Cu atât mai mult considerăm că acest caz nu poate fi trecut cu vederea, cu cât suntem în pragul celei de-a 70-a aniversări a proclamării Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu care „Orice persoană are dreptul la o orînduire socială şi internaţională în care drepturile şi libertăţile expuse în prezenta Declaraţie pot fi pe deplin înfăptuite” (art. 28).
Susținând decizia autorităților medicale de a substitui aprecierea lor celei a părinților, justiția britanică a călcat pe urmele autoritarismului care dintotdeauna a căutat să pună copiii sub controlul unui sistem în care „experți” pot anula deciziile părinților, iar organismele de ordine publică sunt folosite pentru a monitoriza și posibil controla reacțiile cetățenilor.
Cazul Alfie Evans nu este doar un exemplu al pericolului pe care îl reprezintă uzurparea de către autoritatea publică a autorității parentale sau al eșecului unui sistem medical, ci în primul rând arată cât este de insidioasă concepția confirm căreia drepturile sunt mai degrabă privilegii acordate și retrase de guverne – și nu drepturi inerente condiției de ființă umană, pe care Statul trebuie să se limiteze la a le recunoaște și proteja.
Disprețul față de semnificația autentică a noțiunii de drepturi ale omului este predominant în lumea politică și medicală de astăzi și este perceptibil în conflictul dintre asigurarea dreptului la viață și legiferarea pe scară largă a avortului, însoțită chiar de subvenționarea publică (încurajarea) acestuia sau în dispute precum cea a vaccinării „obligatorii”.
Înțelegerea corectă a drepturilor omului și a principiului non-agresiunii care decurge din acestea este cheia unei societăți libere. Educarea indivizilor în această direcție este esențială în protejarea viitorilor Alfie Evans, care pot apărea chiar în țara noastră, ca și pentru respectarea valorilor morale esențiale conviețuirii într-o societate liberă.
