Introducere
Clonarea umană reprezintă obținerea a una sau mai multe ființe umane care sunt identice genetic la nivel de material ereditar nuclear cu o alta. Dezbaterea curentă se referă la două tipuri de clonare: clonarea reproductivă și clonarea terapeutică.
Clonarea reproductivă înseamnă obţinerea unei noi persoane cu același material genetic ca și al uneia vii sau care a trăit. Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare pentru inițierea creșterii embrionilor, în scopul extragerii celulelor stem pentru obţinerea de organe, celule și țesuturi din rațiuni medicale sau de cercetare. Acest material va acoperi în primul rând problemele privind clonarea terapeutică și doar pe scurt clonarea reproductivă.
Clonarea are loc prin una din următoarele 2 tehnici:
- Scindarea embrionului este similară procesului natural care generează gemenii identici – celulele embrionare sunt separate într-un stadiu foarte timpuriu de dezvoltare, pentru a obţine una sau mai multe clone.
- Înlocuirea nucleară are loc prin extragerea nucleului unei celule (partea care conține cromozomii, adică suportul informației genetice – a nu se confunda suportul cu informaţia, este ca şi cum ai spune că o hârtie este totuna cu informaţia scrisă pe ea) de la o persoană și punerea lui într-un ovocit, al cărui nucleu a fost înlăturat, în prealabil. Pseudo-zigotul este apoi stimulat să se dividă, astfel începând creșterea unui embrion.
Tehnologia înlocuirii nucleare poate fi folosită pentru obţinerea unei clone de la o persoană de orice vârstă (embrion, fetus sau adult) și există posibilitatea obţinerii mai multor clone decât prin scindarea embrionului. Acesta este procesul care a fost folosit pentru a o obţine pe oaia Dolly.
Ideea clonării terapeutice în scopul extragerii celulelor stem și dezvoltării țesuturilor pentru transplanturi este extrem de controversată și de puțin înțeleasă și este lăsată spre explicare și justificare oamenilor de știință și politicienilor.
Din nefericire, în jurul clonării terapeutice s-a țesut o adevărată „legendă” și mulți pacienți, ca de exemplu cei care suferă de Parkinson, au fost convinși să creadă că ar putea beneficia de tratamentele bazate pe celulele embrionare stem. Nu este deloc sigur că dezvoltarea tehnicilor de cercetare pe celule stem embrionare folosind tehnica înlocuirii nucleare (clonării) va aduce beneficii medicale vreodată; în tot cazul, după rezultatele de până acum, este practic imposibil ca acest lucru să se întâmple înainte de mulți ani de dezvoltare și cercetare fundamentală, dacă se va întâmpla, vreodată.
1. Preocupări etice și sociale privind clonarea terapeutică umană
1.1. Faptul că un program de cercetare aduce beneficii nu înseamnă că îl și justifică. Scopul nu scuză mijloacele. În acest caz, permiterea dezvoltării embrionilor umani clonali și a tehnicilor de clonare, chiar și pentru un scop „bun” înseamnă acceptarea clonării umane, chiar dacă „doar” a embrionilor umani.
1.2. Preocuparea se leagă de faptul că aceasta netezește calea pentru cei care doresc clonarea reproductivă. În acest moment, este aproape universală condamnarea celor care pretind a obţine, sau a celor care încearcă să obţină, oameni clonați. Cu toate acestea, permițând dezvoltarea și perfecționarea tehnicilor de clonare, se va ajunge la perfecționarea și acceptarea clonării umane. Dacă aplicarea tehnicilor de clonare terapeutică ar deveni o posibilitate reală, opinia publică este posibil să fie „îmblânzită” și clonarea umană va avea șanse mai mari de a fi permisă, în special în țările cu control și reglementări mai slabe asupra tratamentelor și cercetării infertilității.
1.3. Acestea toate cresc preocuparea față de evaluarea eficacității, valorii și necesității acestui tip de cercetare. Odată începută, chiar dacă au fost identificate surse alternative de celule stem, dovedite ca fiind chiar mult mai folositoare decât embrionii[1], se va încheia oare această cercetare pe embrioni clonali? Cum ar putea fi revizuite și aplicate aceste măsuri restrictive? Cine va decide? Pe ce baze etice? Cum ar putea fi prevenit abuzul/folosirea greșită la nivel internațional? Mai este nevoie doar de un progres minor pentru atingerea tuturor condițiilor necesare pentru realizarea clonării reproductive, chiar dacă aceasta nu a fost niciodată intenția cercetării originale.
1.4. Folosirea embrionilor pentru cercetare a condus mereu la preocupări privind experimentele ilicite la care se poate ajunge. În final este posibil ca, odată ce tehnicile de clonare se vor perfecționa, să existe persoane sau organizații care să ignore controalele internaționale și care să recurgă la clonarea umană reproductivă. Singura modalitate sigură de a preveni acest lucru este oprirea clonării embrionilor umani.
1.5. Unii ar putea să nu fie de acord cu oferirea unui statut și unei protecții legale embrionului uman. Dar indiferent că primește sau nu drepturi înainte de naștere, embrionul ar trebui tratat, conform legilor civile și codurilor medicale și științifice, cu respect chiar și în țările cele mai liberale. Încercările de legiferare la nivel european arată faptul că multe alte țări susțin aceeași protecție, în scopul prevenirii cercetării abuzive asupra embrionilor umani. Credem că este o responsabilitate morală să nu facem rău acestei vieți umane și să o protejăm[2].
1.6. Folosirea embrionilor umani în cercetările pentru clonarea terapeutică ridică două probleme etice. În primul rând, ea ar necesita distrugerea unui număr mare de embrioni umani. Chiar dacă unii nu consideră că embrionul are drept la viață până la a 14-a zi după concepție (momentul în care se fixează în mucoasa uterină)[3], obţinerea intenționată de embrioni umani clonali asupra cărora se vor face cercetări și apoi vor fi distruși la 14 zile este ne-etică. Numărul embrionilor umani distruși va crește chiar mai mult, dacă procesul de transfer nuclear va fi introdus pentru obţinerea de embrioni umani, din care apoi vor fi extrase celulele stem.
1.7. În al doilea rând, un embrion va fi intenționat obţinut pentru a deveni sau pentru a produce „piese de schimb”, în loc de scopurile reproductive asociate cu procrearea. Credem că există o diferență morală relevantă între apariţia unui embrion pentru scopul procreării și producerea unui embrion fără acest scop. Cercetarea pe celule stem embrionare duce la tratarea embrionilor ca simple „instrumente” în obținerea de cunoștințe și beneficii pentru alții, fără respectul sau grija cuvenite pentru embrion ca fiinţă omenească în creştere. După cum am spus mai devreme, nu toate metodele de a atinge un scop sunt morale sau justificabile.
1.8. Această preocupare privind folosirea embrionilor ca instrument este motivul pentru care toate țările europene, cu excepția Marii Britanii (la data realizării acestui material), interzic obţinerea embrionilor doar pentru scopuri de cercetare.
1.10. Tehnica transferului nuclear a fost propusă și ca metodă de depășire a bolilor umane mitocondriale. Există însă îngrijorări etice, sociale și de siguranță privind această aplicație. Cu toate că un mic număr de oameni vor avea beneficii, acest proces nu doar că va crea riscuri semnificative pentru vlăstar, dar copilul rezultat va avea 3 părinți genetici (2 mame și un tată). Ba mai mult, aceasta ar fi o formă de inginerie genetică, ce trebuie descurajată. Este inacceptabil din punct de vedere etic să obţii intenționat un copil cu 3 părinți genetici, în special când unul nu va fi niciodată cunoscut și în lumina faptului că nu este pe deplin înțeles ce efecte au genele mitocondriale asupra dezvoltării și identității individului. Nouă ni se pare nerezonabil să dezvoltăm o tehnologie periculoasă și imprevizibilă pentru un număr mic de oameni care își doresc un copil care, genetic, nu le aparține decât parțial.
2. Probleme de siguranță privind clonarea embrionilor umani
2.1. Experții și-au arătat îngrijorarea față de siguranța clonării din celulă adultă. A fost raportat faptul că procedura este asociată cu o rată ridicată de avort spontan și moarte postnatală timpurie. Într-adevăr, oaia Dolly, primul mamifer clonat din celulă adultă, a îmbătrânit și a murit prematur. Nu este clar dacă toate aceste eșecuri se datorează reprogramării nucleare sau chiar procedurii clonării; cu toate acestea, oricare dintre ele au implicații asupra siguranței și eficacității clonării embrionilor umani. Aceste lucruri arată pericolele inerente procesul de clonare și efectele negative pe termen lung pe care le produce clonarea
2.2. Unii cercetători au sperat să folosească tehnicile de transfer nuclear pentru obţinerea de țesuturi umane pentru transplant prin fuziunea celulelor de la oameni cu cele de la vite și apoi prin recoltarea de celule stem de la clonele embrionare rezultate. „Până când o nouă sursă de ovocite umane va fi disponibilă, transferul nuclear se vede obligat să folosească ovocite animale, care sunt mult mai disponibile.” Această utilizare a ovocitelor animale pentru clonarea embrionilor umani este controversată, dar va fi și mai controversată dacă va fi cazul ca o mitocondrie animală să rămână în materialul biologic obţinut pornind de la hibrizii celulari. Acest lucru va da naștere unor probleme semnificative de etică și de siguranță. În ceea ce privește siguranța, experimentele pe șoareci arată că un mediu citoplasmatic alterat a afectat exprimarea genelor acestora și fenotipul adult, incluzând efecte asupra creșterii, abilității de reproducere și, foarte important, asupra vlăstarelor.
2.3. Există, de asemenea, riscuri ca din celulele clonelor să se dezvolte tumori (studiile de pre-implantare a embrionilor produși prin fertilizare in vitro au arătat existența riscului ca diviziunea celulară să se producă incorect).
3. Alternative la cercetarea pe embrioni umani
3.1. O alternativă viabilă la clonarea terapeutică este aceea de folosire a celulelor stem adulte, chiar de la pacienți. Recoltarea și utilizarea acestora nu ridică nici un fel de dileme etice, întrucât acest procedeu nu este distructiv asupra ființei de la care sunt prelevate, spre deosebire de cazul celulelor stem embrionare. Multe organe ale corpului conțin celule stem care se dezvoltă într-o gamă ceva mai restrânsă de tipuri de celule decât celulele stem embrionare. Folosindu-le, se va putea depăși problema respingerii imunitare, dacă se pot folosi chiar celulele persoanei respective. Până recent s-a crezut că astfel de celule stem adulte nu pot fi schimbate în celule specifice altui organ. Cu toate acestea, în ultimii ani un număr mare de cercetări au fost publicate arătând că este incorect și că, de exemplu, celulele stem neurale pot deveni celule sanguine și celule musculare, în timp ce celulele din măduva, sângele, grăsimea etc. adulților au fost transformate în celule nervoase, osoase sau celule musculare cardiace.
3.2. Există posibilități extraordinare în acest domeniu al cercetării pe celule stem adulte. În ultimii ani, folosirea celulelor stem embrionare a fost eclipsată de folosirea mai puțin controversată și mai accesibilă a celulelor stem adulte. Investiția în cercetarea pe celule stem pentru generarea țesuturilor ar trebui direcționată spre folosirea altor surse de material decât embrionii umani, clonali sau nu, fapt care va ridica mai puține controverse legale și etice. Aceasta pare a fi și părerea publicului, în general.
3.3. Chiar dacă celulele stem adulte nu sunt la fel de versatile ca celulele embrionare stem, este nefondat să considerăm clonarea embrionilor umani ca singura soluție realistă posibilă pentru societate. De fapt nici măcar nu știm sigur cât de realiste sunt aplicațiile pentru folosirea ei, nici șansele de succes, nici riscurile pe care le implică. Credem că știința și cercetarea trebuie să fie perfect justificabile și transparente, pentru ca publicul să știe în beneficiul cui și cu ce preț se fac aceste cercetări.
4. Implicațiile etice și sociale ale clonării umane
4.1. Există un acord cvasigeneral asupra faptului că este eronată din punct de vedere etic clonarea umană reproductivă. Totuși, aceasta nu este o convingere universală și de aceea va continua să se manifeste interesul pentru clonarea umană al celor care susțin, de exemplu, libertatea și „dreptul de a alege”, ca metodă de depășire a infertilității, sau alte aplicaţii potenţiale ale clonării. Câteva preocupări sunt prezentate, pe scurt, în această secțiune.
4.2. Toți indivizii au o identitate genetică unică, pe care clonarea reproductivă o compromite. Clonarea umană reproductivă va însemna renunțarea la protecția indispensabilă împotriva predeterminării identității genetice umane de către o terță parte. Unei clone i se va nega dreptul la diversitate genetică, la identitate și individualitate unică, drept pe care îl furnizează doar procrearea naturală.
4.3. Clonarea afectează integritatea familiei. Obţinerea unei fiinţe umane prin reproducere asexuată dintr-o singură celulă (spre deosebire de tehnicile actuale de reproducere asistată) ne-ar permite să „facem” oameni, mai degrabă decât să-i concepem. Ba mai mult, relațiile sociale vor fi grav perturbate. De exemplu, un „fiu” clonal creat de un bărbat ar fi de fapt, genetic, geamănul tatălui său, nu fiul.
4.4. Clonarea umană a adulților oferă, pentru prima dată, perspectiva reproducerii umane asexuate folosind o singură celulă. Aceasta reprezintă o provocare fundamentală la adresa demnității umane.
4.5. Ființele umane nu ar trebui să fie subiectul experimentelor fără cunoștința și permisiunea lor și nici nu ar trebui ca ființele sau caracteristicile lor să fie în mod intenționat selectate și alese în scopul îndeplinirii dorințelor și potrivit voinței altora. Procedând astfel, viața omului ar fi de fapt tratată ca o „marfă” sau ca un „produs”, subminând valoarea intrinsecă și demnitatea fiecărui individ.
4.6. Deși gemenii identici împărtășesc aceleași însușiri genetice, ei nu sunt copii planificate ale părinților lor sau ale altor rude, copii obţinute prin reproducere asexuată. Gemenii identici au aceeași vârstă, în timp ce un copil clonal va fi genetic la fel ca părintele sau altă ființă umană, dar de o vârstă diferită.
5. Comentarii privind legislația
5.1. Actuala lege românească nu permite clonarea reproductivă și nici producerea de embrioni pentru cercetare[4].
5.2. Totuși, este de menționat că România nu interzice explicit cercetarea pe embrion, ceea ce menține controversa etică. De altfel, în România, la ora actulă nu este reglementată în niciun fel reproducerea asistată (fertilizarea in vitro este sursa principală de embrioni pentru cercetare).
5.3. La nivel internațional:
- În Martie 1997, Parlamentul European a votat o rezoluție pentru interzicerea clonării ființelor umane. Cu toate acestea, rezoluția nu are putere legală întrucât această arie este de competența statelor membre.
- În decembrie 1997, UNESCO a publicat Declarația Universală asupra Genomului Uman și Drepturilor Omului. Art. 11 interzice „practicile care sunt contrare demnității umane, ca de exemplu clonarea reproductivă a ființelor umane…”
- La Strasbourg, Consiliul Europei, cu 47 de state membre, a adoptat un protocol interzicând clonarea umană care a fost adăugat în Convenția privind Drepturile Omului și Bio-medicina (Convenția de la Oviedo)[5], semnată în 1998. România a semnat această convenție și protocolul adițional. Aceste sunt un bun început; realist vorbind, însă, chiar și un asemenea tratat internațional nu va putea preveni ignorarea lui de către un om de știință (sau de către o țară), în special deoarece culturile diferite au și sisteme de valori diferite.
6. Alte comentarii
6.1. Ne îngrijorăm pentru folosirea termenului de „clonare terapeutică”, ce nu transmite realitatea avută în vedere de cercetare. Nu toate cercetările sunt „terapeutice” și se pare că publicul nu este conștient că acestea implică folosirea distructivă a multor embrioni umani. Dacă termenul va continua să fie folosit, el trebuie să fie explicat mai clar publicului, ce înseamnă mai exact și ce implică clonarea „terapeutică”.
6.2. Un aspect important este şi scara de finanțare pe care o astfel de activitate – cercetarea care implică tehnici de clonare – este de natură să o atragă. Este un pericol dacă finanțarea publică și privată este canalizată spre acest lucru, deoarece ar putea fi în detrimentul altor nevoi stringente ale cercetării. Reduceri mari ale incidenței unor boli pot fi adesea obținute prin abordarea cauzelor de mediu și sociale, iar acest lucru este preferabil tratamentelor medicale de înaltă tehnologie. Este cert că abordările implicând clonarea vor fi extrem de costisitoare și este important să nu le fie permis să diminueze sau să devieze resursele de la punerea în aplicare a medicinei preventive, sau de la tratamente mai puțin costisitoare.
6.3. Trebuie să existe o dezbatere publică mai largă pe această temă. Această problemă va afecta întreaga populație și este prea importantă pentru a-i fi lăsată unui grup mic de persoane interesate, dintre care unele au interese directe să se angajeze în acest tip de cercetare, cu toate implicațiile ei pe termen lung. Știința trebuie să fie pe deplin responsabilă față de public, dacă este să fie într-adevăr în interesul publicului.
______
NOTE:
[1] Vezi articolul despre celulele stem adulte și celulele iPS http://provitabucuresti.ro/bioetica/celule-stem
[2] Vezi inițiativa cetățenească europeană „Unul dintre noi”, www.oneofus.eu/ro
[3] Pentru explicarea acestei chestiuni, vezi Capitolul I. Când începe viaţa? La fecundaţie sau la implantarea în uter a embrionului? al „Îndrumarului medical-creștin despre viață al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România”, care poate fi descărcat gratuit de la adresa http://provitabucuresti.ro/docs/biblio/Christa.Todea.Gross.Indrumarul.medical.crestin.al.Federatiei.Provita.Ortodoxa.pdf
[4] „Este interzisă orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau moarte, precum şi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare” (art. 63, alin. 2 Cod Civil)
[5] http://provitabucuresti.ro/docs/bioetica/conventia.oviedo.pdf
