Comunicat de presă
Salutăm declarația Comitetului O.N.U. pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: legile care permit avortul pe criteriu de handicap încalcă dreptul internațional
Comitetul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (Comitetul) a emis un punct de vedere oficial [1] în care precizează că „Legislația care permite explicit avortul pe criteriu de dizabilitate violează Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități”, mai precis art. 4, 5 și 8 ale acesteia [2].
Comitetul consideră că acest tip de avort este adesea motivat de diagnostice inexacte și că, „chiar și atunci când diagnosticul nu este eronat, evaluarea perpetuează stereotipul conform căruia dizabilitatea este incompatibilă cu o viață de calitate.”
Prin această declarație, Comitetul opune în mod direct viziunea sa unui alt organism O.N.U., Comitetul pentru Drepturile Omului (C.D.O.), cu puțin înainte ca acesta din urmă să aprecieze asupra existenței unui drept la avort „în special… când fătul suferă de o dizabilitate fatală”. Comitetul solicită eliminarea acestei formulări din proiectul Comentariului General nr. 36 [3] referitor la interpretarea articolului 6, despre dreptul la viață, al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice [4]. Comentariul urmează a fi adoptat de către C.D.O. în cea de a 121-a sesiune plenară [5].
Apreciem Declarația Comitetului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități ca importantă. Ea reamintește, odată în plus, necesitatea opoziției ferme la tentația eugenică. Încă din 1947, ca urmare a ororilor Războiului, denunțate de Tribunalele internaționale pentru crime de război de la Nurnberg și Tokyo, autorii Declarației Universale a Drepturilor Omului s-au opus încercărilor de a legitima „prevenirea nașterii copiilor cu handicap mintal” sau „a celor născuți din părinți cu handicap mintal”. Astfel, autorii Declarației au pus în mod clar în opoziție drepturile omului și practicile eugenice, văzând în acestea din urmă o formă de „rasism științific” al cărui scopuri real era exterminarea unor categorii sociale.
În aceeași logică, membrii Comitetului au luat atitudine și împotriva unui presupus „drept la eutanasie”, pe care de asemenea C.D.O. intenționează să îl afirme, deși el nu este precizat în nici un tratat. Acesta „perpetuează stereotipuri despre persoanele sever dizabile care, din cauza suferinței, ar fi mai bine să moară”.
Nu întâmplător atât avortul, cât și eutanasia au devenit legale și chiar politici de stat, pentru prima dată în istorie, în timpul regimurilor totalitare ale secolului XX, comunismul și nazismul.
Reamintim că, din păcate, în România este permis avortul pe motive „medicale” precum malformația sau boala fătului, în condițiile unei legislații extrem de neclare și a lipsei unei practici medicale unitare. Depistarea afecțiunilor genetice se practică în mod constant în scopul încurajării avortului eugenic sau „terapeutic”, un oximoron destinat să elimine culpa morală a actului. În mod evident, avortul nu poate fi o terapie, acestuia lipsindu-i prin însuși caracterul său orice valență vindecătoare. Dar, dacă avortul în sine este un act care încalcă dreptul uman cel mai elementar – dreptul la viață – avortul eugenic presupune, încă și mai mult, utilizarea nedreaptă și neprovocată a forței letale contra unor ființe umane lipsite atât de vină, cât și de posibilitatea de a se apăra contra agresiunii.
Această legislație permisivă și complice se reflectă, la nivelul atitudinii opiniei publice, în condiția net inferioară pe care persoana cu handicap o are în România. Atitudinea exterminaționistă, încurajată de lege, față de copilul diagnosticat in utero cu dizabilități, nu se poate metamorfoza după naștere într-o atitudine de respect pentru demnitatea umană a persoanei dizabile. Cel care a fost văzut înainte de naștere ca un „deșeu” al societății, va purta această stigmă pentru tot restul vieții.
Notăm și că avortul selectiv pe criteriu de dizabilitate sau de sex, căruia îi cad victimă în special fetele nenăscute, sunt susținute, din păcate, de organizații și grupuri, inclusiv din România, care pretind că luptă tocmai contra discriminării pe criterii de sex sau dizabilitate. Inexplicabil, egalitatea în drepturi se oprește, pentru acestea, la un prag arbitrar, cel al nașterii, care nu aduce nicio transformare biologică de natură să justifice asemenea diferență de tratament față de ființa umană [6].
Jerome Lejeune, savantul francez care a descoperit trisomia 21, anomalia genetică ce produce Sindromul Down, afirma că dacă doar 10% din sumele consumate la nivel mondial pentru diagnosticarea intrauterină și avortarea acestor copii ar fi investite în cercetare, viața oamenilor cu Sindrom Down ar fi cu mult mai bună. Din păcate cuvintele sale exprimă, în condițiile actuale, un deziderat greu de atins.
Ne alăturăm și pe această cale vocilor din societatea civilă și din comunitatea științifică internațională care solicită respectarea principiilor dreptului internațional, conform căruia „dreptul la viață este inerent tuturor ființelor umane, iar acesta trebuie protejat prin lege” [7]. Fără excepții.
În zilele următoare, PRO VITA București va face public Memoriul remis Comitetului pentru Drepturile Omului al O.N.U. pe marginea proiectului de Comentariu General nr. 36 la articolul 6 al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
–
SEMNATARI
Asociația PRO VITA București (www.asociatiaprovita.ro , contact@asociatiaprovita.ro)
Bogdan Stanciu, Președinte
Asociația pentru Sănătate Mintală a Copilului „Sf. Serafim de Sarov”
Marius-Teodor Zamfir, Președinte
Asociația Down Art Therapy
Radu Bogdan Butu, Președinte
Asociația Down – Centrul Educațional „Raluca”
Nela Adriana Avram, Președinte
Asociația Persoanelor cu Deficiențe de Auz „Darul Sunetului”
Bogdan Stanciu, Președinte
__
[1] www.ohchr.org/ [2] Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități face parte din dreptul internațional și a fost ratificată de România prin Legea nr. 221/2010. [3] General Comment No. 36 to article 6 of the International Covenant on Civil and Political Rights adopted during the first reading at the 120th session of the UN Human Rights Committee [4] Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice a fost adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 și ratificat de România prin Decretul-lege nr. 212/1974. [5] Geneva, 16.10-02.11.2017 [6] „Suntem astăzi martorii unei degenerări accelerate a respectului pentru conceptul de demnitate egală şi, în consecinţă, pentru demnitate în sine. Căci, dacă această demnitate fundamentală nu aparţine fiecăruia în mod egal, atunci unii sunt mai puţin umani şi, prin urmare, au un drept mai redus la viaţă. Realitatea faptului că demnitatea e imanent egală în noi toţi este marginalizată în favoarea altor argumente. Astfel, de exemplu, unii ar putea spune că un copil aflat în primele stadii de dezvoltare în pântecele mamei sale are o mai mică demnitate (valoare) decât un copil deja născut şi cu mai mult mai puţină decât mama care îl poartă. Pentru acest motiv există din ce în ce mai puţin respect pentru a proteja, din punct de vedere legal, viața copilului. Bineînţeles, acest argument desconsideră nu doar logica, ci şi adevărul ştiinţific al vieţii copilului în uter.” PRO VITA București, Comentarii asupra articolului 6, „Dreptul la viaţă”, al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice [7] „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.” (Art. 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948). „Dreptul la viaţă este inerent ființei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu va fi privat de viaţa sa în mod arbitrar.” (Articolul 6.1 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966)