Feminismul reprezintă mișcarea politică cea mai influentă și înfloritoare a ultimilor 60 de ani. Iar Betty Friedan a fost feminista americană cea mai cunoscută și cea mai importantă, așa cum am arătat în eseul meu, Betty Friedan și începutul feminismului modern. Punctele ei de pornire, asumate în teorie, au făcut ca feminismul moderat, pe care uneori părea că îl adoptă, să fie ușor de combătut. În consecință, tovarășele ei radicale sunt cele care au pus bazele mișcării feministe. Scopurile feministelor radicale autoproclamate, precum Kate Millett, Shulamith Firestone și Simone de Beauvoir, au dat naștere unei revoluții care se desfășoară până în prezent în spațiul public. Feministele radicale susțin că diferențele dintre bărbat și femeie sunt niște constructe sociale și că insistența asupra acestor deosebiri conduce la discriminare. În consecință, obiectul reformelor feminismului radical este deconstrucția lumii înțeleasă ca patriarhat (inclusiv sfârșitul căsătoriei și desființarea familiei), astfel încât să ia naștere o lume bazată pe autodeterminare.
Cartea lui Friedan Mistica feminină din 1963, înființarea Organizației Naționale a Femeilor (NOW) și activismul îndreptat către susținerea avortului sunt mărturii ale implicării sale radicale în această mișcare. În practică însă s-a sfiit să ducă până la ultima consecință principiile sale de acest fel, îndemnând la o abordare moderată în urmărirea idealurilor feministe.
Dar Friedan nu și-a abandonat niciodată total principiile radicale, iar îndemnul ei la moderație a fost distrus de lupta celor care au militat mai insistent și asumat pentru autodeterminare și eliminarea genurilor. Un feminism moderat acceptabil trebuie să respecte anumite diferențe între sexe și să recunoască importanța limitelor omenești – două aspecte pe care Friedan nu le-a susținut niciodată cu-adevărat.
Feminismul radical al lui Friedan
Potrivit lui Friedan, femeia trebuie să aibă o carieră personală în afara căminului pentru a se simți împlinită, adică a fi un om întreg, având o identitate sănătoasă. În trecut, femeile trăiau în acord cu „mistica feminină”, urmând un set de credințe și păreri potrivit cărora împlinirea se realiza în cadrul familiei și în profesii legate tradițional de rolul de îngrijitor pe care îl aveau (cum ar fi cel de asistentă medicală). „Singurul tip de îndeletnicire, scrie Friedan, care îi permite femeii să-și valorifice pe deplin calitățile și să-și contureze propria identitate în cadrul societății este implicarea de-a lungul întregii sale vieți în activități artistice, științifice, politice sau într-o anumită profesie.” Rolul de mamă poate fi și el ales, dar, după Friedan, aceasta trebuie să se întâmple numai după ce femeia devine împlinită ca ființă umană prin concentrarea pe carieră, căutând independența și luptând pentru a se autoexprima printr-o muncă creativă.
Tovarășele sale mai radicale s-au opus rolului de mamă acceptat de Friedan și au pledat pentru autodeterminare și independență, ducându-le până la ultimele consecințe. Shulamith Firestone, autoarea cărții Dialectica sexelor: în apărarea revoluției feministe, din 1970, considerată cea mai radicală de acest tip, a mers mai departe și, inspirată de Friedan, a susținut desființarea familiei. După ce i-a citit cartea, Simone de Beauvoir, co-fondatoare și muză a lui Friedan, s-a convins că nu ajunsese suficient de departe în cartea ei denumită Al doilea sex din 1949. Ea scria, astfel, în 1972: „Acum cred că familia trebuie desființată.”
Firestone a identificat cauzele care fac din femeie un individ de mâna a doua. Astfel, ea și celelalte tovarășe radicale ale ei au criticat conceptele de iubire și sex. Iubirea, scria Firestone, este „pivotul opresiunii femeii”, deoarece însemna dependența femeii față de bărbat. „Esența opresiunii femeii” este rolul pe care îl are când „dă naștere și crește copii”. Emanciparea față de idealul moral al iubirii și de realitățile biologice ale sexului care are drept consecință nașterea de copii este o necesitate pentru eliberarea femeii.
Firestone nu s-a dat în lături de la aprofundarea acestei afirmații. Reproducerea ar trebui să aibă loc în afara corpului (de exemplu, prin reproducere asistată), pentru ca femeile să fie cu adevărat libere. Creșterea copiilor trebuie să se facă în colectiv, astfel încât femeile să se elibereze de rolul de mamă. Sexul trebuie să fie eliberat de procreare, practicat doar de plăcere. De asemenea, sexul trebuie separat de iubirea dependentă.
Bazele gândirii lui Firestone se găsesc în Mistica feminină a lui Friedan. Bărbații nu iubesc femeile dependente, iar femeile care se îndrăgostesc cad într-o capcană. „Existența ca ființă umană a femeii este în pericol, chiar dacă și-a găsit împlinirea, potrivit dogmei misticii feminine, în rolurile de soție și mamă.” O viață centrată pe rolul de mamă este pentru femeie o „infantilizare continuă”, „o moarte vie” și „o teroare”, iar mama și soția „se sinucid”. Rolul acesta „îngroapă de vii milioane de americance”. Friedan merge atât de departe încât susține că
„femeile care își «ajustează» viața și devin casnice, care cresc dorindu-și să devină «doar casnice» se află în același pericol ca milioanele de femei care și-au văzut moartea cu ochii în lagărele de concentrare sau ca cele și mai multe milioane care refuză să creadă că lagărele de concentrare au existat cu-adevărat”.
Mistica feminină este o carte radicală și revoluționară în același timp. Friedan a adoptat, într-o formă sau alta, cele trei puncte prin care Kate Millett definește revoluția sexuală în cartea sa Politica sexului din 1970. Friedan a căutat: (1) să pună capăt structurii sociale a patriarhatului și să construiască o lume androgină; (2) să afirme independența completă din punct de vedere economic și social a femeii (și probabil și a copilului) față de familie; și (3) să pună capăt tabuurilor legate de sex.
Feminismul moderat al lui Friedan
La mai puțin de cinci ani după conceperea cărții Mistica feminină, Friedan a început să se concentreze pe punerea în practică a revoluției. În timp ce ajuta la înființarea Organizației Naționale a Femeilor, ea a scris o serie de articole în care critica feminismul radical al lui Firestone, Millett și al altora. După cum spunea, acestea ar fi dus mișcarea către un punct mort în privința temelor reproducerii, sexualității și căsătoriei. Astfel, ea a adoptat două forme de feminism moderat: cel al lui „nu încă” și cel al ajustării. Niciuna dintre aceste două forme nu s-a susținut.
În privința reproducerii asistate, de pildă, Friedan a numit-o „o discuție teoretică” care nu face „niciun bine” pentru că transformarea corpului nu este posibilă în viitorul apropiat. „Nu-mi vorbiți despre eprubete, scria Friedan comentând capcanele ideologice în care cădeau noile feministe. Trebuie să acceptăm ca pe un fapt temporar în viața celor mai multe dintre femeile de azi că femeile sunt cele care dau naștere copiilor … și să respingem ideea că rolul cel mai important al lor este să-și crească copiii.” Nu era vorba de respingerea reproducerii asistate, ci mai degrabă de o strategie de amânare („nu încă”) și de afirmare a posibilității reale de ajutor în ceea ce privește eliberarea femeii în acel moment.
În concepția lui Friedan, radicalismul implicit al anumitor feministe ar avea ca efect împiedicarea formării unei coaliții mai largi care să militeze pentru drepturile femeii. „Dacă ne definim mișcarea în termenii unei atitudini fățișe împotriva conceptului de iubire și a copilului, nu vom putea avea puterea femeilor de partea noastră și ajutorul unui număr din ce în ce mai mare de bărbați a căror proprie eliberare se identifică cu cea a femeilor.” O asemenea atitudine radicală tinde să „imobilizeze mișcarea din punct de vedere politic”, se lamentează Friedan mai târziu. Dar cu mai mulți oameni care să adopte noua concepție, sugera ea, într-o bună zi se vor putea împlini și visurile mai radicale ale mișcării.
În același spirit, Friedan a realizat un interviu foarte grăitor, însă ignorat în mare măsură, cu Simone de Beauvoir la începutul anilor ‘70. Beauvoir adoptase deja radicalismul lui Firestone. „Nicio femeie nu trebuie pusă să stea acasă pentru a-și crește copiii”, afirma Beauvoir, de teamă că prea multe femei ar putea avea această opțiune. „Dacă nu distrugem familia și mitul familiei și al maternității, femeia va continua să fie oprimată.”
Afecțiunea reciprocă a lor s-a oprit aici. Friedan nu susținea propunerea lui Beauvoir, care părea că dorește separarea cu forța a mamelor de copiii lor. Unele obiecții ale lui Friedan erau de natură practică. „În acest moment, ca strategie politică, ar fi imposibil să forțăm femeile să-și nege maternitatea, separându-le de copii, pentru că nu există aproape nicio grădiniță sau creșă în Statele Unite”, afirma ea cu îngrijorare. Propunerea lui Beauvoir, de asemenea, venea în conflict cu „tradiția americană a libertății individuale”. Se conturează astfel o formă de feminism moderat de tipul nu încă sau nu așa.
Mai mult, Friedan a sugerat că este posibil ca mișcarea feministă să meargă prea departe. Ea a subliniat: „N-aș mai putea afirma că fiecare femeie trebuie să-și instituționalizeze copilul.” Pentru unele femei, investiția sufletească, de timp și energie în rolul de mamă ar putea fi o opțiune de dorit, atât timp, desigur, cât cariera lor nu va avea de suferit. Friedan credea că „rolul de mamă este mai mult decât un simplu mit” și că „denunțarea tuturor valorilor pe care le implică rolul de mamă nu aduce nici un beneficiu, nu este nici de dorit, atâta vreme cât fiecare are opțiuni de făcut.” Rolul de mamă ar putea fi un aspect auxiliar al unei vieți trăite pe deplin. Se conturează, din nou, o formă de feminism moderat care vizează o ajustare.
Mai târziu, ea a continuat acest tip de ajustare, lăudând rolul de mamă al femeii. Când a fost întrebată într-un interviu dacă era acceptabilă definirea succesului femeii numai în termeni de implicare în viața de familie, Friedan a spus: „Desigur, este posibilă, atât timp cât împlinește nevoile femeii și ale familiei.”
Friedan era, de asemenea, reticentă, în ultimele sale lucrări și în timpul în care a fost activistă, în privința ideii că acceptarea conceptului de iubire și a nașterii și creșterii de copii era o relicvă depășită dintr-o epocă a patriarhatului. Într-un interviu din revista Politica socială a anului 1970, Friedan critica „politica în materie de sex”.
Parțial, critica ei era strategică, reflectând îngrijorarea că atitudinea de ură împotriva ideii de iubire, de copii, chiar împotriva bărbaților ar putea duce la alienarea clasei de mijloc americane. Îngrijorarea ei părea fundamentată. „Cred că iubirea și sexul sunt reale și că femeile și bărbații au ambii nevoi reale legate de dragoste și intimitate, ce par cel mai bine structurate în jurul relațiilor heterosexuale.” Friedan a luat atitudine împotriva negării din partea feminismului a nevoii umane reale de intimitate și iubire. Aceste poziții ale ei par să fie moderate, dar radicalismul rămâne latent. În lucrările de început, ea susținea, de pildă, că rolul de mamă, singur, nu poate împlini nevoile unei femei.
Din ceea ce îmi pot da seama, Friedan nu a afirmat niciodată fără echivoc că rolul de mamă ar putea fi o încununare a unei vieți împlinite. Nevoia de identitate compromite iubirea dependentă și sacrificiul care se află în centrul rolului de părinte și al căsătoriei. Principiile radicale ale lui Friedan subminează de fapt această trăire, oricât ar fi încercat să amâne sau să ajusteze cele mai șocante moduri de aplicare a doctrinei feministe. Ea și-a susținut principiile afirmate la început, dar nu le-a dus până la ultimele consecințe. Nu s-a dovedit a fi o poziție durabilă.
Pe parcurs ce alte forme mai radicale de feminism își fac loc în societatea și opinia publică americană, feminismul moderat se distanțează de varianta sa tare cu o atitudine de tipul nu încă sau se ajustează în punctele sale forte, șoptind: „până aici, mai departe nu se merge”.
Pentru un feminism moderat
Feministele de astăzi păstrează adesea tăcerea în privința scopurilor radicale pe care le susțin, fie din ignoranță, fie pentru că e mai înțelept să păstreze tăcerea. Un feminism cu-adevărat moderat ar trebui să pună sub semnul întrebării principiile pe care Friedan și tovarășele ei le-au susținut și să se construiască pe un fundament nou.
Testul în privința feminismului moderat autentic este dacă susținătoarele își asumă o acțiune și atitudine împotriva radicalismului, atunci când acesta amenință valori umane fundamentale precum fericirea, rolul de mamă și exprimarea iubirii; și anume, dacă sunt dornice să-i identifice și să acționeze împotriva dușmanilor de stânga. Judecând din acest punct de vedere, cred, feministele autoproclamate vor continua să ne dezamăgească printr-o atitudine agresivă, în realitate implicându-se într-un nesfârșit joc al transformărilor culturale.
Un feminism moderat autentic trebuie să se fundamenteze pe dorința femeilor de a lucra pentru a-și câștiga existența, exact ca bărbații, dar înțelegând că a avea un loc de muncă și a-și construi o viață armonioasă sunt două lucruri diferite. Ar trebui să înceapă cu acceptarea caracterului fundamental bun al iubirii de semeni, al comunității create între indivizi și cu asumarea responsabilității, iar nu cu adoptarea radicală a ideii de independență și a unor identități autoproclamate. El trebuie să țină seama și să respecte diferențele dintre sexe, înțelegându-le ca inerente ființei umane.
