice articolul în cauză, declinul abrupt al naşterilor copiilor cu sindromul Down nu doar în Islanda, ci și în alte naţiuni de-a lungul Europei precum și în America de Nord, nu poate fi atribuit unei asemenea inovaţii. De fapt, este rezultatul barbarismului.
O dată cu apariţia screening-ului prenatal, o mamă poate decide ca pruncul ei să fie testat în ceea ce privește posibilele defecte genetice în timp ce încă este în uter. Drept urmare a acestei metode, un rezultat pozitiv ce indică prezenţa unui asemenea defect se încheie, de obicei, prin avort: 67% în Statele Unite, deși acest procent păleşte în comparaţie cu Islanda unde rata de (ex)„terminare”este de 100%. Și totuși o asemenea practică este apărată, pe temeiuri umanitare, drept un act de compasiune. În asemenea cazuri, faptul de a avorta un copil cu sindromul Down este cel mai adesea expediat ca nefiind nimic mai mult decât o terminare a unei „posibile vieţi” spre a preveni „suferinţele copilului şi ale familiei sale”.
Însă, contrar față de ceea ce articolul pretinde, aceasta nu reprezintă „dispariţia” sindromului Down. Nu, această încercare de a eradica naşterile copiilor cu sindromului Down nu este, nici mai mult nici mai puţin, decât exterminarea sistematică a unui întreg grup de oameni. Este un genocid silenţios.
În spatele acestei practici se ascunde un adevăr monstruos: toate acestea nu sunt nici despre compasiune, nici despre milă. A avea sindromul Down nu face o persoană mai puțin umană.
Haideți să recunoaștem onest. Societatea Occidentală a stabilit condamnarea la moarte a unor persoane inocente deoarece noi nu credem că ei merită să trăiască, în ciuda faptului că nu este defel neobișnuit ca cei născuți cu sindromul Down să „trăiască vieți depline, sănătoase, cu o medie de vârstă ce atinge 60 de ani”. Adevărul este că practicile curente nu se referă la alinarea suferințelor lor, ci la idolatria noastră și la propriile noastre interese. În loc să le recunoaștem demnitatea și valoarea, noi îi condamnăm la moarte în masă scontând obținerea unei „lumi mai bune”.
O persoană care are sindromul Down nu este mai puțin umană.
Într-adevăr, ce lume
Oamenii cu sindromul Down sunt oameni. Un defect cromozomial nu poate fi motivul pentru care este negată umanitatea unei persoane – oricare ar fi efectele sale. Doar acest lucru, și numai el, ar trebui să fie îndeajuns pentru ca societatea noastră să încheie prompt această practică oribilă. Într-o cultură obsedată de judecată ar trebui să ne întrebăm: cum de putem să condamnăm aceste victime inocente? Cine ştie ce bucuri ar putea aduce viaţa lor? Cine ar putea să vorbească despre inestimabila valoare a potenţialului lor?
Într-adevăr, ce fel de lume poate fi obținută prin eliminarea celor vulnerabili? De fapt noi știm ce fel de lume. Este acel tip de lume scontată în viziunea sa eugenică de Margaret Sanger.
Creştinii recunosc că fiecare persoană – nu contează cât de sănătoasă sau cât de normală este – poartă în sufletul chipul lui Dumnezeu. De asemenea, noi înţelegem faptul că promisiunea unei lumi noi vine doar prin lucrarea Mântuitorului Christos. Trebuie să luăm atitudine şi să susținem un mesaj care este simplu şi clar: acesta nu este tratament medical ci exterminare. Acele persoane contează şi, curmându-le viețile, nu vom produce o lume mai bună.
Înfruntând realitatea unui genocid sistematic
Nu există nici un mod delicat de a spune asta: avortul este un act de violenţă împotriva celor inocenţi. Dacă cultura noastră dorește să supună persoanele cu sindromul Down sau cu alte defecte generice unor asemenea cruzimi justificându-le în numele compasiunii, creştinii trebuie să aibă curajul de a vorbi pentru cei care nu au glas. Dincolo de acest lucru, trebuie să ţinem oglinda îndreptată înspre lume astfel încât să se poată vedea ea însăși.
A căuta exterminarea celor cu sindromul Down – prin avortarea copiilor inocenţi – este un act care în el însuși reprezintă trădarea umanităţii noastre. Căci vorbim aici despre uciderea unor oameni deoarece prezintă dizabilităţi. Aceasta nu este o problemă care se referă la ce ar putea urma. Nu trebuie să ne întrebăm unde vom trage linia. Ci ar trebui să ne întrebăm cum de am reuşit să stabilim noi înșine faptul că unii oameni nu merită să trăiască. Aceasta este o barbarie şi ar trebui să fim indignați.
Putem viețui într-o lume unde cei din afara bisericii vorbesc despre avort ca despre întreruperea unei sarcini. Putem trăi într-o lume unde exterminarea sistematică a persoanelor cu handicap este prezentată pervertit în numele progresului. Însă ca ucenici ai lui Mântuitorului Christos nu vom accepta niciodată așa ceva. Noi vom fi aceia care vor lua apărarea celor vulnerabili, noi vom fi aceia care-i vom adăposti pe cei nedoriţi și care vom purta de grijă chiar și celui mai neînsemnat dintre ei.
În numele lui Christos, noi vom lupta împotriva acestui rău deoarece suntem purtătorii unui alt mesaj. Domnul Iisus iubeşte copilașii, inclusiv pe cei ca Agusta. În ochii Săi ei sunt preţioşi. Căci El iubește copiii, pe toți laolaltă și pe fiecare în parte.
