Cultul Covidian (de C J Hopkins) – partea a III-a

În Cultul Covidian – Partea I și Partea a II-a, am caracterizat așa-numita „Nouă normalitate” ca pe o „mișcare ideologică totalitară globală”. De când am publicat acele eseuri, tot mai mulți oameni au ajuns să o vadă așa cum este, nu ca pe „o reacție excesivă”, ci, de fapt, ca pe o nouă formă de totalitarism, o formă globalizată, patologizată, depolitizată, implementată sistematic sub pretextul „protejării sănătății publice”.

Pentru a ne opune acestei noi forme de totalitarism trebuie să înțelegem cum seamănă și cum diferă ea de sistemele totalitare anterioare. Asemănările sunt destul de evidente – suspendarea drepturilor constituționale, guvernele care conduc prin decret, propagandă oficială, ritualuri de loialitate publică, scoaterea în afara legii a opoziției politice, cenzura, segregarea socială, bandele de adepți fanatizați care terorizează publicul – și așa mai departe.

Însă diferențele nu sunt la fel de evidente.

În timp ce totalitarismul secolului XX (adică forma cu care majoritatea oamenilor sunt familiarizați în general) era mai mult sau mai puțin național și politic, totalitarismul Noii normalități este unul supranațional, iar ideologia sa este mult mai subtilă. Noua Normalitate nu este nazism sau stalinism. Este un totalitarism global-capitalist, iar capitalismul global nu are ideologie, din punct de vedere tehnic; sau, mai degrabă, ideologia sa este „realitatea”. Când ești un hegemon fără rivali, așa cum a fost capitalismul global în ultimii 30 de ani și ceva, ideologia ta devine automat „realitate”, pentru că nu există ideologii concurente. De fapt, nu există deloc ideologie; există doar „realitate” și „i-realitate”, „normalitate” și „abateri de la normă”.

Există așadar realitatea și apoi „realitatea”, care dictează modul în care funcționează societățile noastre. „Realitatea” este construită (simulată) colectiv, conform ideologiei sistemului care controlează societatea. În trecut, „realitatea” era în mod deschis una ideologică, pentru că existau și alte „realități” concurente. Azi, nu mai sunt: este doar o singură „realitate”, pentru că întreaga planetă – inclusiv China, Rusia, Coreea de Nord și oricare altă țară – este controlată de un singur sistem hegemonic global.

Această „realitate” global-capitalistă, fabricată, este una de-politizată, an-istorică, una care trasează o graniță ideologică invizibilă pentru a stabili limitele a ceea ce este „real”. În acest fel, capitalismul global (a) își ascunde natura ideologică și (b) face ca orice opoziție ideologică să fie automat nelegitimă sau, mai exact, inexistentă. Ideologia așa cum o știam noi dispare. Argumentele politice, etice și morale sunt reduse la ceea ce este „real” sau „factual”, așa după cum dictează „experții” și „fact checker”-ii.

De asemenea, pentru că această „realitate” nu este un sistem ideologic coeziv, cu valori fundamentale, principii de bază și așa mai departe, ea poate fi revizuită drastic sau chiar schimbată complet la un moment dat. Capitalismul global nu are valori fundamentale – altele decât valoarea financiară, desigur – și, prin urmare, este liber să fabrice orice fel de „realitate” precum și să o înlocuiască printr-o nouă „realitate” oricând, după cum îi sunt servite scopurile – ca niște recuziteri schimbând un decor de teatru.

De exemplu, „Războiul global împotriva terorii” a fost „realitatea” oficială din 2001 până când a fost anulat, în vara anului 2016, pentru a face loc „Războiului împotriva populismului”, iar mai târziu, „Noii normalități” începând cu primăvara lui 2020. Fiecare dintre aceste noi „realități” simulate a fost lansată brusc, chiar stângaci, ca în scena din 1984 în care Partidul schimbă, peste noapte, dușmanul oficial.

Serios, gândiți-vă unde ne aflăm în prezent, la 18 luni de nouă „realitate”, apoi examinați modul în care Globo-Capitalismul a lansat Noua Normalitate în primăvara lui 2020… iar majoritatea nici măcar nu au clipit. Oamenii au acceptat fără probleme noua „realitate” în care un virus devenise noul inamic oficial. Ei au lăsat deoparte scenariile din care recitaseră în ultimii patru ani, despre terorism islamic, suprematismul alb și amenințarea Rusiei și au început să vorbească frenetic în jargonul cultului Covidian, de parcă ar fi mers la audiții pentru parodia vreunei scrieri orwelliene.

* * *

Ceea ce ne readuce la problema cultului Covidian: cum să ajungem la adepții săi, să comunicăm cu ei – ceea ce negreșit trebuie să facem, într-un fel sau altul, altfel „Noua normalitate” va deveni realitatea noastră permanentă.

Am asemuit Noua normalitate cu un cult pentru că exact asta este, un cult la scară societală. Oricine a încercat să „pătrundă” în acest cult poate confirma acuratețea analogiei. Le poți da cu adevărul în moalele capului – nu va fi nici cea mai mică diferență. Crezi că dezbați faptele cu ei, dar e doar o iluzie de dezbatere. Crezi că din strădaniile tale vor deveni mai raționali. Nici vorbă. De fapt tu ești un eretic, un agent al forțelor demonice, un dușman al tot ceea ce este „real” și „adevărat”. Le ameninți noua „realitate”.

Scientologii te-ar eticheta drept „persoană supresivă”. Noii normali te numesc „teoretician al conspirației”, „anti-vaxxer” sau „negaționist al virusului”. Epitetele specifice nu contează cu adevărat; ele sunt doar etichete pe care membrii sectei și totalitariștii le folosesc pentru a-i demoniza pe cei pe care îi percep drept „dușmani”… oricine contestă „realitatea” cultului sau „realitatea” sistemului.

Adevărul este că nu poți convinge oamenii să renunțe la o sectă sau la o formă de totalitarism. De obicei, ceea ce este de făcut, în cazul unui cult, este să scoți pur și simplu persoana din acel mediu. O răpești, o duci într-un loc sigur, unde sunt oameni care nu fac parte din cult și astfel o deprogramezi, treptat. Și asta pentru că, atâta timp cât se află încă în cult, nu poți ajunge la ea, la persoană. Cultul este o „realitate” colectivă, de sine stătătoare; puterea lui decurge din organismul social compus din lideri și din membrii cultului. Nu poți „discuta” cu această putere. Trebuie, așadar, să îndepărtezi fizic persoana din acel mediu, înainte de orice altceva.

Din păcate, nu avem această opțiune. Noua normalitate este un sistem totalitar global. Nu există un „în afara sistemului” unde să te retragi. Nu-i putem răpi pe toți ca să-i ducem în Suedia. După cum am scris în partea I a acestui eseu, paradigma cult/societate a fost inversată. Cultul a devenit dominant, iar aceia dintre noi care nu am fost convertiți am devenit un arhipelag de insulițe izolate nu în afara, ci în oceanul cultic.

Deci trebuie să adoptăm o strategie diferită. Trebuie să facem monstrul să se dezvăluie, nu acelor care îl pot vedea deja, ci maselor de cultişti covidieni. Trebuie să-l facem pe Jim Jones să renunțe la prostiile cu „pacea” și „dragostea”, să se mute în junglă și să desfacă sticlele de Kool-Aid. Trebuie să-l facem pe Charles Manson să pună jos chitara, să lase orgiile și să devină un hippie criminal. Așa dobori un cult din interior: nu încerci să-i împiedici progresul, ci îl împingi spre finalul său logic; îl determini să-și manifeste plenitudinea, pentru că acela e momentul când face implozie și moare. Și n-o poți face politicos, conciliant sau evitând conflictul, ci generând cât mai multe conflicte interne, în interiorul cultului.

Cu alte cuvinte, trebuie să facem capitalismul globalist (și pe slujitorii săi) să se arate în mod deschis totalitar, tocmai pentru că el nu poate funcționa astfel. Dacă ar fi putut, ar fi făcut-o deja. A-l forța să devină totalitarist în mod deschis îl va face să explodeze, ceea ce deja începe să se întâmple. El are nevoie de simularea „realității”, „democrației” și „normalității” pentru a menține docilitatea maselor. Deci, ceea ce trebuie să atacăm este tocmai această simulare; trebuie să o lovim până când crapă și lasă să iasă monstrul care se ascunde în adâncuri.

Iată slăbiciunea sistemului: totalitarismul Noii normalități nu va mai funcționa dacă masele îl percep ca atare, ca pe un program politic/ideologic, mai degrabă decât ca pe „un răspuns la o pandemie mortală”. Deci, să facem totalitarismul vizibil și să-i forțăm pe noii normali să-l vadă așa cum este.

Nu, nu să le explicăm, pentru că lucrurile sunt dincolo de explicații. Ci să-i facem să vadă, să simtă și apoi, inevitabil, vor recunoaște la ce au fost complici.

Nu mai acceptați dispute cu ei în condițiile lor; în schimb, atacați-le direct „realitatea”. Când încep să vorbească despre virus, variante, „vaccinuri” și toate celelalte, nu vă lăsați absorbiți în narațiunea lor. Nu răspundeți ca și cum ați discuta cu oameni raționali, ci de parcă ar vorbi despre „Xenu”, „Helter Skelter” sau orice altă prostie cult-oidă – pentru că exact asta și este. E valabil și pentru regulile și restricțiile lor: „acoperirea feței”, „distanțarea socială” și așa mai departe. Nu mai argumentați că nu funcționează. Bineînțeles că nu funcționează, dar nu asta e ideea, iar explicațiile vă vor trage în „realitatea” lor. Opuneți-le rezistență pentru ceea ce sunt: o colecție de bizare ritualuri de conformitate, care se cer îndeplinite pentru a consolida loialitatea enoriașilor față de cultul lor și pentru a întreține atmosfera generală de „pandemie cu virus mortal”.

Există multe modalități de a genera în acești „enoriași” un conflict intern. Eu am făcut-o în felul meu, alții o fac în felul lor. Dacă ai făcut-o până acum, îți mulțumesc. Dacă nu, poți începe. Oricum și oriunde poți, fă-i pe „noii normali” să se confrunte cu monstrul pe care îl hrănesc – cu monstrul care ei înșiși au devenit.