Margaret Sanger, a cărei Ligă Americană pentru Contracepție s-a transformat în Planned Parenthood, a fost fondatoarea mișcării în favoarea contracepției. Astăzi e considerată o sfântă liberală, o fondatoare a feminismului modern și una dintre luminile călăuzitoare din panteonul progresist. Gloria Feldt de la Planned Parenthood declară că este „de partea lui Margaret Sanger”, conducând „o organizație care duce mai departe moștenirea lui Sanger”. Primul președinte de culoare al organizației Planned Parenthood, Faye Wattleton – căreia revista Ms. i-a acordat titlul de „Femeia Anului” în 1989 – a declarat că era „mândră” să poată „călca pe urmele lui Margaret Sanger” [41].
Organizația Planned Parenthood acordă în fiecare an premii Maggie tuturor persoanelor sau organizațiilor care promovează cauza lui Sanger. Laureații compun un adevărat Who’s Who de simboluri liberale, de la romancierul John Irving la producătorii de la NBC ai serialului West Wing (Viața la Casa Albă). Ceea ce admiratorii liberali ai lui Sanger sunt gata să minimalizeze este faptul că aceasta fusese o rasistă convinsă care susbscria în totalitate la ideile lui E.A. Ross și ale altor rasiști. Într-adevăr, prin comparație cu ea, mulți dintre aceștia păreau de-a dreptul blânzi.
Discipol al anarhistei Emma Goldman – o altă eugenistă – Sanger a devenit prima „martiră națională pe altarul contracepției” atunci când a fost arestată, în 1917, pentru că distribuia prezervative. Pentru a scăpa de o arestare ulterioară pentru violarea legilor referitoare la obscenitate, a plecat în Anglia, unde a devenit „sclava” lui Havelock Ellies, teoretician al sexului și un adept înfocat al sterilizării forțate. A avut și o aventură cu H.G. Wells, cel care s-a autoproclamat campionul „fascismului liberal”. Căsnicia ei s-a destrămat repede, iar unii dintre copii săi – pe care recunoscuse că-l neglijase – a murit de pneumonie la vârsta de patru ani. Într-adevăr, a recunoscut mereu că nu era făcută pentru viața e familie, admițând că nu era „persoana potrivită pentru dragoste, cămin, copii ori pentru orice altceva ce reclamă atenție sau considerație” [43].
Citește și: RAPORT: Planned Parenthood – Istoria completă a principalului promotor al avortului și educației sexuale
Sub stindardul „libertății reproductive”, Sanger a promovat aproape toate vederile eugeniste menționate anterior. Ea a căutat să interzică reproducerea persoanelor insuficient înzestrate și să reglementeze reproducerea pentru noi ceilalți. Lua în râs abordarea mai blândă a eugeniei „pozitive”, numind-o o simplă „competiție a leagănelor” între cei potriviți și cei nepotriviți. „Mai mulți copii pentru cei potriviți și mai puțini pentru cei nepotriviți – aceasta este problema principală a măsurilor de contracepție”, scria cu sinceritate Sanger în cartea sa din 1922 The Pivot of Civilization (Pivotul Civilizațiilor). Cartea avea o introducere scrisă de Wells, în care acesta proclama:
„Vrem mai puțini copii, dar mai buni […] și nu putem ajunge la viața socială, la pacea universală la care suntem hotărâți să ajungem, cu roiurile de cetățeni inferiori, prost hrăniți și prost educați, cu care ne tot loviți”.
Două civilizații se aflau în război: cea a progresului și cea care căuta o lume „înecată într-un torent nediscriminat de progenituri” [44].
Nici o persoană nepărtinitoare nu poate citi cărțile, articolele sau pamfletele lui Sanger, fără să găsească similarități nu numai cu eugenia nazistă, ci și cu distopiile întunecate ale imaginației feministe ce pot fi regăsite în alegorii precum cea a lui Margaret Atwood Handmaid’s Tale (Povestea Cameristei).[45]
Ca editor al revistei Birth Control Review, Sanger publica în mod regulat tipul de rasism dur pe care îl asociem de obicei cu Goebbels sau cu Himmler. Într-adevăr, după ce și-a dat demisia din funcția de editor, revista a publicat articole ale unor persoane care lucrau pentru Goebbels și Himmler. De exemplu, atunci când programul eugenist nazist începea să suscite atenție, revista a prezentat cu promptitudine nazismul într-o lumină pozitivă, publicând în paginile sale un articol intitulat „Sterilizarea eugenică: o nevoie urgentă” scris de Ernst Rudin, directorul programului de sterilizare conceput de naziști și fondator al Societății pentru Igienă Rasială. În 1926, Sanger a ținut cu mândrie un discurs la un miting KKK (Ku Klux Klan n.r.) la Silver Lake, New Jersey.
Unul dintre cei mai apropiați prieteni și mai influenți colegi ai lui Sanger era Lothrop Stoddard, un partizan al supremației albe, autor al The Rising Tife of Color Against White World-Supremacy (Valul populațiilor de culoare împotriva supremației mondiale albe). În cartea sa el oferea soluții contra amenințării impuse de rasele mai întunecate:
„După cum izolăm o invazie bacteriană și forțăm bacteriile să moară de foame limitându-le aria și rezerva de hrană, tot așa putem obliga o rasă inferioară să rămână în habitatul său nativ” [46].
Atunci când a apărut cartea, Sanger a fost suficient de impresionată pentru a-l invita să ocupe un loc în comitetul de conducere al Ligii Americane pentru Contracepție.
Geniul lui Sanger a constat în promovarea campaniei lui Ross în favoarea controlului social agățând campania rasist-eugenică de plăcerea sexuală și eliberarea femeii. În textul său „Code to Stop Overproduction of Children” („Cod pentru oprirea supraproducției de copii”), publicat în 1934, ea a decretat că
„nici o femeie nu ar trebui să aibă dreptul legal de a naște copii fără un permis […] [și] nici un permis nu ar trebui să fie valabil pentru mai mult de un copil” [47].
Dar Sanger a inserat această agendă fascistă în argumentul potrivit căruia femeile „eliberate” nu s-ar simți deranjate de asemenea măsuri pentru că ele de fapt nici nu-și doresc o familie mare. Printr-o figură de stil care mai târziu va avea ecou la feministe precum Betty Friedan, ea argumenta că maternitatea însăși era o constrângerea socialmente impusă la adresa libertății femeilor. Era o formă a ceea ce marxiștii numeau falsa conștiință a dorinței de a avea o familie mai mare.
Vezi și: Un interviu cu Margaret Sanger
Sanger credea – destul de profetic – că dacă femeile ar concepe activitatea sexuală ca pe ceva în primul și în primul rând destinat plăcerii, ele ar adopta măsurile de contracepție ca pe un instrument necesar pentru propria lor satisfacție. A utilizat cu mare măiestrie limbajul eliberării pentru a convinge femeile că de fapt nu urmau o schemă colectivistă,, ci „spuneau adevărul în fața puterii” [48]. Aceasta era șmecheria pe care au folosit-o și naziștii. Ei au preluat o doctrină nietzscheană radicală a voinței individuale și au transformat-o într-o dogmă în pas cu vremurile, încurajând conformarea clasei mijlocii. Această șmecherie a rămas nucleul unei mari părți din „individualismul” la modă printre conformiștii rebeli ai stângii culturale din America zilelor noastre. Cu toate acestea, analiza lui Sanger era cu siguranță corectă și a dus direct la răspândirea pe scară largă a asocierii feministe între sex și rebeliunea politică. De fapt, Sanger a mituit femeile (și bărbații recunoscători) oferindu-le toleranță pentru promiscuitate, în schimbul acordului tacit față de schemele sale eugenice.
Nu vrem să se răspândească zvonul că vrem să exterminăm populația de negri
În 1939, Sanger a creat Proiectul pentru negri care avea ca scop să-i convingă pe negri să folosească măsurile contraceptive. Prin intermediul Federației pentru Contracepție, ea a angajat clerici de culoare (printre care și revendul Adam Clayton Powell Sr.), doctori și alți lideri negri pentru a reduce presupusul surplus de populație de culoare. Obiectivul rasist al proiectului este foarte clar. „Masa semnificativă de negri”, se putea citi în raportul proiectului, „încă se înmulțumește necugetat și dezastruos, cu rezultatul că sporirea populației negre […] are loc în acea porțiune a populației mai puțin inteligentă și adaptată.”
Intenția lui Sanger este șocantă pentru zilele noastre, dar ea recunoscuse încă de atunci radicalismul extrem al ideilor sale.
„Nu vrem să se răspândească zvonul că vrem să exterminăm populația neagră, iar pastorul este cel care ar putea lămuri această idee, dacă ea apare la vreunul dintre membrii lor mai revoltați.” [49]
E posibil ca Sanger să nu fi dorit cu adevărat să „extermine” populația de culoare, ci doar să-i limiteze creșterea. Totuși, mulți membri ai comunității negre au văzut lucrurile în această lumină și au rămas pe bună dreptate suspicioși față de motivațiile progresiștilor. Nu era greu să-și dea seama că acei albi, provenind din clasa de mijloc, care vorbeau neîncetat despre „suicidul rasial” în fața sălbaticilor întunecați și subdezvoltați, poate că nu aveau cele mai bune gânduri în privința negrilor. Acest scepticism a persistat decenii întregi în comunitatea neagră. Cineva care vedea relația dintre avort și rasă dintr-o perspectivă mai puțin încrezătoare a telegrafiat Congresului în 1977, exprimându-și părerea că avortul luase proporțiile unui „genocid la adresa rasei negre”. Și a adăugat cu majuscule: „CA O PROBLEMĂ DE CONȘTIINȚĂ, TREBUIE SĂ MĂ OPUN UTILIZĂRII FONDURILOR FEDERALE PENTRU SUȚINEREA UNEI POLITICE DE PRUNCUCIDERE” [50]. Era Jesse Jackson, care și-a schimbat părerea atunci când a decis să caute învestitura Democrată pentru campania prezidențială.
Doar cu câțiva ani în urmă, „bonusul” eugenic rasial implicat de dreptul la avort era ceva ce putea fi admis doar în rândurile celor dedicați trup și suflet cauzei, și chiar și atunci doar prin șoapte politic-corecte. Nu mai este așa. Acest argument a devenit din ce în ce mai mult accept de stânga, așa cum au devenit, de altfel, și cele mai generale, în favoarea eugeniei.
În 2005, mult-aclamatul economist de la Universitatea din Chicago, Steven Levitt, a distrus acest tabu prin publicarea unei lucrări cu un mare impact în rândul criticii și al publicului, Freakonomic (scrisă în colaborare cu Stephen Dubner). Cel mai senzațional capitol din această carte actualiza o lucrare pe care Levitt o scrisese în 1999 și care susținea că de fapt avortul reduce criminalitatea:
„Legalizarea avortului a dus la mai puțini copii nedoriți; numărul mare de copii nedoriți duce la rate înalte ale criminalității; de aceea, legalizarea avortului duce la o criminalitate mai redusă”[51].
Cartea elimina orice referire la rasă și nu făcea niciodată legătura între faptul că, întrucât fetusurile avortate erau într-o măsură disproporționată ale unor persoane de culoare, iar negrii contribuiau în mod disproporționat la rata infracționalității, micșorarea numărului populației negre duce la reducerea criminalității. Presa a menționat această idee, dar nu a părut deranjată.
În 2005, William Bennett, un susținător devotat al dreptului la viață, a invocat argumentația lui Levitt pentru a denunța gândirea eugenică.
„Știu, desigur, că e adevărat că, dacă ați dori să reduceți criminalitatea, ați putea – când acesta este într-adevăr singurul motiv – să avortați orice copil de culoare din țară și astfel rata criminalității ar scădea. Ar fi ceva imposibil, ridicol și blamabil din punct de vedere moral, dar rata criminalității ar scădea”.
Ceea ce părea să-i ofenseze cel mai mult pe liberali era că Bennett împrumutase accidental anumite elemente ale logicii liberale convenționale a-și susține punctul de vedere conservator și, la fel ca în cazul darwiniștilor sociali de odinioară, acest lucru îi scotea din sărite pe liberali. Potrivit lui Bob Herbert de la New York Times, Bennett credea că „exterminarea negrilor ar fi o extrem de eficientă armă în lupta împotriva criminalității”. Diferiți purtători de cuvânt ai liberalilor, inclusiv Terry McAuliffe, fostul șef al Comitetului Național Democrat, spunea că Bennett voia să extermine „pruncii negri”. Juan William a declarat că remarcile lui Bennett atestă „un mod de a gândi profund rasist”[52].
Dintr-un anumit punct de vedere, este o uimitoare schimbare de opinie. În definitv, atunci când liberalii sunt cei care le susțin, ni se spune că prin avorturi nu se omoară „prunci”. Se elimină doar aglomerări de celule și de țesuturi sau „conținutul uterin”. Dacă ipoteticele avorturi comise în scopuri presupus conservatoare înseamnă pruncucidere, cum ar putea reprezenta altceva adevăratele avorturi, întreprinse din motive liberale?
Avortul legal și ieftin este o politică de apărare socială
Unii liberali sunt cinstiți în această privință. În 1992, Nicholas von Hoffman scria în Philadelphia Inquirer:
„Avortul legal și ieftin este o politică de apărare socială. Pentru a scăpa de la a fi uciși în paturile noastre și violați în plină stradă, ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a convinge femeile însărcinate care nu își doresc un copil și care nu vor avea grijă de el să scape de el înainte de a se transforma într-un monstru… La demonstrațiile lor, adversarii avortului defilează cu imagini de fetuși morți și dezmembrați. Adepții dreptului la avort ar trebui să răspundă cu aceeași monedă: cu imagini ale victimelor celor neavortați – victime ale omorurilor, violurilor, mutilărilor -, imagini ce ne reamintesc că lupta în favoarea dreptului la avort este doar o parte a luptei pentru cămine sigure și străzi sigure.” [53]
Mai târziu în cursul aceluiași an, Casa Albă a primit o scrisoare de la Ron Weddington, avocat asociat în cazul Roe vs. Wade, care îl îndemna pe președinte să scoată pe piață, cât mai repede cu putință, RU-486 – pilula „de după”. Motivele lui Weddington erau încurajator de oneste:
„Puteți începe imediat eliminarea segmentelor precare educate, nesănătoase și sărace din țara noastră. Nu, nu militez pentru o extincție în masă a acestor oameni nefericiți. Crimele, drogurile și bolile fac deja asta. Problema este că ei nu sunt doar înlocuiți, ci numărul lor sporește odată cu nașterea a milioane de copii în cadrul unor cupluri care nu-și permit să aibă copii. Asta e, am spus-o. Cu toții știm că e adevărat, dar abia dacă o recunoaștem în șoaptă, pentru că de pe poziția unor liberali care cred în drepturile individului, vedem orice program care i-ar putea trata pe cei dezavantajați drept discriminatoriu, răutăcios și… ei bine… atât de republican.
Guvernul va trebui să pună la dispoziție populației posibilitatea efectuării unor operații de vasectomie, legare a trompelor și întreruperea de sarcină… Au avut loc aproximativ 30 de milioane de întreruperi de sarcină în această țară, de la cazul Roe vs. Wade. Gândiți-vă la toată sărăcia, criminalitatea și mizeria existentă […] și apoi adăugați 30 de milioane de copii nedoriți la acest scenariu. Am pierdut mult teren în timpul orgiei religioase din timpul conducerii Reagan-Bush. Nu ne-a mai rămas prea mult timp [54].”
Diferă cu ceva toate acestea de autointitulata „religie a contracepției” a lui Margaret Sanger, care, scria autoarea, ar
„ușura povara financiară presupusă de îngrijirea [acestor copii] din fondurile publice, […] copii meniți să devină o povară pentru ei înșiși, pentru familiile lor și, în final, pentru națiune”[55]?
Problema nu privește intenția explicită a liberalilor sau justificarea pe care o invocă ei pentru a se păcăli singuri în problema avortului. E mai degrabă pentru a demonstra că, și atunci când motivele și argumentele se schimbă, substanța politicii își menține efectele. După ce Holocaustul a discreditat eugenia în sine, nici eugeniștii și nici ideile lor nu au dispărut. Mai degrabă s-au disipat în domenii precum planificarea familială, demografia și mișcări politice precum feminismul.
Într-adevăr, într-un anumit sens, organizația Planned Parenthood este astăzi mai eugenică decât ar fi intenționat Sanger. Până la urmă, Sanger disprețuia avortul. Îl considera „barbar” și îi numea pe medicii care făceau operațiile „oameni însetați de sânge cu în fața numelui”. Avortul ducea la „un măcel strigător la cer” și la „uciderea pruncilor”, ceva ce nu meritau nici chiar degeneratele progenituri ale celor necorespunzători[56].
Așa că lăsați deoparte intenția: uitați-vă la rezultate.
Avortul pune capăt mai multor vieți de negri decât bolile de inimă, cancerul, accidentele, SIDA și crimele violente luate împreună. Afro-americanii reprezintă ceva mai mult de 12% din populație, dar au mai mult de o treime (37%) din numărul avorturilor. Procentul a rămas relativ constant, deși în unele regiuni cifrele sunt mult mai severe: în Mississippi, femeile de culoare suportă cam 72% din numărul total al avorturilor, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor Infecțioase. La nivel național, 512 din 1000 de sarcini ale femeilor de culoare sfârșesc printr-un avort [57].
Citește și: Devastatorul impact al avortului asupra comunității negre din America
Destul de relevant, aproximativ 80% din centrele care efectuează avorturi ale organizației Planned Parenthood se află în interiorul sau în apropierea comunităților minoritare. Liberalismul îl condamnă astăzi pe Ben Bennett care speculează cu privire la efectele uciderii copiilor negri nenăscuți; dar celebrează la rândul său uciderea propriu-zisă a copiilor negri nenăscuți și condamnă pe Bennett pentru că i se opune.
Bineînțeles, și eugenia tradițională țintea spre cei „săraci cu duhul” și spre gurile hrănite fără nici un folos – categorii în care intră oricine, de la retardații mental la cei needucați sau subnutriți și până la criminalii recidiviști. Când vine vorba de „săracii cu duhul” din ziua de astăzi, voci influente ale stângii susțin acum uciderea celor „deficitari” la începutul și sfârșitul vieții. Renumită printre ele este cea a lui Peter Singer, intens adulat ca fiind cel mai important filosof în viață și cel mai influent etician al lumii. Profesorul Singer, care predă la Princeton, susține uciderea din „compasiune” a pruncilor nedoriți sau a celor cu handicap. El mai susține și că vârstnicii și alții care reprezintă poveri pentru societate ar trebui uciși atunci când viețile lor nu mai merită trăite.
Citește și: Zoofilia care a ucis Filozofia
Singer (ale cărui articole au fost publicate în România de Dilema Veche n.r.) nu se ascunde după cuvinte codificate și nu vorbește în eufemisme în sprijinul convingerii sale că uciderea pruncilor nu este întotdeauna ceva rău, după cum reiese și din eseul său „Killing Babies Isn’t Always Wrong” (și nici nu este o voce singulară în sălbăticie; părerile sale sunt populare sau respectate în multe cercuri academice)[58].
Dar asta nu a determinat stânga politică să-l ostracizeze câtuși de puțin (cu excepția Germaniei, unde oamenii încă au un simț visceral cu privire la unde te duce o asemenea logică). Bineînțeles că nu toți liberalii sunt de acord cu rețeta lui Singer, dar nici nu-l condamnă precum o fac, să spunem, în cazul lui William Bennett. Poate că văd în el un spirit înrudit.
–
NOTE
[41]. David Tell, „Planned Un-parenthood: Roe v. Wade at Thirty”, Weekly Standard, 27 ianuarie 2003, pp.35-41; Gloria Feldt, Behind Every Choice Is a Story (Denton: University of North Texas Press, 2002), pp.xix, xvi; Faye Wattleton, „Humanist of the Year Acceptance Speech”, Humanist, iulie-august 1986.
[42]. Margaret Sanger: An Autobiography (New YOrk: Norton, 1938), p.70;
[43]. Daniel J. Kevles, „Sex Without Fear”, New York Times, 28 iunie 1992.
[44]. Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.45, citând David M. Kennedy, Birth Control in America: The Carrer of Margaret Sanger (New Haven, Conn.: Yale University Press, 1970), p.115; H.G.Wells, introducere la The Pivot of Civlization, de Margaret Sanger (Amherst, NY: Humanity Books, 2003), p.42.
[45]. Deși Sanger s-a considerat o campioană a eliberării femeilor, argumentele ei au plasat fără îndoială tărâmul particular al procreării pe agenda publică. În viziunea ei, femeile ar urma să fie „eliberate” de tirania reproductivă a familiei, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, femeile – mai ales anumite femei – ar fi supuse unei tiranii noi, a planificării eugenice. Marie Stopes, o Margaret Sanger britanică (adică inițiatoarea mișcării în favoarea contracepției din Marea Britanie) avea un tratament asemănător. „Utopia”, explica ea, „ar putea fi atinsă în timpul vieții mele dacă aș avea puterea să emit niște edicte inviolabile.” Citat în Mukti Jain Campion, Who’s Fit to Be a Parent? (New York> Routledge, 1995), p.131.
[46]. Citat în Black, War Against the Weak, p.133. Citat de asemenea în Rosen, Preaching Eugenics, p.216.
[47]. Steven W. Mosher, „The Repacking of Margaret Sanger”, Wall Street Journal, 5 mai 1997, p.A18.
[48]. „Contracepția nu este o filosofie negativă care să privească doar numărul de copii aduși pe lume”, scria ea. „Nu este doar o chestiune de populație. În primul rînd este un instrument al eliberării și al dezvoltării umane.” Sanger, Pivot of Civilization, p.224.
[49]. Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.45, citând Linda Gordon, Woman’s Body, Woman’s Right (New York: Grossman, 1976), p.332; Margaret Sanger către C.J. Gamble, 10 decembrie 1939, citat în Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.46/
[50]. Colman McCarthy, „Jackson’a Reversal on Abortion”, Washington Post, 21 mai 1988, p.A27/
[51]. Steven D. Levitt și Stephen J. Dubner, Freakonomics: A Rogue Economist Explores the Hidden Side of Everything (New York: HarperCollins, 2005), p.139.
[52]. Bill Bennett, Morning in America, 28septembrie 2005; pentru transcript, vezi mediamatters.org/items/200509280006 (accesat la 16 martie 2007); vezi de aemenea și Brian Faler, „Bennett under Fire for Remark on Crime and Black Abortions”, Washington Post, 30 septembrie 2005, p.A05. Bob Herbert, „Impossible. Ridiculous Repugnant”, New York Times, 6 octombrie 2005, p.A37; The Big Story with John Gibson, Fox News Channel, 30 septembrie 2005; vezi și Jonah Goldberg, „”, National Review Online, 7 octombrie 2005; Fox News Sunday, Fox News Channel, 2 octombrie 2005; „Talk-Back Live”, editorial, Washington Times, 5 octombrie 2005, p.A16.
[53]. Ramesh Ponnuru, The Party of Death: The Democrats, the Media, the Courts, and the Disregard for Human Life (Washington, DC: Regnery, 2006), p.65.
[54]. „The Clinton RU-486 Files: The Clinton Administration’s Radical Drive to Force an Abortion Drug on America”, Judicial Watch Special Report, 2006, disponibil pe www.judicialwatch.org/archive/2006/jw-ru486-report.pdf (accesat la 16 martie 2007).
[55]. Steven W. Mosher, „The Repacking of Margaret Sanger”, Wall Street Journal, 5 mai 1997.
[56]. Tell, „Planned Un-parenthood”, p.40.
[57]. Sheryl Blunt, „Saving Black Babies”, Christianity Today, 1 februarie 2003.
[58]. Peter Singer, „Killing Babies Isn’t Always Wrong”, Spectator, 16 septembrie 1995, pp.20-22.
