back to top

De știut despre Sindromul Down

Să ne îmbunătățim cunoștințele despre Sindromul Down cu aceste informații succinte.

1. Sindromul Down este o stare genetică în care o persoană se naște cu o copie suplimentară a cromozomului 21. Acest material genetic adițional schimbă cursul dezvoltării persoanei respective și duce la apariția caracteristicilor asociate Sindromului Down.

2. Sindromul Down apare înainte de concepție, atunci când spermatozoidul sau ovulul este produs cu o copie suplimentară a cromozomului 21.

3. Cauza exactă a cromozomului adițional care declanșează Sindromul Down este necunoscută.

4. Există 3 tipuri diferite de Sindrom Down, trisomie 21 (95% din cazuri), translocație (1%) și mozaic (4%).

5. Trăsăturile fizice comune ale Sindromului Down sunt profil facial larg și plat, rădăcina nasului turtită și ochi oblici.

6. Incidența Sindromului Down în Noua Zeelandă este estimată la 1 la 1000 de nașteri vii.

7. Probabilitatea de a naște un copil cu Sindrom Down crește odată cu vârsta mamei; totuși, 80% dintre copiii cu Sindrom Down au mame cu vârste sub 35 ani, deoarece această categorie de vârstă are mai multe nașteri la activ.

8. Sindromul Down nu „ține cont” de rasă, naționalitate, religie sau statut socio-economic.

9. Sindromul Down poartă numele unui doctor care a descris pentru prima dată această condiție genetică. Numele lui este doctor John Langdon Down.

10. 30-50% dintre persoanele cu Sindrom Down au malformații cardiace și 8-12% au probleme ale tractului gastro-intestinal prezente la naștere. Majoritatea acestor defecte sunt acum corijabile chirurgical.

11. Persoanele cu Sindrom Down au parte de un cămin iubitor, intervenție timpurie, educație incluzivă, asistență medicală adecvată și o atitudine publică pozitivă (n.n. – probabil în Noua Zeelandă, iată și un contraexemplu din România aici).

12. În 1983, speranța medie de viață a unei persoane cu Sindrom Down era numai 25 ani. Astăzi este 60 ani.

13. Încă din anii 1970, școlile publice sunt obligate prin lege să furnizeze în regim gratuit o educație adecvată copiilor cu Sindrom Down.

14. Există o mare varietate în ceea ce privește abilitățile mentale, dezvoltarea fizică și comportamentală a indivizilor cu Sindrom Down. Fiecare persoană are propria personalitate unică, precum și talente și capacități singulare. Cu alte cuvinte, aceștia nu sunt toți la fel, așa cum nici persoanele tipice nu sunt toate la fel.

15. În timp ce dezvoltarea comportamentală, fizică și a abilităților mentale diferă de la o persoană la alta, mulți indivizi cu Sindrom Down ajung să lucreze, să trăiască independent și să se bucure de activități recreaționale normale.

(Traducere din limba engleză după originalul de aici)

Asociația Down Art Therapy
Asociația Down Art Therapyhttp://www.asociatiaDART.info
Asociaţie fondată de părinți ai unor copii cu Sindrom Down, pentru sprijinirea dezvoltării fizice, psihice și morale a acestora prin folosirea cu preponderență a terapiei prin artă.

Cele mai citite postări