De ce dispar atât de mulți copii în SUA? Dar în lume? De ce trebuie ca părinții să trăiască în teama că le vor fi agresați copiii, sau mai rău de atât? Mamele nu mai își fac azi griji că micul John va veni târziu la cină – ele se întreabă acum dacă John se va mai întoarce vreodată acasă. Dar cum s-a ajuns în acest punct?
Documentarul „Sindromul Kinsey” dezvăluie munca și influența dr. Alfred Kinsey, considerat „tatăl revoluției sexuale”. Dar a eliberat într-adevăr Kinsey America, în mod special, de vederile puritane cu privire la sex? Sau a ajutat la dezlănțuirea ororilor din ziua de azi?
Documentarul „Sindromul Kinsey” arată cum „Rapoartele Kinsey” (studiile asupra sexualității umane, publicate de Kinsey în anii 1950 și considerate principala sa operă, n. tr.) au fost folosite ca să se schimbe legi privitoare la infracțiunile sexuale din America, ceea ce a dus de nenumărate ori la sentințe minime acordate violatorilor și pedofililor. Filmul explică în ce mod datele oferite de Kinsey au pus temelia educației sexuale – prin formarea în sexualitatea umană a unor profesori, psihologi și chiar a unor preoți catolici. Care au fost consecințele? Și pe ce sunt bazate cercetările lui Kinsey?
Dr. Kinsey a fost unul din pionierii pornografiei americane. Influența sa l-a făcut pe Hugh Hefner să lanseze revista „Playboy”, latura „ușoară” a pornografiei – care, în timp, a crescut utilizarea pornografiei prin intermediul revistelor, emisiunilor de cablu-TV și al internetului. În 2006, procurorii californieni care se ocupă de infracțiunile sexuale au raportat că „numărul de copii agresați sexual și violați crește în fiecare an, iar frecvență acestor crime oribile este direct legată de creșterea pornografiei pe internet”.
Poate cel mai tulburător fapt este că Alfred Kinsey a fost acuzat de instigarea pedofililor să înregistreze reacțiile copiilor violați – totul în numele „științei”. Informația din aceste infracțiuni a fost înregistrată în celebrul „tabel 34” al lucrării lui Kinsey, „Comportamentul sexual al bărbatului” („Sexual Behavior in the Human Male”). Cum pot oare legiuitorii să folosească un asemenea document că să definească parametrii morali ai societății noastre? (americane, n.t.).
„’Sindromul Kinsey’ trebuie neapărat văzut de orice persoană căreia îi păsa de declinul rapid al culturii noastre. Acest film stă la bază curiculei ‘Comportamentul sexual și legea’ – curs pe care îl predau la Facultatea de Drept de la Universitatea Liberty. După cum ilustrează documentarul, există o Americă înainte de Kinsey și o Americă după Kinsey. Din păcate, noi trăim în cea din urmă. Majoritatea instituțiilor elitiste: tribunalele, media, științele, industria de divertisment și altele – se bazează pe cercetările total discreditate ale lui Kinsey, că să îndepărteze America de la idealurile etice (sexuale) Iudeo-Creștine înspre o vedere secular-umanistă, relativa din punct de vedere moral. Filmul ‘Sindromul Kinsey’ a ajutat la expunerea lui Alfred Kinsey și a operei sale de o viață că fiind o adevărată fraudă”.
– Matt Barber, Pro-decan și Profesor asociat de drept la Liberty University School of Law
„Biblia ne îndeamnă să expunem lucrările lipsite de roadă ale Întunericului. Documentarul ‘Sindromul Kinsey’ face exact acest lucru, în cel mai mic detaliu. Fiecare capitol al acestui documentar se ocupe de un aspect diferit al lucrării falsului om de știință Alfred Kinsey, ale cărui date frauduloase au pus fundația canceroasă a educației sexuale, perversiunilor, pedofiliei, pornografiei și corupției din cultură noastră.”
– Dr. Ted Baehr, revista MOVIEGUIDE
„Studiile d-nei dr. Reisman întăresc concluzia că cercetările lui Alfred Kinsey au fost forțate, manipulatoare și ideologizate. Orice judecător, legiuitor sau alt funcționar public care da crezare acestei cercetări este vinovat de malpraxis și de nerespectarea obligațiilor de serviciu.”
– Charles E. Rice, Profesor la Nôtre Dame Law School
„Raportul Kinsey pretinde că activitatea sexuală începe mult mai devreme în viață… și arată mai puțină deferență cu privire la diferență de vârstă între persoanele care întrețin relații sexuale și la relațiile intime între persoane de același sex decât oricine din acele vremuri și-ar fi imaginat. În ‘Kinsey, Sex și Frauda’, dr. Judith Reisman și colegii ei demolează fundațiile celor două rapoarte Kinsey, prin care acesta și colaboratorii au interogat o proporție nereprezentativă de pușcăriași și violatori că fiind ‘reprezentativi’ pentru populație, într-o expertiză privind manifestările sexuale ‘normale’. Se presupune că cel puțin unii din acești infractori au fost sursele datelor despre stimularea până la orgasm a copiilor mici, informații ce nu puteau proveni decât de la pedofili.”
– The Lancet, (Vol. 337: March 2, 1991, p. 547)
Pentru mai mule detalii: www.drjudithreisman.com
